Delta ACM, sancționată pentru lucrările de pe strada A.I. Cuza



Pentru că lucrările de pe strada Alexandru Ioan Cuza din Craiova au depășit termenul din avizul Poliției Rutiere, respectiv 25 septembrie, iar firma de construcții (SC Delta ACM SRL) nu a solicitat prelungirea lui, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au aplicat societății respective o amendă în valoare de 5.800 de lei. Pe strada A.I. Cuza se mai lucrează în prezent la trotuare, unde trebuie puse pavele din granit. Pentru Delta ACM, sancțiunile primite de la Rutieră par însă un lucru firesc, firma primind săptămâna trecută altă amendă, de data asta pentru asfaltările de pe DN 56, tronsonul Craiova – Galicea Mare.

Reabilitarea străzii Alexandru Ioan Cuza din Craiova a depășit termenul din avizul dat de Poliția Rutieră la demararea lucrărilor, acest lucru atrăgând după sine și sancționarea firmei responsabile, SC Delta ACM SRL. Lucrările de „aliniere a străzii A.I. Cuza la Centrul Istoric“, așa cum le-a descris primăria, au început pe 7 august și trebuia finalizate pe 25 septembrie, conform avizului poliției. Drumul a fost deschis circulației rutiere pe 10 septembrie, dar au mai rămas trotuarele, unde constructorul trebuia să înlocuiască pavelele din ciment cu unele din granit. Cimentul a fost îndepărtat de pe trotuare, dar granitul a întârziat, așa că lucrarea nu s-a mai putut încadra în termenul stabilit. Firma s-a apucat recent de montarea granitului, însă a omis să anunțe Poliția Rutieră că nu va respecta avizul primit și să solicite o prelungire a acestuia, motiv pentru care a fost amendată cu suma de 5.800 de lei.

Reprezentanții Biroului Rutier Craiova au confirmat, pentru GdS, faptul că Delta ACM lucrează în prezent pe strada A.I. Cuza fără a deține un aviz valabil: „Avizul pentru lucrările de pe strada A.I. Cuza a expirat pe 25 septembrie, dar firma care se ocupă de ele, Delta ACM SRL, nu a făcut nici o solicitare de prelungire a acestuia. Prin urmare, polițiștii Biroului Rutier au sancționat respectiva societate cu amendă în valoare de 5.800 de lei, pentru nerespectarea termenelor şi condiţiilor din avizul emis de poliţie“. În avizul inițial se prevede că repararea trotuarelor se va realiza în condiţii de restricţionare a traficului pietonal, dar constructorului nu i s-a permis să lucreze la ambele trotuare simultan, tocmai pentru ca traficul pietonal să poată fi deviat, la nevoie, de pe o parte pe alta a străzii.

Ieri, o echipă de muncitori monta granitul pe trotuarul cu Teatrul Național, în zona Universitate. Nu se executau lucrări și pe celălalt trotuar, dar unii pietoni ocoleau șantierul pe partea carosabilă. În total, ar trebui montați circa 4.500 mp de granit, dar ritmul lucrărilor pare lent, din moment ce noile pavele au venit acum două săptămâni, iar muncitorii se află abia la Universitate (trotuarele care trebuie refăcute ajung până la intersecția cu strada Ion Maiorescu). Ultimul termen oferit de primărie pentru finalizarea lucrărilor ar fi de 30 de zile, însă Delta ACM nu ar avea nici o șansă să se încadreze dacă nu va suplimenta echipele de muncitori, lucru solicitat, de altfel, și de reprezentanții municipalității.

Delta ACM, campioana amenzilor


Dacă s-ar face un clasament al firmelor care au lucrat în Craiova și în Dolj și care au primit amenzi din partea Poliției Rutiere, Delta ACM SRL ar fi lider detașat. Societatea care în prezent se ocupă de repararea străzilor, parcărilor, aleilor și trotuarelor din municipiul Craiova, în baza unui acord cadru în valoare de 135 de milioane de lei obținut prin licitație în octombrie 2014, a derulat și alte lucrări în afara acestui acord, pentru unele primind sancțiuni repetate din partea poliției. Săptămâna trecută, Delta ACM a primit două amenzi a câte 3.045 de lei, pentru „nerespectarea termenelor şi condiţiilor avizelor emise de poliţie“ și pentru „nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public“, ca urmare a lucrărilor de asfaltare executate pe Drumul Național 56, sectorul Craiova – Galicea Mare. Tot pentru lucrările de pe acest tronson de drum, Delta mai primise în trecut 12 sancțiuni contravenționale din partea Serviciului Rutier Dolj, în valoare totală de circa 30.000 de lei.

În Craiova, firma Delta a devenit parcă o „abonată“ a Poliției Rutiere în materie de amenzi, fiind sancționată frecvent pentru modul cum execută sau își organizează lucrările. Anul trecut, spre exemplu, a fost sancționată pentru că a instituit restricții de circulație pe strada Potelu fără a avea acordul Biroului Rutier și pentru că nu a semnalizat corespunzător lucrările de decopertare a asfaltului de pe strada Potelu (amendă de 2.625 de lei). Tot în acea perioadă, Delta ACM mai primise o amendă în sumă totală de 10.815 lei, pentru modul cum a asfaltat bulevardul Carol I și strada Împăratul Traian, mai exact pentru că „nu a respectat semnalizarea rutieră temporară avizată pentru lucrările efectuate, punând în pericol siguranța participanților la trafic“, după cum au stabilit polițiștii.

Ofițerii Biroului Rutier Craiova au sancționat în repetate rânduri Delta ACM și pentru lucrările executate în perioada 2015 – 2016 pe Calea București, arteră care a fost reabilitată în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de 27 de milioane de lei. Gropile și șleaurile făcute cu ocazia decopertării asfaltului vechi de pe Calea București au „costat“ firma de construcții 3.150 de lei, iar pentru că muncitorii nu nivelaseră șleaurile din zona a două intersecții mari, amenda primită a fost de 6.300 de lei.


Galerie foto


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 12 octombrie 2017

Actualitate

» Plenul CSM a emis o hotărâre de principiu cu privire la legalitatea detașărilor în curs ce depășesc durata de șase ani
» Parisul intenţionează să interzică circulaţia maşinilor cu combustie internă din 2030
» CE, pregătită să medieze între Austria și Germania în cazul taxei de drum percepută șoferilor străini
» Vremea se menţine în general frumoasă în sudul ţării
» Conducerea PSD decide în această seară dacă aprobă remanierile pe care le propune Mihai Tudose
» Statele Unite ale Americii se retrag din UNESCO
» Iohannis, la Craiova: Dacă și acest guvern ar cădea, ar trebui să-mi pun întrebarea dacă PSD are capacitatea să guverneze
» Furtuna tropicală Ophelia s-a transformat în uragan şi se îndreaptă spre Europa
» Leul a continuat astăzi să se deprecieze
» Germania prelungeşte controlul la frontiere până în mai 2018
» Prognoza agrometeorologică pentru perioada 13 – 19 octombrie
» România şi Bulgaria, cele mai mari creşteri ale numărului de pasageri transportaţi pe aeroporturi

Publireportaj

» Derulare proiect „Dezvoltarea durabilă a firmei NELICA-IMPEX SRL”
» Hotel Euphoria, mai animat ca niciodată după redeschidere
» Cittadella Residence – preţuri mici pentru visuri mari!
» „Vintilă Horia – Expoziție de obiecte personale“

Local

» Aproape 2.000 de pacienți afectați de viroze și pneumonii și nici urmă de vaccin
» Funcționar acuzat de complicitate la fraudarea APIA

Dolj

» 16 octombrie, ziua în care luptăm împotriva risipei de alimente
» CAO, intervenții cu încetinitorul
» Ford EcoSport a intrat în producție la uzina din Craiova
» L-a înjunghiat de 27 de ori pentru că i-a zgâriat mașina
» Grădinițe din Craiova și Argetoaia cu activitatea suspendată de DSP
» Consiliul Local al Municipiului Craiova începe atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă
» Craiova: Cererile de acordare a ajutoarelor băneşti pentru încălzirea locuinţei se depun începând cu 16 octombrie
» Craiova: Accident provocat de o minoră de 17 ani pe strada Râului (galerie foto)
» Craiova: Cursuri gratuite de limba și cultura italiană, la Biblioteca Judeţeană
» Craiova: „Vintilă Horia – Expoziție de obiecte personale”, la „Aman“
» Spectacolul „Exploziv“ al TNC, prezent în două festivaluri de anvergură

Gorj

» Asfaltul pe străzile din Rânca, încă la stadiul de promisiune
» Proiect de 90 de milioane de euro pentru DJ Logreşti – Roşia de Amaradia şi Alimpeşti
» Statutul „Minerului”, prezentat Ministerului Economiei, în prezența sindicatelor
» UATAA are de 1,3 milioane de lei de recuperat de la primărie
» Primărie din Gorj, în pragul falimentului, după ce au fost majorate salariile angajaţilor
» Gorj: Minoră de 13 ani, căutată de poliţie după ce a dispărut de acasă
» Gorj: Trei elevi au ajuns la spital, după ce un coleg de-al lor a folosit un spray cu piper
» Gorj: Corpul de Control a depistat deficienţe la Direcţia pentru Cultură

Mehedinţi

» Mehedinți: Pompierii organizează activităţi specifice cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

Sport

» Orientariștii craioveni au cucerit Munții Zărandului
» Goran Martinic își înfruntă fosta echipă
» Pascu: Meciul cu Ploiești e ca oricare altul pentru mine
» Stadionul așteaptă avizele, în jurul lui se fac calcule
» Nicolae Negrilă, defăimat în Italia
» Bogdan Vătăjelu: „Craiova arată ca o echipă mare!“
» Tenis: Tecău și Rojer și-au asigurat prezența la Turneul Campionilor

Sanatate

» Vreau să fiu un copil sănătos! Oltenia are nevoie de spital (III): SJU Slatina, fără Terapie Intensivă pentru copii

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Atenţie la curăţarea tenului!
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Supă cremă de dovleac

Top