12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCod Portocaliu de vreme rea

Cod Portocaliu de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ, lapoviță și ninsoare la munte, intensificări ale vântului pentri intervalul : 7 octombrie, ora 3.00 – 8 octombrie, ora 21.00, pentru Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei, centrul Moldovei
În Oltenia, vestul Munteniei, apoi și în sudul Transilvaniei și în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, iar local se vor cumula 40…50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50…60 km/h.
În zonele montane precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70 km/h, mai ales pe creste.

De asemenea, a fos emis Cod Portocaliu de ploi importante cantitativ, vânt intens, pentru intervalul 7 octombrie, ora 9.00 – 8 octombrie, ora 15.00, în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei.
În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și Municipiul București, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80…90 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (7 octombrie) în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80…90 km/h.

Cod Portocaliu de ninsori consistente, viscol pe creste a fost emis pentru intervalul 7 octombrie, ora 9.00 – 8 octombrie, ora 15.00, în Carpații Meridionali și de Curbură. În Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS