17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmenzi pentru firmele care asfaltează DN 56

Amenzi pentru firmele care asfaltează DN 56

Asfaltarea DN 56 a început la sfârșitul anului 2011, iar lucrările nu s-au încheiat nici până în prezent
Asfaltarea DN 56 a început la sfârșitul anului 2011, iar lucrările nu s-au încheiat nici până în prezent

Cele două societăți comerciale care lucrează la asfaltarea DN 56 de câțiva ani, SC Delta ACM și SC Mochlos SA, au fost amendate de ofițerii Serviciului Rutier Dolj, care au descoperit mai multe nereguli pe această șosea.
Verificările au fost făcute săptămâna aceasta, când oamenii legii au constatat că cele două firme au depășit termenul din aviz, dar și că nu au semnalizat corespunzător lucrările efectuate. „Au fost efectuate verificări la mai multe lucrări în zona drumului public, fiind aplicate patru sancţiuni executanţilor de lucrări în valoare de peste 12.000 de lei. Două au fost aplicate pentru nerespectarea termenelor şi condiţiilor avizelor emise de poliţie, iar alte două pentru nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public“, au precizat polițiștii doljeni.
Este vorba de SC Delta ACM și SC Mochlos SA, cele două firme care asfaltează DN 56 între Craiova și Galicea Mare, respectiv între Galicea Mare și Calafat. Cele două societăți comerciale au fost sancționate cu câte două amenzi în valoare de 3.045 de lei pentru neregulie descoperite, valoarea totală a amenzilor date fiind de 12.180 de lei.
Potrivit informațiilor făcute publice pe pagina de internet a CNAIR (secțiunea Proiecte finanțate prin instrumente structurale), valoarea totală a lucrărilor de pe DN 56 Craiova – Calafat este de 245.705.979 de lei. Pe lângă reabilitarea celor 80,4 km de șosea, contractul prevede construirea a două poduri noi, reabilitarea altor cinci poduri, a 61 de podețe și opt intersecții. De asemenea, în proiect a fost inclusă și reabilitarea celor 12 spații de parcare existente. Tot CNAIR spune că reabilitarea DN 56 înseamnă „asigurarea până în anul 2015 a unei legături rutiere modernizate între localitățile Craiova și Calafat, inclusiv acces la granița sudică a României prin trecerea Dunării pe podul nou Calafat – Vidin“.
Această legătură ar însemna reducerea timpului de parcurs între Craiova și Calafat, reducerea cu peste 7 milioane de euro a costurilor de operare a vehiculelor și reducerea numărului de accidente cu 10%. Ultima actualizare a acestor informații a fost făcută însă de CNAIR pe 19 august 2014, iar realitatea arată că lucrările de pe DN 56, mai ales între Galicea Mare și Calafat, nu s-au încheiat nici până acum.
Podul peste Dunăre Calafat – Vidin a fost inaugurat în iunie 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS