17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNu pot fi ridicate maşinile parcate ilegal pentru că nu există o platformă autorizată

Nu pot fi ridicate maşinile parcate ilegal pentru că nu există o platformă autorizată

Poliţia locală nu poate aplica decât amenzi
Poliţia locală nu poate aplica decât amenzi

Mașinile parcate neregulamentar nu pot fi ridicate de pe străzile ori aleile din Târgu Jiu, întrucât vechea maşină nu mai corespunde standardelor. În ciuda faptului că s-a stabilit, în Consiliu Local, să fie ridicate aceste autoturisme, primăria nu deține o platformă pentru le ridica, iar circulaţia este de multe ori blocată. Achiziția s-ar putea face abia anul viitor pentru că nu sunt bani. Cu toate acestea, șoferii trebuie să știe că se aleg cu amenzi de la polițiștii locali chiar dacă nu rămân și fără mașină. „Având în vedere atribuţiile stabilite prin lege pentru Poliţia Locală, de la începutul anului 2017 şi până în prezent poliţiştii au aplicat peste 2.300 de sancţiuni pentru abateri la legislaţia rutieră, respectiv parcări neregulamentare“, a declarat Alexandra Petriţa, purtătoarea de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu. Serviciul Ridicări Auto ar trebui să funcţioneze în incinta Transloc Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS