8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAdministratoarea fugară „a aruncat în aer“ asociația

Administratoarea fugară „a aruncat în aer“ asociația

Proprietarii privesc nedumeriți listele de plată
Proprietarii privesc nedumeriți listele de plată

Scandal mare la Asociația de proprietari nr. 26 Brazda lui Novac, din Craiova, după ce administratoarea a dispărut fără urmă, iar proprietarii s-au trezit că sunt trecuți la întreținere cu restanțe de ordinul zecilor de mii de lei, deși cei mai mulți dintre ei sunt cu plata întreținerii la zi. Lucrul acesta s-a întâmplat imediat după ce Termo a sistat furnizarea apei calde în blocurile din asociație pentru o datorie de 1.491.560 de lei, restanțe neplătite din anul 2015.

Cum au stat, în fapt, lucrurile, nici proprietarii nu știu prea bine. Ei au aflat că Poliana Ghiță, fosta administratoare, a dispărut fără urmă imediat ce a afișat listele de plată la întreținere pe luna iulie. Acest lucru a coincis cu sistarea apei calde de către furnizorul de căldură al orașului, din cauza datoriilor, deși locatarii știau că nu există debite. Drept urmare, proprietarii din asociație au început să pună întrebări și lucrurile s-au precipitat. Asta se întâmpla pe la jumătatea lunii august, când fosta angajată și-a înregistrat singură demisia în Registrul asociației și s-a făcut nevăzută. Dispariția acesteia și sumele colosale pe care le aveau de plătit la întreținere i-au revoltat pe locatari și astfel s-a iscat mare scandal la asociație. „Problemele au început când Termo ne-a oprit apa caldă. Atunci a apărut un semn de întrebare, pentru că noi știam că nu avem datorii. Întâmplarea asta a coincis cu dispariția administratoarei Poliana Ghiță și cu afișarea unor liste de plată în care aproape toți locatarii s-au trezit cu restanțe. În blocul A9, unde locuiesc eu, vecinii mei apar pe lista de întreținere cu restanțe în valoare de 28.213 lei, 39.660 de lei, 9.800 de lei. Sumele sunt toate fictive, pentru că unii nu au restanțe, iar cei care au restanțe nu au sumele din listă. Oamenii au chitanțe cu sumele plătite. Nimeni nu ne dă lămuriri. Am auzit că fostul administrator «a plecat» din funcție, odată cu «revizuirea» încasărilor la aproximativ toate cele 565 de apartamente din asociație. În această asociație este un haos, eu la un moment dat am fost în comitet și m-am retras când am văzut ce fac cei pe care i-am ales să ne reprezinte interesele“, a spus un proprietar din blocul A9.
Rând pe rând, locatarii bulversați, cu chitanțele în mână, bat la ușa asociației să-și clarifice situația și să afle cum se pot degreva de datoriile cu care figurează la asociație în mod eronat.
„Nu am datorii, nu am restanțe. Eram cu plata la zi. Am plătit înainte de a pleca în concediu și când m-am întors am aflat că am datorii la întreținere. Apar cu o restanță de 61 de lei. Ce-i drept, este foarte puțin față de alți vecini, care s-au trezit cu datorii de zeci de mii de lei. Când am venit, vecinii mi-au spus că sunt probleme la asociație, să mă duc cu chitanțele să-mi reglementez situația. Am aflat că fosta administratoare a plecat și a lăsat toate documentele încurcate. Dar aici sunt vinovați toți cei de la asociație. Eu știu, că am fost o perioadă în comitet, și erau numai nereguli. Eu mai cred că ei au făcut aceste nereguli împreună, de la președintă până la contabil și cenzoră“, a declarat Cornel Rezbici, proprietar în blocul A15.
Altor proprietari li s-au dublat datoriile peste noapte. „Eu m-am trezit cu datoria pe care o aveam la asociație dublată. Știam că am aproximativ 10.000 de lei și peste noapte am ajuns la o restanță de 21.939 de lei. În condițiile în care am plătit acum două săptămâni 1.500 de lei și de fiecare dată mi se trecea pe chitanță ce am plătit și cu cât am rămas restant. Am auzit că a plecat administratorul și au rămas cu probleme la asociație. Nu știu concret ce s-a întâmplat, dar știu că datoria trecută în listele de plată nu este cea reală“, a spus Emilia Știrbu, proprietar în blocul A 15.
„Nereguli“ este cuvântul folosit tot mai des de locatarii care se plâng de situația creată de cei de la Asociația de proprietari nr. 26 Brazda lui Novac. „Administratoarea și-a dat demisia la începutul lunii august și a plecat. Nu a predat documentele, a lăsat toate actele încurcate și am înțeles că a făcut o serie de nereguli. Dacă eu mă duceam și plăteam 500 la întreținere, îmi dădea chitanță pe 500 de lei, dar în Registrul de casă trecea 200 sau 300 de lei. Acum nu mai răspunde la telefon, nu mai știe nimeni nimic de ea. Am înțeles că de la asociație au depus reclamație la primărie și au adus un contabil să verifice actele. Sunt numai nereguli aici. Nu înțeleg de ce nu au anunțat poliția. Eu cred că sunt cu toții complici. Nu făcea ea de una singură așa ceva!“, a afirmat un alt proprietar din Asociația 26 Brazda lui Novac, din blocul A35, scara 2.
Proprietarii ridică acum tot felul de întrebări: De ce nu au depistat cenzorul și contabilul aceste nereguli? De ce președintele și comitetul nu au supravegheat activitatea administratoarei și, mai ales, de ce nu au anunțat poliția și primăria imediat după dispariția acesteia? De ce nu li se spune adevărul de către cei pe care i-au ales să-i reprezinte?

Proprietari nemulțumiți
Proprietari nemulțumiți

Nereguli în documentele asociației de proprietari

Reprezentanții Asociației de proprietari nr. 26 Brazda lui Novac au refuzat categoric să-și exprime oficial punctul de vedere vizavi de cele întâmplate. Totuși, surse din cadrul respectivei asociații confirmă că aici s-au întâmplat o serie de ilegalități și că, într-adevăr, fosta administratoare a dispărut, și-a închis telefonul și nu poate fi găsită.
Modalitatea de lucru a acesteia ar fi fost următoare: când proprietarul plătea o sumă de bani, îi trecea pe chitanță suma respectivă, inclusiv suma pe care o mai avea restantă și urma să fie plătită. În Registrul de casă însă, administratoarea punea alte sume. Aceleași surse spun că la data de 5.09.2017 au depus la primărie o solicitare prin care cereau o verificare financiar-contabilă la asociație, dar nu au fost sesizate organele legale. În concluzie, nu poate spune nimeni, în prezent, dacă este vorba despre o delapidare sau să se pronunțe asupra unei sume de bani lipsă. Din câte spun unii dintre reprezentanții locatarilor, unele dintre documentele asociației au fost falsificate și fosta administratoare a ținut o evidență dublă.
Am încercat să o contactăm telefonic pe Poliana Ghiță, dar numărul acesteia de telefon este deconectat.
Reprezentanții Primăriei Craiova spun că au demarat la Asociația nr.26 Brazda lui Novac verificări financiar-contabile. „Serviciul Coordonare Asociații de Proprietari a primit o sesizare cu privire la situația din Asociația de Proprietari nr. 26 Brazda lui Novac. O echipă de inspectori a mers, începând cu după-amiaza zilei de 14.09.2017, la sediul acesteia, urmând să demareze aici un control“, a precizat Marina Andronache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS