10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUltimul weekend de vacanţă în staţiunea Rânca

Ultimul weekend de vacanţă în staţiunea Rânca

Ultimul weekend de vacanţă la Rânca
Ultimul weekend de vacanţă la Rânca

Mii de persoane s-au aflat pe Transalpina şi în Rânca, Gorj, în ultimul weekend de vacanţă. În ciuda faptului că au fost anunţate ploi de vineri şi până duminică, vremea a fost frumoasă şi turiştii au ales să viziteze zona montană a judeţului Gorj şi să mai parcurgă o dată cea mai înaltă şosea din ţară, Transalpina. Drumul s-a prezentat în condiţii foarte bune, iar conducătorii auto şi pasagerii s-au putut bucura din plin de peisajul de început de toamnă, precum şi de bunătăţile oferite de localnicii din comunele din zonă, care îşi vând produsele tradiţionale de-a lungul celei mai înalte şosele montane din România. Este vorba de cunoscuta brânză de Novaci, de vacă, de oaie sau capră, caşcaval, siropuri de afine, mure, zmeură sau fragi, dulceţuri realizate de gospodinele pricepute ale locului.
Nu există turist care să treacă prin Rânca înspre Transalpina şi care să nu se oprească la una din stânele din zonă. Aici meniul este simplu, iar vizitatorii sunt bine primiţi de gazde. Este vorba de tocanul de oaie cu mămăliguţă şi brânză, stropite cu palincă sau vin aspru din comunele Gorjului. Bucuria celor care vor dori să mai viziteze Transalpina în acest an s-ar putea să fie mai lungă, raportat la anii trecuţi. Se anunţă, cel puţin acum, o toamnă blândă, cu temperaturi ridicate: „Prognozele sunt generoase, dar la munte ştim clar că vremea nu se potriveşte cu cea de la oraş sau de la sate. Vremea rea vine mai devreme, te poţi trezi cu ploaie sau cu zăpadă foarte repede. Suntem pregătiţi să intervenim, să nu avem probleme. Sperăm să ţinem Transalpina deschisă cât mai mult timp anul acesta pentru că este în beneficiul tuturor, fiind un obiectiv turistic“, a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS