17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGrecii de la Mochlos au reluat lucrările pe DN 56

Grecii de la Mochlos au reluat lucrările pe DN 56

Lucrările de reabilitare a Drumului Național (DN) 56 Craiova – Calafat, sectorul dintre Galicea Mare și Calafat, au fost în cele din urmă reluate. Tronsonul de 33,8 km a rămas neterminat după ce grecii de la Mochlos SA, care au obținut în august 2012 contractul de reabilitare a drumului în valoare de 81.947.643 de lei (fără TVA), au abandonat în urmă cu două luni lucrările, invocând lipsa banilor. Când s-a trezit fără constructori, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, administratorul drumului, a luat în calcul varianta rezilierii contractului cu Mochlos și scoaterii la licitație a lucrărilor rămase de executat, însă grecii au cerut un răgaz pentru a face rost de bani. Spre sfârșitul lunii august, DRDP a primit o adresă de la firma de construcții din Grecia în care se menționa că s-a obținut finanțarea necesară și că lucrările pe DN 56 vor fi reluate. „Mochlos ne-a transmis că a obținut un credit bancar și că va putea continua lucrările la tronsonul Galicea Mare – Calafat. Noi îi așteptăm cât mai repede la lucru, pentru că întârzierile sunt deja destul de mari“, spunea la acea vreme, pentru GdS, directorul DRDP Craiova, Bogdan Bratu. Săptămâna trecută, muncitorii și-au făcut din nou apariția pe șantier și au început să toarne asfaltul „restant“. „Cei de la Mochlos s-au întors la lucru din această săptămână și au început să toarne stratul de uzură de pe DN 56“, a precizat, vineri, directorul Bogdan Bratu.
Reabilitarea DN 56, sectorul Galicea Mare – Calafat, a cam bătut pasul pe loc, constructorul dând de fiecare dată vina pe blocajele financiare cauzate de situația bancară din Grecia (firma este obligată să cheltuiască din banii proprii, apoi decontează cheltuielile, nu primește fondurile înainte). Conform ultimelor date din fișa de proiect, reabilitarea acestui sector al DN 56 se afla la 70-75% grad de execuție, înainte ca angajații Mochlos SA să părăsească șantierul. Prin urmare, nici ultimul termen estimat de finalizare a lucărilor, octombrie 2017, nu mai este de actualitate, lucrările urmând să continue, cel mai probabil, și anul viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS