10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAutorităţile nu pot gestiona problema câinilor fără stăpân din Rânca

Autorităţile nu pot gestiona problema câinilor fără stăpân din Rânca

Problema cânilor fără stăpân din zona Rânca pare să fie una fără soluţii pentru autorităţile locale. Atât edilii din Novaci, cât şi cei din Baia de Fier susţin că, la nivelul celor două instituţii, nu există servicii specializate pentru ridicarea animalelor care umblă libere pe străzi. Şi dacă ar exista nu ar avea unde să fie duse. În prezent, există zeci de câini comunitari în staţiunea montană Rânca. Unii stau pe lângă pensiuni şi cabane. Acest lucru îi nemulţumeşte pe primarii celor două localităţi, care susţin că, în ritmul acesta, nu va putea fi găsită o soluţie pentru eliminarea câinilor de pe străzile din Rânca.

Microcipare şi sterilizare

O asociaţie de protecţia animalelor de la Târgu Jiu a oferit soluţia microcipării şi a sterilizării câinilor comunitari din Rânca şi este necesar un parteneriat cu autorităţile locale. Rămâne de văzut dacă primăriile din Novaci şi din Baia de Fier, care administrează zona turistică Rânca, vor fi de acord cu o astfel de soluţie. Se va limita astfel înmulţirea patrupedelor fără stăpân, însă acestea nu vor dispărea de pe străzile interioare din staţiunea Rânca. „Am fost acum două zile în Rânca şi am rămas surprins de numărul mare de câini din Rânca. Pentru un adult nu poate părea o problemă, dar ce se întâmplă cu o familie care vine şi cu copiii. Sunt câini care par prietenoşi cu localnicii, cu cei din zonă, dar care altfel reacţionează când văd un biciclist sau un motociclist. Cineva trebuie să rezolve această problemă până când nu va fi prea târziu. Este bine să se intervină acum când nu sunt aşa de mulţi şi ar putea fi ridicaţi imediat şi duși la un adăpost. Sunt atâtea asociaţii din ţară şi din afara ţării care cu siguranţă i-ar prelua prin adopţie. Nu e chiar aşa de complicat. Până la urmă, Rânca nu are dimensiunile unui oraş. În câteva săptămâni sau şi mai repede s-ar rezolva problema, mai ales că vin foarte mulţi turişti şi vor continua să vină“, a declarat Eugen Floarea, din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS