8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljWater Park-ul își reglează turația

Water Park-ul își reglează turația

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat ieri că activitatea Water Park-ului recent inaugurat merge „destul de bine“, chiar dacă la început au apărut anumite disfuncționali-tăți. Ce înseamnă asta? De exemplu, programul casierilor nu era coordonat cu fluxul de clienți, iar bazinele nu funcționează toate în același timp, așa cum și-ar dori primarul. „Activitatea aici eu zic că a mers destul de bine. Au fost disfuncționalități în primele zile, până s-au acomodat și cetățenii, și echipa managerială. Și eu am găsit câteva lucruri incomode. La prânz era coadă la bilete și practic turele erau făcute sub o altă formă. Am revenit asupra lor, în sensul ca toţi cei patru casieri să acopere nu perioada de seară, când sunt mai puțini clienți. Mai sunt și alte lucruri. La funcționarea bazinelor, pe fișa tehnică pe care au avut-o cei de acolo, primită de la constructor, ei porneau toboganele pe rând. În urma unei discuții cu viceprimarul Adrian Cosman, am zis că, dacă omul plătește, vrea să se dea pe orice tobogan. Cu timpul, eu zic că ele se vor pune la punct și vor fi ok. Luni erau încasări de aproape 200.000 de lei. Dacă luăm zilele cu soare, asta înseamnă o încărcare aproape de capacitate“, a declarat Genoiu. De ce nu funcționează bazinele concomitent? Pentru că acesta este sistemul unui aqua park, au explicat reprezentanții direcției care asigură managementul. Puterea electrică permite funcționarea simultană a tuturor bazinelor pentru o perioadă de cel mult 15-20 de minute. Apoi unele se opresc și sunt repornite la solicitarea clienților, pe baza unui program.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS