16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCJ Olt schimbă managerul la Spitalul Județean de Urgență Slatina

CJ Olt schimbă managerul la Spitalul Județean de Urgență Slatina

Elena Vişan manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina
Elena Vişan manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina

De la 1 septembrie, Spitalul Județean de Urgență Slatina va fi condus de Cătălin Rotea, cunoscut drept cărăușul șpăgii fostului primar, senator și ministru al finanțelor – Darius Vâlcov. Actualul manager al spitalului și-a anunțat miercuri demisia.

Demisia Elenei Vișan din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina câștigată prin concurs, la începutul anului trecut, nu este tocmai o surpriză, în ultimele zile circulând mult zvonul că postul i-a fost promis lui Cătălin Rotea, politicianul de 32 de ani care a ocupat, pentru o scurtă perioadă în acest an, chiar o funcție de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, dar a pierdut-o la scurt timp după ce a depus mărturie în dosarul de la Tribunalul Olt al fostului senator Darius Vâlcov.
Elena Vișan a anunțat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că renunță la funcția de manager și că se va retrage în mediul privat, deși la bursa zvonurilor se vorbea despre posibilitatea de a ocupa funcția de administrator public al județului, rămasă vacantă după plecarea în parlament, ca deputat, a lui Marius Iancu.
„Am demisionat din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina, demisie ce-și va produce efectele începând cu 1 septembrie 2017.
Am luat această decizie întrucât dorința mea este aceea de a-mi continua activitatea profesională în sectorul privat. Mulțumesc tuturor pentru colaborare!“, a menționat Vișan.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, în subordinea căruia se află managerul spitalului, a declarat că nu are ce să-i reproșeze Elenei Vișan, care s-a achitat bine de sarcini, fiind o hotărâre luată de comun acord.
„Schimbarea doamnei manager nu survine ca urmare a activității manageriale defectuase, din contră, aș vrea să menționeaz că am fost foarte mulțumiți. Este o decizie pe care am luat-o de comun acord“, a spus Oprescu. Cât despre Rotea, calitatea acestuia de martor în două dosare penale – chiar dacă acesta a povestit la proces cum l-a însoțit pe Lucian Șușală acasă la omul de afaceri care a acceptat să-i dea o sumă importantă de bani senatorului, la acel moment, Darius Vâlcov, iar la plecare, pe bancheta din spate a mașinii, omul de afaceri a lăsat geanta cu bani – nu constituie o piedică pentru ocuparea funcției. „Din câte știu eu, are doar calitatea de martor. Dacă va fi vorba de altceva, vom vedea la momentul respectiv“, a spus Oprescu, menționând că și obiectivele lui Rotea rămân aceleași ca ale precedentului manager, cele mai importante fiind continuarea modernizării și dotării unității sanitare, îmbunătățirea serviciilor, schimbarea mentalității angajaților etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS