17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞcoala de Vară de la Vulpeni, poartă deschisă spre artă

Şcoala de Vară de la Vulpeni, poartă deschisă spre artă

Anul acesta, 25 de copii frecventează cursurile Şcolii de Vară de la Vulpeni (Foto: Bogdan Grosu)
Anul acesta, 25 de copii frecventează cursurile Şcolii de Vară de la Vulpeni (Foto: Bogdan Grosu)

Situată la 20 km de Craiova, comuna olteană Vulpeni este locul în care copiii au o poartă deschisă spre artă. Prin implicarea unor oameni cu suflet mare, micuţii de aici, dar şi cei din localităţile apropiate sunt învăţaţi că vara poate fi pictată în culori minunate. Totul se întâmplă în cadrul unui proiect care a demarat în urmă cu opt ani şi care poartă numele „Culorile Verii“. Acesta a început din jocul unei fetiţe care îşi dorea să picteze şi pe perioada verii, alături de alţi micuţi de seama ei. Ambiţia ei a pus lucrurile în mişcare, iar oameni inimoşi s-au mobilizat şi au înfiinţat o Şcoală de Vară la Vulpeni.

Biblioteca din comuna olteană Vulpeni prinde viaţă în fiecare vară. Zeci de copii din comună, dar şi din Balş vin aici să deprindă tainele picturii şi să înveţe „Culorile Verii“, căci aşa se numeşte proiectul care îi reuneşte la bibliotecă. Acesta a demarat în anul 2010 şi se află acum la a opta ediţie. Totul a început din dorinţa unei fetiţe care studia la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova. Era fascinată de pictură şi îşi dorea să meargă la bibliotecă şi să picteze alături de prietenii ei. Voia să le arate şi lor ce înseamnă arta, frumosul, iar dorinţa ei a ajuns la sufletul unor oameni care preţuiesc copiii. „Fetiţa mea, Eliana, trecea în clasa a şasea şi, fiind elevă a Liceului de Arte «Marin Sorescu» din Craiova, a dorit să deseneze cu copiii la bibliotecă. Pentru că era prea mică, nu a putut să deseneze singură şi astfel am făcut parteneriat cu profesorii ei de atunci şi aşa a luat fiinţă Şcoala de Vară. A reuşit să convingă aceşti oameni să demarăm acest proiect, iar el a continuat datorită acestor profesori, care de opt ani vin în fiecare vară la Vulpeni. Este vorba de Cristian şi Monica Dincă, fără de care nu am fi reuşit să facem Şcoala de Vară. Oamenii aceştia nu sunt plătiţi, fac totul voluntar, iar alături de ei la cursuri mai participă şi alţi tineri talentaţi, care vin atunci când pot şi ne ajută să împlinim vise. Cursurile au început pe 20 iulie şi durează cinci sau şase săptămâni. Profesorii vin de două ori pe săptămână, de regulă marţea şi joia, şi le predau copiilor. Pentru mulţi dintre copii a fost singura şansă să întâlnească un artist plastic, soţii Dincă făcând parte din Uniunea Artiştilor Plastici“, a spus Rodica Drăguţ, bibliotecară la Biblioteca din Vulpeni, coordonatoarea proiectului.

„Atunci când pictez privesc în sufletul meu“

Celine studiază în Italia, dar a venit în vacanţă în Vulpeni, iar pasiunea pentru pictură a adus-o pe băncile Şcolii de Vară
Celine studiază în Italia, dar a venit în vacanţă în Vulpeni, iar pasiunea pentru pictură a adus-o pe băncile Şcolii de Vară

În primul an, micii artişti au pictat pe hârtie, apoi pe sticlă, pe lemn, pe gresie, iar acum pe pânză. Lucrurile au evoluat în timp datorită copiilor, care au fost din ce în ce mai talentaţi. La început participau la cursurile Şcolii de Vară doar copii din Vulpeni, dar în timp vraja picturii i-a cuprins şi pe alţii, aşa încât acum vin la cursuri şi copii din Balş. Transportul acestora la Vulpeni este asigurat de Primăria Balş şi se face cu microbuzul şcolar. Anul acesta sunt 25 de copii pe băncile Şcolii de Vară, cu vârste între şapte şi 16 ani. Denisa are 11 ani şi este elevă a Liceului Tehnic din Balş, dar şi a Şcolii de Vară Vulpeni şi spune că în tot ceea ce pictează vrea să transmită trăirea ei. „Am desenat un tablou cu flori, care transmite bucuria din sufletul meu. Este primul an în care vin la Şcoala de Vară şi încerc să învăţ cât mai multe. Mie îmi place să folosesc culori vii, care mă reprezintă, iar atunci când pictez privesc în sufletul meu. Redau ceea ce simt prin peisaje din natură şi flori“, a spus Denisa. Alături de ea era Celine. Studiază în Italia, dar a venit în vacanţă în Vulpeni, iar pasiunea pentru pictură a adus-o pe băncile Şcolii de Vară. „Am făcut un amestec de culori şi am realizat un peisaj în care o floare are rădăcinile la vedere. Este prima dată când pictez pe pânză şi îmi place foarte mult. Şi în Italia făceam la şcoală lecţii de desen şi sper să fac şi anul viitor. Consider că Şcoala de Vară este bine venită pentru copii şi, dacă voi reveni şi la anul în România, mă voi înscrie din nou“, a spus Celine, de 11 ani.
De altfel, printre cursanţi sunt şi copii care nu sunt la primul an de studiu în această şcoală. Camelia are 12 ani şi de trei ani ia parte la „Culorile Verii“. Se inspiră din natură atunci când pictează, dar spune că şi lectura este o sursă de inspiraţie. „Citesc şi mă inspir. Şi natura mă ajută, mare, valuri, munte… Acum, spre exemplu, am realizat un peisaj dintr-o zonă de munte unde am fost în excursie. Mi-a plăcut şi l-am transpus pe pânză“, a spus Camelia Ghinea, de 12 ani, elevă la Şcoala „Mihail Drumeş“ din Balş.

„E păcat să se piardă talentul“

Monica şi Cristian Dincă sunt profesori la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ şi, în plină vară, vin de două ori pe săptămână în Vulpeni de dragul de a le arăta copiilor tainele picturii
Monica şi Cristian Dincă sunt profesori la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ şi, în plină vară, vin de două ori pe săptămână în Vulpeni de dragul de a le arăta copiilor tainele picturii

Visul de a picta al acestor copii şi al multora ca ei a putut fi împlinit datorită unor oameni cu suflet, care au răspuns chemării micilor artişti şi au făcut că acest proiect să existe. Monica şi Cristian Dincă sunt profesori la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ şi, în plină vară, vin de două ori pe săptămână în Vulpeni de dragul de a le arăta copiilor tainele picturii. O fac necondiţionat. O fac din dragoste pentru copii. Din dragoste pentru artă. „Vin cu plăcere aici şi din dorinţa de a le arăta ce înseamnă frumosul. Am vrut să îi învăţăm mai multe tehnici de pictură, pe sticlă, pe hârtie. Anul trecut am pictat pe pânză, le-am adus albume de artă şi au pictat reproduceri după Luchian. Am adus albume cu lucrări ale lui Picasso pentru că ne-am gândit să aibă şi o cultură artistică, nu numai să picteze. Am avut copii talentaţi, şi anul acesta avem şi încercăm să îi atragem spre Liceul de Arte pentru că e păcat să se piardă talentul. Anul trecut am avut o elevă la Şcoală de Vară care acum este eleva Liceului de Arte. Mă bucur că s-a înfiinţat această şcoală şi mi-aş dori să demarăm un astfel de proiect şi în Craiova“, a spus Monica Dincă.
În afară de pictură, copiii au învăţat şi tehnici de modelare, predate de Cristian Dincă. Lutul a fost luat de la Oboga şi a prins viaţă în mâinile lor. „Ţin minte că acum vreo patru ani am început să modelăm nişte basoreliefuri, naturi statice, personaje, am luat lut de la Oboga şi copiii au modelat pentru prima dată. A fost o experienţă plăcută pentru ei. M-am întâlnit anul trecut cu un băiat care mi-a spus că îşi aminteşte cu plăcere de acele ore. Mulţi dintre copiii de aici sunt extrem de talentaţi. Trăiesc mai liber decât cei de la oraş, trăiesc în natură şi transpun şi în pictură ceea ce văd. E extrem de important să fii legat de natură în specialitatea asta“, a spus profesorul Cristian Dincă. Încercarea de a ajuta tinerele talente să îşi găsească drumul este dublată de dorinţa ca tinerii care au deprins deja tainele picturii să îl ajute prin acte de voluntariat. „Noi avem şi foşti elevi care sunt acum studenţi şi pe care am vrea să îi cooptăm şi să îi facem să vină aici, să continue tradiţia, ar fi o gură de oxigen pentru ei“, a spus profesorul.

„Fiecare copil din Şcoala de Vară ne dă o lecţie de viaţă“

Mulţi dintre tineri au fost deja cooptaţi. Vin alături de copii şi, pe lângă faptul că îi învaţă să picteze, în timp au devenit prietenii lor.
Alexandra Secu este elevă clasa a XI-a la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova şi a ales să îşi petreacă vara lângă copiii din Vulpeni. Nu este primul proiect de voluntariat în care se implică. „Îmi place extrem de mult să îi pot ajuta. Am mai fost implicată într-un proiect în cadrul căruia am pictat o sală de joacă pentru copii într-un spital din Craiova. Îmi place să mă implic în acest gen de acţiuni pentru că sunt lucruri care contribuie la dezvoltarea mea“, a spus tânăra.
Alături de ea era şi Daria Dincă, o altă tânără extrem de talentată, care vine voluntar la Vulpeni încă de la începuturile Şcolii de Vară şi recunoaşte cu emoţie că au fost momente în care a venit nu numai cu pensula şi culorile, ci şi cu mici daruri pentru copiii ale căror poveşti o impresionau. De-a lungul vremii, mulţi copii
şi-au pus povestea sufletului lor pe pânză şi au lăsat pictura să vorbească de la sine. „Lucrările lor sunt foarte valoroase pentru noi pentru că fiecare dintre ele spune povestea copilului respectiv. Sunt copii fără părinţi, avem o fetiţă care a avut cancer, fiecare copil are o poveste. Am avut un băieţel care a fost crescut de bunici. I-a murit tatăl şi bunicul lui m-a rugat, când simţea că i se apropie sfârşitul, să am grijă de el. Acum are 16 ani şi este la un liceu din Craiova. Fiecare copil din şcoală de vară ne dă o lecţie de viaţă. Meseria de bibliotecar nu e uşoară pentru că noi lucrăm cu suflete, modelăm suflete“, a spus Rodica Drăguţ, bibliotecară la Biblioteca din Vulpeni.

Cărămizi care zidesc

Şi dacă de sufletul copiilor se ocupă doamna Rodica, aşa cum îi spun elevii, există o persoană care se ocupă şi de zâmbetul lor. Este vorba de dr. Claudia Ciochină. De 16 ani este medic stomatolog în comuna Vulpeni şi de când a demarat proiectul „Culorile Verii“ a recompensat cum a putut talentul micuţilor. „Vin ca un spiriduş şi încerc să le aduc aminte că un zâmbet frumos e o poartă deschisă spre lume sau se deschid uşile mai uşor cu un zâmbet frumos. Sunt medic stomatolog aici din 2001 şi primii copii pe care i-am găsit sunt acum părinţi. În ceea ce îi priveşte pe copiii de la Şcoala de Vară, avem o colaborare cu firmele producătoare de paste de dinţi, am găsit înţelegere şi am primit mai multe produse care să aibă adresabilitate segmentului de vârstă de aici. Copiii se mulţumesc cu orice cadou care este făcut din suflet. Sunt câteva familii în care cumpărarea unei periuţe de dinţi este un sacrificiu. Sunt familii cu probleme şi m-am simţit frustrată că nu le pot da decât o pastă de dinţi în momentul acela, sunt probleme complexe, care nu se rezolvă cu o simplă pastă de dinţi, dar oricum, sunt cărămizi care zidesc“, a spus dr. Claudia Ciochină. Astfel de cărămizi care zidesc vor mai fi puse în Vulpeni pentru că Şcoala de Vară va continua şi îşi va deschide în fiecare an porţile, atâta timp cât la bibliotecă vor fi oameni care vor să creeze şanse. „Asta facem, creăm şanse, e datoria noastră…“, a spus Rodica Drăguţ.

Cum se face admiterea la Şcoala de Vară

Copiii care urmează cursurile Şcolii de Vară de la Vulpeni sunt selectaţi pe baza unui examen, care constă în realizarea unei lucrări cu o temă la alegere. Ulterior, creaţiile copiilor se trimit la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova, unde se evaluează, după care se anunţă care sunt elevii admişi. În afară de Liceul de Arte „Marin Sorescu“ Craiova, parteneri în acest proiect mai sunt Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina, Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“ Slatina, Biblioteca Orăşenească „Petre Pandrea“ Balş, precum şi două şcoli din Balş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS