24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum poți găsi un instructor canin autorizat

Cum poți găsi un instructor canin autorizat

Cazul tinerei din Craiova care și-a lăsat câinele, un lup cehoslovac, în grija unui bărbat ce susținea că se ocupă de dresaj canin, pentru ca după trei luni, cât ar fi trebuit să dureze antrenamentele, să afle că patrupedul a decedat, ar trebui să le dea de gândit celor care au câini și vor să-i dreseze. O persoană aflată în căutarea unui instructor canin ar trebui să știe că singura în măsură să ofere informații autorizate despre instructori atestați este Asociația Chinologică Română, prin filialele sale.
În Craiova există Asociația Chinologică Oltenia, iar Alin Dumitrescu, vicepreşedinte chinotehnic al acesteia, îi sfătuiește pe proprietarii de câini să nu se mai ia după orice anunț postat pe internet, ci să se adreseze doar asociației pentru informații oficiale. „Vrei să găsești un instructor canin autorizat și nu știi de unde să obții informații oficiale? E foarte simplu. Dai o căutare după Asociația chinologică din zona ta, nu după vreo pagină de socializare, și doar de aici obții numele persoanelor din teritoriu acreditate să se ocupe de dresaj canin. Noi recomandăm numai instructori autorizați și recunoscuți de Asociația Chinologică Română, iar în Dolj există un singur instructor dresor pentru câinii utilitari acreditat, Liviu Ionescu. Că mai sunt și alte persoane care spun că desfășoară o astfel de activitate, e altă problemă. Pun un anunț pe internet, își crează o pagină de socializare și pot păcăli pe oricine. În Craiova există Asociația Chinologică Oltenia, iar orice persoană care vrea să afle informații despre dresaj canin sau să primească recomandări legat de instructori trebui să se adreseze aici“, a precizat Alin Dumitrescu.
Acesta a mai menționat că numai Asociația Chinologică Română eliberează atestat de instructor canin și asta în urma unui examen. „Asociația Chinologică Română organizează anual examen de atestare a instructorilor canini, iar după această atestare persoana respectivă trebuie să se înregistreze la asociația cu profil chinologic din teritoriu ca persoană juridică în domeniu sau ca persoană privată. Asociația Chinologică Română este singura care eliberează atestatul de instructor canin, iar de la filialele sale teritoriale poți obține informații cu privire la persoanele autorizate să desfășoare o astfel de activitate“, a mai spus Alin Dumitrescu.

„Nu e bine să creezi o ruptură între câine și stăpân“

Vicepreședintele Aso-ciației Chinologice Oltenia suține că Fiorela Costea, tânăra care și-a lăsat câinele timp de trei luni pe mâna unui instructor neautorizat, pentru ca apoi să-l găsească mort, băgat într-un sac și aruncat la marginea Bălții Craiovița (subiect prezentat pe larg în ediția de ieri a Gazetei de Sud), nu a procedat corect. Și nu doar pentru că a ales o persoană care se recomanda drept instructor canin bazându-se numai pe niște imagini publicate pe o pagină de socializare, ci și pentru că a decis să-și lase cățelul la un străin pe perioadă lungă. „Există foarte multe metode de a educa un exemplar canin și ele depind de fiecare instructor în parte. Dar nu este bine să creezi o ruptură între câine și stăpân prin lăsarea lui pentru o perioadă de timp cu persoane străine. Chiar dacă îl lași și câteva zile, nu luni cum s-a întâmplat în cazul recent, nu este un lucru benefic câinelui“, a explicat Alin Dumitrescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS