6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCompania de Apă Oltenia ne dă apă nepotabilă la robinet

Compania de Apă Oltenia ne dă apă nepotabilă la robinet

Compania de Apă (CAO) Oltenia a fost prinsă cu apă infestată atât în rețeaua publică de alimentare cu apă, cât și în rețeaua de canalizare pe care o administrează în județul Dolj. Cu alte cuvinte, apa de la robinet, în unele localități din județ, este contaminată cu nitriți, nitrați, amoniu, iar în cursurile apelor ajung dejecții din canalizare. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a amendat CAO cu 4.000 de lei pentru că a furnizat, în anumite perioade, populației din localitățile Goicea, Bistrețul Nou și Caraula apă nepotabilă. La rândul ei, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu a aplicat aceluiași operator penalități pentru că din canalizarea localităților Filiași, Băilești și Caraula au ajuns dejecții în cursurile de apă.
Sancțiunile au fost aplicate în luna mai 2017, când în urma probelor de laborator s-a depistat „darea în consum public ca apă pentru consum uman a apei care nu corespunde condițiilor de potabilitate prevăzute în reglementările legale în vigoare“, făcând referire la apa de la robinet. „DSP Dolj a încheiat pe 23.05. 2017 procesul-verbal de constatare a contravenției, prin care Compania de Apă Oltenia a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 4.000 de lei pentru darea în consum public ca apă pentru consum uman a apei care nu corespunde condițiilor de potabilitate prevăzute în reglementările în vigoare. Vorbim aici de rețelele din comunele Goicea, Bistrețul Nou și Caraula“, a declarat Ștefan Popescu, purtător de cuvânt în cadrul DSP Dolj.

Canalizarea otrăvește cursul apelor

Ca un făcut, în aceeași lună, ABA Jiu a sancționat și ea operatorul regional de apă și canal, CAO, pentru cantități de apă cu o concentrație ridicată de nitriți și nitrați deversate în Jiu din canalizarea localităților Filiași, Băilești și Caraula. „Este vorba de penalități aplicate CAO. Localitățile Filiași, Caraula, Băilești și-au făcut alimentare cu apă și canalizare pe stație de epurare. Când s-au autorizat la ABA Jiu s-au angajat că vor deversa prin stațiile de epurare apă de o anumită calitate. Ei au fost autorizați cu niște concentrații la diverse substanțe, până la anumite limite. Pentru tot ce depășește aceste limite se primesc penalități. În primul rând, vorbim de nitriți și nitrați, dar sunt mai multe substanțe care depășesc limita admisă. Penalitățile se aplică în funcție de volumul de apă evacuat, în funcție de concentrația substanței depistate cu depășiri. Noi luăm probe de apă, se analizează în laborator și în funcție de ce se depistează se pot aplica penalități sau nu. Și CAO are obligația să-și facă automonitorizarea pentru că este și în interesul ei să nu deverseze ape poluate. Noi mergem o dată pe lună și împreună cu ei luăm aceste probe. CAO fiind administratorul acestor sisteme este penalizată. S-a mai întâmplat și până acum să depistăm în Dolj și în alte județe depășiri accidentale ale concentrațiilor unor substanțe provenite ca urmare a deversării apelor menajere“, a precizat Marin Tălău, directorul ABA Jiu.

Fonduri europene băgate în rețele cu apă nepotabilă

Reprezentanții operatorului de apă și canal susțin că au încasat amenzi și penalități din cauza problemelor pe care le au foarte multe dintre rețelele de apă și canal din localitățile rurale ale județului Dolj. Sistemele făcute pe fonduri europene le ridică probleme după preluare. Este cunoscut faptul că aceste localități au probleme cu potabilitatea apei provenite din surse, iar fondurile investite sunt aruncate pe apa sâmbetei. Asta nu este o scuză pentru operator să nu anunțe populația că apa pe care o furnizează nu este potabilă în diferite perioade de timp. Cum stau, de fapt, lucrurile? Din dorința de a avea o rețea de apă și canalizare în localitate, primarii comunelor din județ au accesat fonduri pe diferite programe, au realizat lucrările, dar la final s-au trezit că apa nu este potabilă și constructorul i-a lăsat pe cap cu un sistem care nu este capabil să aducă apa destinată consumului în parametrii de potabilitate. CAO are sarcina de a administra și exploata sistemul și totodată să răspundă de calitatea apei care ajunge la robinet, dar și de ce se deversează din canalizarea unor astfel de localități.
„Proprietarul sistemului de apă și canalizare este Unitatea Administrativ Teritorială (UAT). Noi primim în exploatare și administrare rețeaua de apă și canal. Un an de zile, pentru orice defecțiune și problemă trebuie să intervină UAT-ul respectiv, nu intervine CAO. Noi nu putem să investim pe ceva care este în garanție, mai ales că sunt lucrări pe fonduri. Constructorul este solicitat să rezolve problemele. Cu privire la localitățile pentru care am fost sancționați, când am preluat rețele din procesul-verbal de recepție reieșea că apa este potabilă, dar când am preluat probe de laborator am văzut că sunt probleme. Am găsit disfuncționalități în potabilitate în localitățile Plosca, Bistrețul Vechi, Bistrețul Nou, Goicea. Aici constructorii nu au reușit să pună în funcțiune procesul corespunzător de aducere a apei în parametrii normali. Fac ce fac până se face recepția și ulterior îi lasă așa. De exemplu, la Goicea i-am găsit cu pompele înghețate, nu se făcea clorinare. La Bistrețul Nou s-a defectat instalația de clorinare, este comandată acum de CAO în Austria și urmează să vină. Revenind la sancțiuni, DSP monitorizează permanent parametrii apei din rețea. Dacă nimeresc într-o porțiune în care este o defecțiune, este normal să apară că apa nu este în parametri și ei dau imediat verdictul, apă nepotabilă. Așa s-a întâmplat și la Goicea, și la Bistrețul Nou. Avem 25 de UAT. Mereu apar probleme, avarii, pompe blocate, dozatoare, sisteme de comandă, sistem de clorinare. Apa din surse conține amoniu peste limita admisă și trebuie încadrată în limite prin clorinare“, a explicat pentru GdS, Dorel Grigore, reprezentant CAO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS