16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOltean judecat pentru mituirea a doi polițiști doljeni

Oltean judecat pentru mituirea a doi polițiști doljeni

Procurorii doljeni au reținut că bărbatul de 54 de ani a  încercat să mituiască doi polițiști pentru a scăpa de amendă
Procurorii doljeni au reținut că bărbatul de 54 de ani a încercat să mituiască doi polițiști pentru a scăpa de amendă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au anunțat trimiterea în judecată a unui bărbat de 54 de ani, acuzat de comiterea infracțiunii de dare de mită.
Potrivit oamenilor legii, Ion Popescu, de 54 de ani, din comuna Dobrețu, judeţul Olt, a fost prins în flagrant pe 24 iunie, în timp ce mituia cu suma de 800 de lei doi agenți de poliție. „Agentul de poliție Pătru Constantin Alin – ajutor șef de post la Postul de Poliție Ghercești, și agentul principal Tîrșa Ionuț-Marius – ajutor șef de post la Postul de Poliție Bulzești, aflați în patrulă intercomunală pe raza comunei Ghercești (pe DJ 643 F), au oprit pentru control autovehiculul Fiat Ducato, condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Dobrețu, judeţul Olt, care transporta ilegal, fără documente de proveniență, circa doi metri steri de lemne de foc. Bărbatul a oferit diverse sume de bani polițiștilor pentru a nu lua măsuri legale împotriva sa, dar a fost refuzat de fiecare dată de cei doi polițiști, fapt pentru care aceștia s-au desistat și au anunțat, pe cale ierarhică, Serviciul Județean Anticorupție Dolj, care a organizat flagrantul“, au explicat oamenii legii. Măsurile legale constau într-o sancțiune contravențională și confiscarea autoutilitarei Fiat Ducato.
Flagrantul a fost organizat chiar în Postul de Poliție Ghercești, unde Ion Popescu le-a oferit celor doi agenți suma de 800 de lei. O zi mai târziu, suspectul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a dispus ca acesta să fie arestat la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile (de pe 25 iunie 2017 până pe 24 iulie 2017, inclusiv).
La sfârșitul săptămânii trecute, procurorul de caz a încheiat cercetările în acest dosar și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Dosarul urmează să fie înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS