14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncă o medie de 10, la bac, în Gorj

Încă o medie de 10, la bac, în Gorj

Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut bacalaureatul în Gorj a crescut de la 58,85 la 60,06%, după contestaţii, o elevă obţinând 10 pe linie după recorectarea lucrărilor. În comuna unde nici primarul nu a luat bacul, o elevă a reuşit să obţină media 6,01.

În urma contestaţiilor, încă o absolventă de liceu, din judeţul Gorj, a obţinut media 10 la examenul de bacalaureat. Denisa Berele a primit nota maximă la istorie, unde, iniţial, fusese notată cu 9,75.
„Ştiam că am făcut lucrarea bună şi mi-a spus şi profesorul de istorie că am dreptate. Iniţial nu am vrut să fac contestaţie, dar chiar m-au încurajat toţi. Eram mulţumită de media mea, chiar dacă ştiam că am făcut mai mult. Ştiţi cum e, nemulţumitului i se ia darul, dar până la urmă m-am dus, am făcut contestaţie şi până a venit rezultatul am avut super mari emoţii, dar a meritat aşteptarea şi chiar mă bucur mult, pentru că a fost multă muncă, în cei patru ani. Mă simt mândră (…), e copleşitor. Pur şi simplu nu am cuvinte“, a declarat Denisa Berele, absolventa Liceului Tehnologic Turceni.
Aceasta vrea să devină profesoară de limba română, deşi apropiaţii au sfătuit-o să opteze pentru actorie, după ce a realizat mai multe scurtmetraje amuzante pe care le-a postat pe Facebook.
„Acum vreau să dau la Litere, la română-engleză, dar poate pe viitor o să încerc la regie film. Voi opta pentru Bucureşti sau Craiova şi rămân în România pentru că sunt foarte ataşată de loc şi nu aş fi fericită în afară. Consider că şi locul acesta merită schimbat şi, dacă tot continuăm să plecăm, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Mă refer la România. Mă văd profesoară, mi-ar plăcea să îmi las amprenta în sufletul copiilor, pentru că şi asupra mea şi-au lăsat amprenta foarte mulţi profesori minunaţi şi mi se pare o meserie extraordinară. Chiar aduce mulțumire sufletească“, spune ea.
Înainte de contestaţii, încă o elevă reuşise să obţină media 10 în judeţ. Este vorba de Raluca Dogaru, de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“, din Târgu Jiu.
Tot în urma contestaţiilor, un absolvent al Liceului Tehnologic Turburea, unde nici un elev nu obţinuse medie de promovare, a reuşit să îşi mărească media, după contestaţii. Maria Nicoleta Masgras a reuşit să-şi mărească nota la limba română de la 5.1 la 5.5, obţinând media 6.01.
Ceilalţi 15 candidaţi au fost respinşi. Primarul din localitate nu a obţinut diploma, deşi are 53 de ani.
„Este nota profesorilor care îşi desfăşoară aici activitatea, la Liceul din Turburea, nu este nota copiilor. Eu trag un semnal de alarmă de trei ani, încontinuu strig să facă meditaţii“, a declarat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.
După contestaţii, rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut bacalaureatul în Gorj a crescut de la 58,85 la 60,06%.
Liceenii care nu au participat sau nu au promovat examenul în prima sesiune mai au o şansă luna viitoare. Între 11 și 14 iulie urmează să aibă loc înscrierea candidaţilor la a doua sesiune a bacalaureatului, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS