5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA fost reluată trecerea cu bacul pe timpul nopţii la PTF Bechet

A fost reluată trecerea cu bacul pe timpul nopţii la PTF Bechet

Bacul circulă după programul normal începând din noaptea de miercuri spre joi
Bacul circulă după programul normal începând din noaptea de miercuri spre joi

Polițiștii de frontieră au anunțat, joi, că societatea comercială care asigură transbordarea mijloacelor de transport cu bacul între România și Bulgaria (între porturile Bechet – Oreahovo) și-a reluat activitatea pe timpul nopții.
„Societatea comercială care asigură transbordarea mijloacelor de transport cu bacul între România și Bulgaria a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că trecerea cu bacul peste fluviul Dunărea între cele două state s-a reluat și pe timp de noapte. Această măsură de reintrare în programul normal de activitate a fost luată în urma tendințelor de creștere a cotei apei fluviului Dunărea, fapt ce permite acostarea în siguranță în porturile de pe teritoriile celor două state“, au precizat polițiștii de frontieră.
Începând cu data de 30 iunie, trecerea cu bacul peste fluviul Dunărea s-a efectuat numai între orele 07.00-21.00, tot atunci fiind suspendată trecerea pe timpul nopții. Măsura a fost luată ca urmare a scăderii cotei fluviului Dunărea.
Potrivit informaților oferite de Uniunea Națională a Transportatorilor, bacul pleacă de la Bechet către Oreahovo din două în două ore, prima trecere fiind la ora 5.00, iar ultima la ora 23.00. În sens invers, se circulă tot din două în două ore, numai că de la Oreahovo către Bechet prima trecere este la ora 6.00, iar ultima la ora 24.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS