Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din Oltenia şi din ţară



Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier.

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi – DJ678A – DN7 Deduleşti.

În județul Olt, DN64 Caracal – Drăgășani a fost închis, începând din data de 22 iunie 2017, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 – 40+915 metri, între localitățile Găneasa și Pleșoiu. Măsura a fost luată din pricina degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta DN65, km 42+400, Găneasa – Salcia – DJ677 – Pleșoiu și retur. Variantele de circulație sunt semnalizate conform normelor rutiere în vigoare.

DN67C-Transalpina este redeschis în totalitate. Pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Obârşia Lotrului (km 59+800, judeţul Vâlcea), accesul este permis doar în intervalul orar 07:00 – 20:00, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Există şi restricţie de viteză de 30 km/h.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe DN7, la kilometrul 163 + 300 de metri, în afara localităţii vâlcene Milcoiu, pe sensul de mers Piteşti – Râmnicu Vâlcea, din cauza unei alunecări de teren produse în data de 13 iunie 2017. Se circulă pe cea de-a doua bandă a sensului de mers către Piteşti, cu ajutorul indicatoarelor rutiere montate la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei. Lungimea drumului afectat este de aproximativ 25 de metri şi se estimează că lucrările de reparaţii vor dura aproximativ o lună.

În perioadele 4-6 iulie 2017, respectiv 12-14 iulie 2017, în intervalul orar 22:00-05:00, traficul rutier pe DN1A va fi oprit în zona  kilometrului 12+950 de metri, în vederea executării lucrărilor de reabilitare a podului CF de la kilometrul 1+510 – linia colectoare Mogoșoaia. Circulația se va desfășura deviat pe următoarea rută ocolitoare: DN Centura București (kilometrul 64+400) – intersecție DN 1A (kilometrul 12+260) – DN 7 (kilometrul 11+500) – DN 7 (kilometrul 13+200) – DNCB (varianta veche) – DN 1A (kilometrul 13+300) și retur.

De asemenea, în perioada 06-12 iulie 2017, în intervalul orar 22:00-05:00, circulația se va desfășura alternativ.

Conducătorii auto trebuie să respecte restricţiile de circulaţie instituite şi semnalizarea rutieră temporară.

Potrivit CNAIR, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, respectiv 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în perioada 1 iulie – 31 august 2017, astfel:

– pe sensul către Constanța al Autostrăzii A2 București (int. A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Murfatlar (int. A2 cu DN3), restricție de tonaj (3,5 tone) vinerea, în intervalul orar 12.00 – 24.00 și sâmbăta, în intervalul orar 06.00 – 14.00;

– pe sensul către Capitală al Autostrăzii A2 București (int. A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Murfatlar (int. A2 cu DN3), restricție de tonaj (3,5 tone) duminica, în intervalul orar 12.00 – 24.00;

– pe ambele sensuri ale DN39 Agigea (int. DN39 cu DN39A) – Mangalia (intrare în municipiu), restricție de tonaj (7,5 tone) vinerea, în intervalul orar 12.00 – 22.00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul orar 06.00 – 22.00;

– pe sensul către Cernavodă al DN22C Murfatlar – Cernavodă, restricție de tonaj (7,5 tone) duminica, în intervalul orar 12.00 – 24.00.

Măsura restricționării traficului greu pe arterele sus-menționate s-a luat în baza HG nr. 1777/2004, cu modificările și completările ulterioare.


În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

În judeţul Mureş, pe DN13 Sighişoara – Târgu Mureş, între localităţile Bălăuşeri şi Găieşti (km 149+200 – 149+360), se execută lucrări de consolidare a terasamentului. În zilele cu trafic intens, se formează coloane de autovehicule.

În judeţul Suceava se execută lucrări de întreţinere a carosabilului pe trei artere naţionale, până la sfârşitul lunii iulie a acestui an, astfel:

– DN 2E – între kilometrii 0 şi 30+505 metri;

– DN17 – între kilometrii 116 şi 227+625 de metri;

– DN 17B – între kilometrii 14 şi 33+320 de metri.

Tot în judeţul Suceava, din cauza unui pod avariat de o viitură, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).

În judeţul Teleorman, din cauza lucrărilor care se execută pe DN6(E70) la podul de peste râul Vedea, la intrarea în municipiul Alexandria dinspre Bucureşti, circulaţia se desfăşoară alternativ, semaforizat. În zilele cu trafic intens (mai ales la sfârşit de săptămână), în zona respectivă se formează coloane de autovehicule. Pentru fluidizarea circulaţiei, pot fi folosite următoarele rute ocolitoare:

– pentru zona Zimnicea: DJ506 Vităneşti – Beiu, DN51 Smârdioasa – Zimnicea;

– pentru zona Turnu Măgurele: VO6F (spre Roşiorii de Vede) – DN6 Buzescu – Nanov – DN52 – Turnu Măgurele.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

Începând cu data de 16 iunie 2017, s-a redeschis și DN7C (Transfăgărășan), respectiv tronsonul închis pe timp de iarnă (între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă, kilometrii 104 – 130+800). Pe acest sector este interzisă circulația pe timpul nopții, între orele 21:00 și 07:00, din cauza vizibilității reduse (ceață) și a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranța participanților la trafic. CNAIR informează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre și viituri sunt între kilometrii 56+700 și 132+800. În prezent, pe tronsonul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, traficul se desfășoară pe un fir, alternativ, la kilometrul 126+250 de metri, din cauza unei stânci căzute de pe versanţi.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 6 iulie 2017

Actualitate

» Consumul creşte accelerat, dar încasările din TVA scad dramatic
» Bacalaureat 2017: Peste 42.000 de constestaţii în toată ţara, după afişarea primelor rezultate
» Proiect de ordonanţă: Guvernul vrea ca angajările în administraţia publică centrală să fie suspendate până pe 31 decembrie 2017
» Iohannis, despre oferta americană de gaz petrolier lichefiat pentru Europa de Est: Dacă scade dependenţa de gazul rusesc, toată lumea ar avea de câştigat
» Guvern: Au fost stabiliți ordonatorii de credite ale căror cheltuieli vor fi incluse în Strategia fiscal-bugetară 2018-2020
» UPDATE – Un mort și 14 răniți într-un accident rutier produs în Teleorman
» Guvern: Proceduri simplificate pentru obținerea duplicatului cărții de identitate a vehiculului
» Se aplică marcaje pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti

Publireportaj

» Grija pentru documentele vechi – deviza Bibliotecii Aman

Local

» Percheziții la Strehaia într-un dosar de spălare de bani
» Cei mai rapizi poştaşi din ţară se întrec, sâmbătă, la Marşul Factorilor Poştali
» Absolvenţii de liceu pot intra în şomaj dacă nu iau la facultate
» Cine sunt tinerii din Olt care au terminat BAC-ul cu 10: „Tot țara mea rămâne cea pe care vreau să o ajut“
» Judecați pentru fraudarea fondurilor europene

Dolj

» Ultimatum pentru reabilitarea podului de la Malu Mare
» Înregistrarea probei practice pentru permisul auto mai așteaptă
» Scandalul Emilio: Anchetă penală în cazul „Blonda lui Iliescu“
» A fost reluată trecerea cu bacul pe timpul nopţii la PTF Bechet
» Elevii unui liceu din Craiova, evacuați din cămin deși au cursuri
» Cu toaletă în curte, în centrul Craiovei
» Un aragaz defect, motiv de mare scandal într-un bloc din Brazdă
» Termo, pe fărașul falimentului?
» Fraudă de o jumătate de milion la APIA Mehedinți
» Pasajele Craiovei, în continuă degradare
» Craiova: Incendiu la o hală de transformatoare din zona Selgros
» Scandal de la un contoar de gaze
» Spitalul Filantropia, functional in septembrie
» Conditii precare in Piata de la Gara
» Craiova: Amenzi de 1,3 milioane de lei aplicate de Poliţia Locală în perioada aprilie-iunie 2017 şoferilor care au parcat neregulamentar
» Doljean reţinut pentru comiterea unui furt calificat
» Drumul Expres Craiova – Piteşti: Anunțul pentru achiziție, transmis spre SEAP
» Dolj: Primarul comunei Ostroveni, declarat incompatibil de ANI

Gorj

» Deputatul de Gorj Victor Ponta a devenit independent
» Slowride Transalpina Fest – trei zile de festival, paradă moto și concerte rock
» Gorj: Autorităţile nu au soluţii pentru salvarea de la faliment a Clubului Pandurii
» Marcel Romanescu a ţinut audienţe în fiecare zi de când este primar la Târgu Jiu
» 1.043 de contestaţii depuse la Examenul de Bacalaureat
» Gorj: Femeie prinsă la furat de produse cosmetice într-un supermarket
» Gorj: Au sustras materiale de construcţie din zidul de protecţie al unui pod

Vâlcea

» Vâlcea: Poliţiştii din Horezu au donat sânge
» Vâlcea: Poliţiştii au confiscat 400 de kilograme de pepeni verzi la Sutești şi Berislăvești

Sport

» CSO Filiași își reia pregătirea pe 17 iulie
» Liber la semnat contracte la SCM
» Mangia cere răbdare
» Fotbal / România a urcat patru locuri în clasamentul FIFA
» Fotbal / Horațiu Stănescu, la Repriza de Sud

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Atenţie la insolaţie!
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Prăjitură cu vişine

Top