10.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSecretara unui birou notarial, condamnată definitiv cu suspendare

Secretara unui birou notarial, condamnată definitiv cu suspendare

Procurorii doljeni au reținut că angajata unui birou notarial a primit de la denunțător suma de 2.000 de euro pentru a aranja soluționarea favorabilă a unui dosar (Foto: romaniacurata.ro)
Procurorii doljeni au reținut că angajata unui birou notarial a primit de la denunțător suma de 2.000 de euro pentru a aranja soluționarea favorabilă a unui dosar (Foto: romaniacurata.ro)

Magistrații Curții de Apel Craiova au hotărât, vineri, să o condamne la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare pe angajata unui birou notarial din municipiu, acuzată de comiterea a două infracțiuni de trafic de influență.

Cercetările în acest dosar au fost începute în 2014, după ce un craiovean s-a plâns procurorilor DNA că Daniela Șerban, angajată ca secretară la un birou notarial, i-a cerut suma de 2.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecătorii de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova ca să pronunțe o soluție favorabilă într-un litigiu cu Direcţia Regională de Poştă Craiova.
În urma anchetei s-a stabilit că nu a fost implicat nici un magistrat în comiterea unor infracțiuni de corupție, motiv pentru care, în februarie 2015, cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Aceștia din urmă au reținut că denunțătorul femeii fusese suspendat din funcție în toamna anului 2012, după ce fusese pus sub acuzare într-un dosar penal de complicitate la delapidare în dauna Direcţiei Regionale de Poştă Craiova. Bărbatul a contestat în instanță decizia prin care fusese suspendat din funcție, iar în martie 2013 a luat legătura cu Daniela Șerban, pe care a rugat-o să îl ajute cu o „pilă“ la Tribunalul Dolj.
„Inculpata Şerban Elena Daniela s-a arătat dispusă să-l ajute pe martor şi i-a cerut suma de 1.000 de euro, pe care i-a spus că o va remite magistratului judecător de la Tribunalul Dolj, care avea spre soluţionare dosarul nr. 79/63/2013, lăsând să se înţeleagă că-l poate determina pe acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă martorului“, au explicat anchetatorii. În martie 2013, Tribunalul Dolj a admis acțiunea denunțătorului, însă hotărârea instanței a fost atacată cu recurs de Poșta Română. Cu câteva zile înainte de judecarea recursului, denunțătorul a apelat din nou la Daniela Șerban, căreia i-a promis suma de 2.000 de euro ca să aranjeze respingerea acţiunii Poştei Române. I-a dat inculpatei suma de 1.000 de euro, însă în iunie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis recursul Poştei Române şi a respins contestaţia denunțătorului. Văzând că a pierdut procesul, bărbatul i-a cerut inculpatei banii înapoi, însă femeia a explicat că i-a dat unuia dintre cei trei judecători din completul de judecată. Anchetatorii au mai stabilit că, de fapt, banii nu au ajuns la judecători, ci au fost cheltuiți de inculpată. „În realitate, aşa cum s-a stabilit din probele administrate, confirmate de declaraţia inculpatei, aceasta a folosit banii în scop personal şi nu a discutat cu cei doi magistraţi judecători despre pronunţarea unei hotărâri favorabile martorului“, au mai precizat procurorii doljeni. Anchetatorii au mai reținut că, în timpul anchetei, „inculpata a avut o atitudine sinceră, declarând că recunoaşte faptele şi regretă comiterea acestora“.

Executare la Tribunal, suspendare la Curtea de Apel

Daniela Șerban a fost trimisă în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj la începutul lunii octombrie 2016. În februarie, anul acesta, judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât să o condamne pe inculpată la un an și nouă luni de închisoare cu executare pentru infracțiunile comise. Sentința Tribunalului a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat vineri, pe 30 iunie.
Magistrații craioveni au admis apelul formulat de inculpată și au dispus suspendarea executării pedepsei stabilite în februarie de Tribunalul Dolj. Inculpata a fost obligată să respecte o serie de condiții, dar și să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj sau Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS