24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTariful de depozitare a gunoiului la Mofleni, majorat cu doi euro

Tariful de depozitare a gunoiului la Mofleni, majorat cu doi euro

În ședința de astăzi a Consiliului Local Craiova va fi supus votului și un proiect de hotărâre privind majorarea tarifului de depozitare a deşeurilor colectate de la populație, ca urmare a solicitării formulate de către Eco Sud SA, operatorul depozitului ecologic de la Mofleni. Eco Sud solicită ca, începând cu 15 iulie, tariful pentru depozitarea gunoiului la Mofleni să fie de 19,51 euro/tonă, fără TVA, ceea ce înseamnă o creștere cu doi euro față de tariful actual, care a fost perceput începând cu anul 2008. Tariful de până acum a fost de 21 de euro cu TVA, iar după majorare acesta va ajunge la 23,21 euro cu TVA. „Este o majorare rezultată din acea solicitare fundamentată de Eco Sud încă de acum un an, dar de atunci și până acum au existat foarte multe discuții pe această temă. Au fost consultări, întâlniri, pe partea de fundamentare a prețului, dar s-a făcut și o verificare a tuturor obligațiilor pe care Eco Sud le avea față de activitatea de la groapa de gunoi de la Mofleni. Creșterea rezultă din această fundamentare, dar solicitarea ECo Sud a fost mult mai mare“, a explicat ieri, într-o conferință de presă, primarul Mihail Genoiu.
Edilul Craiovei a menționat însă că majorarea „este cauzată, în mare parte, de acel fond de postînchidere a depozitului“ și că „banii se duc într-un cont aflat la dispoziția primăriei, de care nu se poate atinge nimeni fără acordul municipalității“. Contractul de asociere între Primăria Craiova și Eco Sud privind depozitul de deșeuri de la Mofleni a fost încheiat în 2002, cu o perioadă de 39 de ani, abia după aceea urmând să fie folosite fondurile pentru postînchidere. „La ora actuală, această mărire este justificată din punct de vedere financiar-contabil, dar ea va fi supusă aprobării consiliului local în ședința de mâine (astăzi – n.r.)“, a conchis primarul Mihail Genoiu. Potrivit documentației atașate proiectului de hotărâre, Eco Sud solicitase un tarif principal de 30,02 euro/tonă + TVA pentru cantitatea de 96.103,38 tone deșeuri ce urma să fie depozitată în următorul an, respectiv 26.01 euro/tona + TVA pentru cantitatea de deșeuri ulterioară celei de 96.103,38 tone, iar, în subsidiar, tariful de 26,07 euro/tona + TVA pentru deșeurile menajere și industriale asimilabile care urma să fie depozitate în viitor la groapa de gunoi de la Mofleni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS