22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCapotescu rămâne încă 30 de zile în arestul IPJ Dolj

Capotescu rămâne încă 30 de zile în arestul IPJ Dolj

Magistrații de la Tribunalul Dolj au hotărât, ieri, să prelungească cu 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele craioveanului Laurențiu Capotescu (zis Pătatu), acuzat de procurorii DIICOT de comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Tot ieri, alt inculpat din acest dosar, finul lui Capotescu, a fost plasat de instanță în arest la domiciliu.
Trei inculpați din acest dosar, Laurențiu Capotescu și doi fini ai săi, Cristian Bulacu şi Alin Florescu, au fost arestați preventiv la începutul lunii aprilie, la cererea procurorilor DIICOT din Craiova. Anchetatorii au reținut că, între anii 2014-2017, inculpații au racolat mai multe tinere și minore într-un club din Craiova, pe care le-au obligat să se prostitueze. „Inculpații au profitat de naivitatea, situaţia materială precară, lipsa educaţiei și starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, multe minore, și aflate în situație conflictuală cu familia, pentru a le recruta fie prin inducere în eroare, în sensul că le promiteau locuri de muncă în străinătate, bine remunerate, fie profitând de vulnerabilitatea lor vădită. Inculpatul Capotescu Gheorghe Laurențiu a folosit un club de noapte, situat pe raza municipiului Craiova, în scopul recrutării victimelor, majoritatea minore, oferindu-le «locuri de muncă» și iluzia unei vieți confortabile“, au explicat procurorii DIICOT.
Aceștia din urmă au mai reținut că o parte din tinerele racolate în Craiova au fost duse în Spania, unde au fost obligate să se prostitueze. „Odată ajunse în Spania, victimele erau constrânse de către inculpați să se prostitueze, în condițiile în care nu cunoșteau limba și nu dispuneau de resurse financiare pentru a se întoarce în țară la momentul în care își dădeau seama de situația reală. Atunci când victimele își exprimau dorința de a rupe legătura cu inculpații, aceștia le amenințau, folosindu-se și de relația pe care o aveau cu inculpatul Capotescu Gheorghe Laurențiu, care intervenea cu amenințări, uneori personal, în demersul celorlalți doi inculpați, în scopul de a păstra controlul asupra victimelor“, au mai precizat anchetatorii. Cei trei inculpați ar fi avut o colaborare „optimă, strânsă și constantă“ în activitatea infracțională pentru că Laurențiu Capotescu este nașul inculpaților Cristian Bulacu și Alin Florescu. Aceștia au fost arestați preventiv pe 6 aprilie, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. Tot atunci, instanța a dispus ca un al patrulea inculpat din acest dosar, Sorin Ciucă, acuzat că a participat la transportul victimelor în Spania, să fie cercetat în arest la domiciliu.
Ieri, procurorii DIICOT au cerut și obținut prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare emis pe numele lui Capotescu. În schimb, Tribunalul Dolj a hotărât să-l plaseze în arest la domiciliu pe Florescu, iar lui Bulacu i-a fost prelungită măsura arestului la domiciliu cu 30 de zile. Acesta din urmă a fost eliberat din arest pe 16 iunie, iar de atunci este arestat la domiciliu.

Capotescu, reabilitat

Laurențiu Capotescu a mai avut probleme cu legea, în 2011, fiind acuzat de comiterea unor infracțiuni informatice. În octombrie 2012, inculpatul a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, iar în mai 2013 a fost eliberat condiționat printr-o hotărâre a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Ulterior, în martie, anul acesta, Tribunalul Dolj a admis o cerere de reabilitare formulată de Capotescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS