24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎmpreună o putem ajuta pe Anays! Are doar trei ani şi cinci luni şi luptă să trăiască

Împreună o putem ajuta pe Anays! Are doar trei ani şi cinci luni şi luptă să trăiască

104.930 de euro, aceasta este valoarea la care se ridică factura primită de doi părinţi. Atât costă intervenţiile medicale suferite de copila lor, Anays, de numai trei ani. Cancerul ucide vieţi. Nu ţine cont de vârstă. Se localizează în cele mai ciudate părţi ale corpului şi le distruge. La ea, s-a localizat la orbita stângă. În cele şase luni de când Anays a fost diagnosticată cu cancer, atât părinţii, cât şi micuţa au trecut prin momente cumplite. E o luptă contracronometru pentru salvarea fetei, pentru găsirea banilor necesari intervenţiilor. Au bătut la uşa tuturor celor care i-au putut ajuta, fie că este vorba de medici, oameni cu suflet mare, fundaţii umanitare. Au vândut cam tot ce au avut de valoare pentru salvarea copilului. Nu este însă suficient. Mai au nevoie de cel puţin 40.000 de euro.

„Este cea mai cruntă perioadă din viaţa noastră“

Povestea micuţei Roxana Anays aţi aflat-o deja din Gazeta de Sud („Apelul disperat al unor părinţi din Dolj: «Vrem să ne salvăm copilul»“). În numai câteva luni s-a schimbat mult, suferinţa, durerile, şocul au rămas întipărite pe chipul ei. Şi al părinţilor, care nu-şi mai găsesc liniştea. Din cauza curelor de citostatice şi-a pierdut părul, a slăbit, este foarte palidă. Zâmbetul ştrengăresc i-a rămas însă acelaşi. Şi luminiţele din ochi. Nu înţelege foarte bine ce se întâmplă cu ea, nu poate înţelege de ce ultimele luni şi le-a petrecut mai mult în spital decât acasă. Ştie însă că problema de la ochiul stâng este motivul pentru care este văzută de atât de mulţi medici. „Este cea mai cruntă perioadă din viaţa noastră. Copilul nostru perfect sănătos diagnosticat peste noapte cu cancer… Vestea că operaţiile trebuie efectuate urgent pentru a elimina riscul ca tumoarea să ajungă la creier a venit ca un trăsnet. Timp de două luni, de pe 21 aprilie până acum, a fost internată la Koc University Hospital, din Turcia, unde a urmat ședințele de chimioterapie. A urmat opt astfel de cure. Cinci zile are pauză, după care urmează alte patru cure de citostatice. Apoi o lună de radioterapie. Pentru a-i fi mai uşor, am decis să venim acasă în această perioadă. Pentru ea contează foarte mult să-şi vadă bunicii, prietenii de joacă, jucăriile, animalele din curte. Pentru a suporta mai uşor spitalitalizarea, în ultimele săptămâni l-am dus la spital şi pe fratele ei, de care întreba permanent“, a spus Iulus Pestrea, tatăl copilei.

„Am face orice să ne vedem copilul bine!“

Toate analizele, investigaţiile, şedinţele de chimioterapie, radioterapia, spitalizarea costă 104.930 de euro. Au primit de la Fundaţia „Mereu Aproape“ o sumă considerabilă, 45.000 de euro, iar de la alte asociaţii sau persoane impresionate de cazul lor, alte sume de bani. Pentru a acoperi însă toate costurile mai au nevoie de sprijin. „Mai avem nevoie de cel puţin 40.000 de euro. Din păcate, nu avem de unde să mai facem rost de această sumă. Am făcut împrumuturi în bancă, am vândut ce aveam şi noi de valoare. Doar casa o mai avem. Am face orice să ne vedem copilul bine! Orice părinte poate înţelege drama prin care trecem. Credem cu tărie că Anays se va face bine, este un copil puternic, este motivul nostru de a exista“, a adăugat tatăl fetei.
Reamintim celor care nu au citit articolele anterioare că problemele fetei au apărut înaintea sărbătorilor de iarnă. Părinţii au observat că pleoapa de la ochiul stâng s-a umflat. Au crezut iniţial că este vorba de o banală iritaţie. Au mers la medici oftalmologi. S-a crezut că fata suferă de ptoză palpebrală stângă, care se manifestă prin căderea totală sau parţială a pleoapei. Au ajuns apoi la control la ORL, apoi la Neurologie. După investigaţii amănunţite, medicii au descoperit că fata avea o malformaţie a vaselor de sânge din pleoapă. Intervenţiile chirurgicale de care a avut nevoie nu s-au putut realiza decât în mediul privat sau în străinătate. Prima intervenţie pe care a făcut-o a fost cea de embolizare, să-i oprească fluxul de sânge. A urmat a doua intervenţie, în luna martie, pentru extirparea tumorii, la o clinică privată din Capitală. Diagnosticul primit este de rabdomiosarcom embrionar. După extirpare, tumora a recidivat în numai câteva săptămâni. După efectuarea ultimei intervenţii în străinătate, starea copilei este bună, iar tumora nu a mai apărut. Medicii sunt însă rezervaţi până în momentul în care fata nu termină cura de citostatice şi radioterapie.
Cum puteţi ajuta

Cei care doresc să o ajute pe micuţa Roxana Anays pot dona orice sumă în contul RO18INGB0000999903733438 RON deschis la ING pe numele Pestrea Iulus-Lili.
Cont în euro: RO31INGB0000999906910633, sucursala Bucureşti, COd SWIFT al ING Bank NV Amsterdam, sucursala Bucureşti: INGBROBU.
Cei care vor să vorbească cu părinţii copilei, să solicite mai multe informaţii, îi pot suna la numărul: 0761.210.076 sau îi pot apela pe WhatsApp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS