La nici 70 de kilometri de Craiova, sunt oameni care îşi duc viaţa în condiţii primitive, printre ei numărându-se gravide şi sugari. Trăiesc în bordeie, pe un teren viran de la marginea satului Lişteava.
Comnuna Ostroveni, satul Lişteava. Cunoscut până nu demult drept satul cărămidarilor, este locul contrastelor, în care găseşti case ce stau să cadă, oameni care trăiesc într-o sărăcie lucie, dar şi vile impunătoare, construite în special de cei care au trăit mirajul străinătăţii. Tot aici sunt şi oameni care stau în bordeie (cea mai veche locuință permanentă cunoscută pe teritoriul României, identificată în situri arheologice din preistorie şi până în vremurile noastre – n.r.). Au fost 15 bordeie până în urmă cu ceva ani. Au mai rămas trei. Odată ce păşeşti în aceste locuri, imaginea îţi rămâne întipărită pe retină. Copii murdari, dezbrăcaţi, înfometaţi, care se bucură de vizita oricărui străin… Este greu de imaginat ce este în sufletul unei mame care are zilnic şase copii de hrănit, care nu are nici măcar apă potabilă, care îşi aşteaptă soţul plecat cu ziua la muncă în sat să ajungă acasă cu o brumă de bani sau măcar cu o pâine pe care să o împartă celor mici. La fel de greu este să auzi un copil care-și doreşte să meargă la şcoală, însă părinţii nu îşi permit să îl ducă. Stă acasă şi are grijă de fraţii mai mici. Opt copii trăiesc în aceste bordeie, de câţiva metri pătraţi, îngropate pe trei sferturi în pământ. Acoperişul din scânduri este învelit cu folii de plastic. Lumina intră în locuinţă printr-un ochi de geam. Unul dintre bordeie are curent electric, tras ilegal de la vecini. Vara este mai bine, însă pe timp de iarnă viaţa în bordei este un calvar. De jur împrejur, adulţii sapă şanţuri pentru ca apa să nu pătrundă în locuinţă. Acum, pe buruienile din jurul bordeielor sunt înşirate haine spălate.
Toţi aceşti oameni nu au un loc de muncă, nu au avut niciodată, trăiesc din ajutoare sociale şi alocaţii. Aşteaptă însă să fie ajutaţi, au pretenţia ca autorităţile să le fie alături și nu ezită, de fiecare dată când cineva ajunge în comunitate să vadă bordeie, să se plângă şi să-şi spună povestea.
„De când cu depresia e foarte greu…“
Atât copiii, cât şi adulţii sunt mai tot timpul bolnavi. Probleme respiratorii, probleme grave la coloană, una dintre femeile care locuieşte în bordeie este internată. Altă femeie suferă de depresie. Acum e gravidă iar, are nopţi întregi când stă şi plânge, zile în care cu greu poate suporta durerile îngrozitoare de cap.
Somnea Crăciun e tânără, însă nu ştie cu exactitate vârsta pe care o are. I-au scos acte târziu, când deja era adolescentă. Asistenţii comunitari susţin că ar avea în jur de 24 de ani. Nu știe să scrie, să citească, nu a fost la școală. E mama a doi copii. Nici vârsta copiilor nu o ştie cu precizie, se bazează pe soţul său pentru aceste lucruri. Mărturiseşte că soţul ştie cu precizie vârsta copiilor. „Unul are doi ani și șapte luni, celălalt nu știu cât are. Nu țin minte. Însă, avem acte pentru ei. De când cu depresia e foarte greu… A fost soțul și mi-a luat tratament, că nu pot să stau altfel, mi-e rău. M-a apucat boala când am rămas gravidă cu unul dintre copii. Am mai avut o sarcină pe care însă nu am putut să o ţin, mi-era rău, cădeam, leşinam. Nu am voie să stau în soare, să mă stresez, dar cum să nu mă supăr când ştiu că nu am ce să le dau copiilor să mănânce, că nu am bani să le cumpăr ce le trebuie?!“, a spus femeia.
„Astăzi nu am nici ce să le dau la copii să mănânce“
Copiii sunt mai tot timpul răciţi. Nu îşi permite însă să se ducă la medic. Nu are bani. Nu i-a dus nici măcar să îi vaccineze. „Când au fost odată bolnavi rău, am fost cu ei la doctorul de familie și mi-a dat doctorul bani să le iau reteța că nu aveam. Astăzi nu am nici ce să le dau la copii să mănânce, am doar făină. Poate mă duc la soacra mea să le dea o farfurie de mâncare, dar nici ea nu prea are. Și ei sunt amărâți“, a adăugat Somnea Crăciun. Nu a muncit niciodată decât la puieți. Nici soțul nu lucrează. Trăiesc din ajutorul social şi alocaţiile copiilor. Şi bordeiul l-au construit cu greu. Păstrează curăţenie, iar cu ajutorul vecinilor s-au legat la curent… Au chiar şi televizor, o parabolică tronează lângă acoperişul bordeiului. „Am vrut să ridicăm o casă, dar nu am avut cu ce. Am făcut bordeiul. Am lipit cărămizile cu pământ, ne-a luat cam o lună să-l facem. A fost greu până am făcut groapa. Avem două paturi, câteva pături pe pereţi, însă tot e umezeală. Şi pământul de pe jos trage. Ne-am făcut aici un rost, avem aragaz înăuntru. Când se termină butelia, facem mâncare afară, la ceaun“, a mai spus femeia.
„Un şobolan mare cât o pisică a venit la urechea copilului“
Elisabeta Zisu are 35 de ani şi şase copii. Trăiesc în întuneric, în bordei, într-o încăpere de doar doi metri pătraţi. Au sobă în locuinţă cu care se încălzesc pe timpul iernii. Trăiesc din ajutorul social şi alocaţii, 900 de lei pe lună. „Trăim rău în bordei. Stăm în întuneric. Ne mai dă Dumnezeu… Suntem plini de datorii. Nu avem nici pătură să punem pe pat. Suntem într-un hal fără de hal. Primarul ne-a mai ajutat anul trecut în iarnă, ne-a dat lemne, ne-a mai dat ce am avut nevoie, dar acum nu am mai primit nimic. Dacă luăm socialul, ne ajunge să cumpărăm un sac de pâine“, a spus femeia. Nu şi-a mai trimis copiii la şcoală, motivând că nu îşi permite. Din cauza condiţiilor în care trăiesc, copiii sunt mai tot timpul bolnavi. „Unul are hernie, altul e bolnav de plămâni, dar nu am bani să îi duc la spital. Când am ajuns în urmă cu ceva timp, am stat internată trei luni cu ei. Dacă avem mâncare mănâncă, dacă nu, rabdă de foame. Le mai fac cartofi. Culeg știr și mai facem ciorbă. Avem șobolani, şerpi în bordei. De dimineață, un şobolan mare cât o pisică a venit la urechea copilului. Şi bărbatul meu e bolnav, are probleme cu inima. Nu avem pe nimeni care să ne ajute. Toți râd de noi“, a adăugat Elisabeta Zisu.
Bărbatul acestei femei, Minoiu, are 40 de ani. Nu a lucrat nici măcar o zi în viaţa lui. Nu a avut unde, spune acesta. „De aproape şapte ani am construit bordeiul ăsta. A fost greu, am săpat o groapă, am cumpărat lemne, am luat cărămidă şi l-am ridicat. Nu am avut niciodată o casă. Am şase copii, cel mai mic are un an şi ceva, cea mare are 14 ani. Am stat o perioadă în casa unui văr. Într-o zi însă, ne-a dat afară. În bordei dormim, gătim, acolo stăm. Avem două pături şi câteva haine. Atât. Suntem necăjiţi. Ne-au tot promis cei de la primărie că o să ne facă o casă, dar nu ne-au mai făcut“, a spus bărbatul.
„Am avut copii bolnavi de rujeolă în comunitate, în familii care au refuzat vaccinarea din diferite motive“
În comuna Ostroveni lucrează două asistente comunitare. Acestea au rolul de a-i monitoriza pe cei aflaţi în nevoie. Cele trei bordeie se află pe lista priorităţilor, având în vedere că în ele locuiesc bebeluşi, dar şi femei însărcinate. Sunt multe familii numeroase în această comună, în special în comunitate, cu cinci, şase, chiar zece şi 11 copii. „Mai sunt doar trei bordeie care sunt locuibile. Opt copii locuiesc în acestea, numai în unul sunt şase. Îi vizităm, le monitorizăm starea de sănătate, îi ajutăm, solicităm intervenţia medicilor sau ambulanţa atunci când considerăm că este nevoie. Îi trimitem la medicul de familie, pentru binele copiilor, pentru vaccinări. Aseară am anunţat părinţii că trebuie să meargă cu copiii la vaccinare“, a spus Iustina Ileana Filip, asistent comunitar.
Nu au o misiune uşoară. Este foarte greu să-i convingă să-şi vaccineze copiii. „Am avut copii bolnavi de rujeolă în comunitate, în familii care au refuzat vaccinarea din diferite motive, inclusiv scuze religioase. Am avut noroc că nu s-a întâmplat o nenorocire! Între Lişteava şi Ostroveni este distanţă de patru kilometri, bătrânii sau femeile cu copii ajung mai greu. Mulţi nu îşi permit să dea doi lei pe bilet. Au venit şi de la Direcţia Copilului, dar şi de la primărie să vadă condiţiile în care trăiesc aceşti copii. Primăria i-a ajutat cu alimente, cu îmbrăcăminte, cu ce s-a putut“, a adăugat asistenta comunitară.
