12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFostul edil din Șimnicu de Sus, declarat incompatibil de ANI

Fostul edil din Șimnicu de Sus, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a făcut publice, ieri, numele a zece foști sau actuali aleși locali găsiți în conflict de interese sau incompatibilitate, printre aceștia fiind și Jana Fulga, primar până anul trecut al comunei doljene Șimnicu de Sus, în prezent viceprimar.
Porivit inspectorilor ANI, în perioada 6 septembrie – 23 octombrie 2012, Jana Fulga „a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Leșile, încălcând astfel dispozițiile art. 87 din Legea nr. 161/2003“.
Potrivit legii invocate de ANI, funcția de primar sau viceprimar este incompatibilă, printre altele, cu cea de președinte, director, manager, administrator ori membru al consiliului de administrație în cadrul societăților comerciale, regiilor sau instituțiilor publice.
Întrebată despre această situație, Jana Fulga a precizat pentru GdS că va contesta raportul ANI, dar și că a formulat o plângere penală. „Școala a transmis ANI o adresă în care se preciza că eu am făcut parte din Consiliul de Administrație timp de o lună. Am făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru că nu există nici un docment sau hotărâre de Consiliu Local care să susțină acest lucru. O să contest în instanță raportul ANI, care nu mi-a fost comunicat încă“, a precizat Jana Fulga.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS