17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFlorin Siclitaru, eliberat condiționat din Penitenciarul Găești

Florin Siclitaru, eliberat condiționat din Penitenciarul Găești

Florin Iulian Siclitaru a fost arestat preventiv pe 31 martie 2013, iar în decembrie, același an, a fost condamnat definitiv
Florin Iulian Siclitaru a fost arestat preventiv pe 31 martie 2013, iar în decembrie, același an, a fost condamnat definitiv

Condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare pentru uciderea a doi pietoni, craioveanul Florin Iulian Siclitaru, nepotul omului de afaceri Iulian Siclitaru, a fost eliberat condiționat din penitenciar după ce a executat patru ani și două luni de închisoare. Hotărârea a fost luată săptămâna trecută, de magistrații Judecătoriei Găești.

Craioveanul Florin Iulian Siclitaru a fost reținut în seara zilei de 31 martie 2013, sub acuzațiile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reținut că, în noaptea zilei de sâmbătă, 30 martie, Florin Iulian Siclitaru s-a dus în clubul Trend, de pe strada Mihai Viteazul din Craiova, unde a stat până duminică dimineaţă, în jurul orei 4.00, când s-a întâlnit cu doi amici. Ulterior, Siclitaru și cei doi amici au hotărât să plece cu mașina în alt club. Florin Siclitaru s-a urcat la volanul unui Mercedes și a condus pe străzile Mihai Viteazul, Bibescu, Brestei şi Calea Bucureşti, către Aeroport.
În jurul orei 4.50, în timp ce Andrei Dragomir, de 20 de ani, și Cosmin Băbălău, de 21 de ani, se angajaseră în traversarea străzii Calea Bucureşti pe marcajul pietonal, „din cauza vitezei excesive şi a atitudinii nepăsătoare cu privire la derularea traficului, inculpatul a observat cu întârziere prezenţa celor doi pietoni. Manevra sa de a trage volanul către stânga nu a putut ajuta la evitarea impactului cu cele două victime“, au precizat procurorii craioveni. În urma impactului violent, cei doi pietoni au murit pe loc.
Anchetatorii au mai reţinut că, deşi au fost găsite urme de frânare la locul accidentului, „inculpatul nu a oprit autoturismul, a continuat deplasarea circa 236,80 metri, pe direcţia Aeroport, până în parcarea amenajată în dreptul blocului D2“. După ce a ajuns în parcare, Siclitaru şi-a abandonat Mercedesul şi a fugit cu un taxi la Petroşani, unde familia sa deţine o cabană. A fost prins de poliţişti abia duminică seară, la ora 21.30, în timp ce se îndrepta către Craiova, iar la ora 21.49, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
De asemenea, raportul de expertiză tehnică a arătat că viteza Mercedesului înainte de a-i lovi pe cei doi pietoni a fost de 125 km/h, iar „victimele nu puteau evita producerea accidentului, deoarece traversau printr-un loc special amenajat şi, cel mai probabil, nu au apreciat viteza cu care se deplasa inculpatul, considerând că acesta va opri pentru a le acorda prioritate“, au mai consemnat anchetatorii.

Condamnat definitiv la șase ani de pușcărie

Pe 24 mai 2013, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Siclitaru pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Încă de la începutul procesului, inculpatul și-a recunoscut faptele pentru a avea parte de o reducere a pedepselor, iar în iulie a fost găsit vinovat şi condamnat la patru ani de închisoare pentru uciderea celor doi tineri. În plus, instanţa a admis în parte acţiunile părţilor civile, rudele celor doi tineri ucişi de inculpat. SC Carpatica Asig SA, societatea la care Siclitaru avea poliţă RCA, a fost obligată să achite membrilor familiilor celor doi tineri în total 290.000 de euro şi 30.000 de lei drept daune morale şi materiale.
Sentința Judecătoriei Craiova a fost atacată cu recurs, iar pe 11 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova a dat o hotărâre definitivă în acest dosar. Instanţa a respins recursurile formulate de Florin Siclitaru şi de rudele victimelor şi le-a admis pe ale procurorilor şi societăţii de asigurări. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au casat hotărârea luată de colegii de la Judecătoria Craiova şi, rejudecând, l-au condamnat pe inculpat la şase ani de închisoare pentru faptele comise. Din cei şase ani de puşcărie au fost scăzute cele opt luni cât inculpatul a fost arestat preventiv, de pe 31 martie şi până pe 11 decembrie 2013. De asemenea, instanţa a dispus reducerea despăgubirilor la care a fost obligată SC Carpatica Asig la suma totală de 1,1 milioane de lei.

Eliberat după ce a executat patru ani și două luni de închisoare

În martie 2016, pe când era deținut la Penitenciarul Pelendava, inculpatul a formulat la Judecătoria Craiova, fără succes însă, o primă cerere de eliberare condiționată.
Au urmat și alte cereri de eliberare condiționată, iar săptămâna trecută, pe 31 mai, Judecătoria Găești a dispus eliberarea lui Siclitaru din penitenciar. „Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru condamnatul Siclitaru Iulian Florin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Siclitaru Iulian Florin dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze“, se arată în hotărârea instanței.
Potrivit Legii privind executarea pedepselor (nr. 254/2013), eliberarea condiţionată poate fi dispusă dacă persoana condamnată a executat cel puţin două treimi din pedeapsă, în cazul închisorii care nu depăşeşte zece ani. Eliberarea condiţionată se acordă la cererea condamnatului sau la propunerea comisiei pentru eliberare condiţionată din cadrul penitenciarului. Propunerea comisiei, ca și cererea condamnatului, ajung, în final, la instanţă, judecătorii fiind cei care decid dacă eliberează sau nu din puşcărie un condamnat. Legea mai spune că, pentru a elibera un condamnat, instanţa de judecată trebuie să aibă „convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS