15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjȘcoala Zero Waste - ediția 2017 și-a desemnat câștigătorii

Școala Zero Waste – ediția 2017 și-a desemnat câștigătorii

Concursul Național de Educație Ecologică Școala Zero Waste – ediția 2017 a ajuns la final. Pe durata celor nouă săptămâni de concurs, școlile participante au fost încurajate (și punctate pentru asta) să organizeze numeroase sesiuni de educație ecologică, proiecții de materiale educative și ateliere de reciclare creativă, atât pentru ei, cât mai ales pentru ceilalți elevi din școală și pentru comunitatea locală. Ediția 2017 a concursului a pus accent pe conceptul „think global, act local“, iar activitățile cu număr mare de puncte vizau acțiuni complexe, de la găsirea de soluții pe care le pot aplica fiecare dintre elevii participanți pentru a-și reduce amprenta de carbon, înțelegerea conceptului „butterfly effect“ și efectele globale pe care le au poluarea și defrișările masive, până la găsirea și implementarea de soluții pentru a nu genera deșeuri. Cei 20.517 elevi direct înscriși în competiție au realizat 93 de acțiuni de curățenie și 65 de acțiuni de plantare (cu peste 10.000 de puieți de arbori forestieri și pomi fructiferi plantați). Au fost recuperate 28 de tone de plastic, 100 de tone de hârtie și carton, 2,8 tone aluminiu și 11,8 tone DEEE-uri. „Bike to school“, „Ziua fără hârtie la școală“ (unde atât profesorii, cât și elevii au fost încurajați să găsească metode alternative de predare și învățare, fie folosind tehnologia, fie ieșind în aer liber și observând natura), „Crește-ți singur mâncarea“ (în care și-au plantat propria grădină la școală, învățând astfel să aibă grijă de plante și să se și bucure de rodul acestora) sunt doar câteva dintre activitățile implementate cu succes în ediția din acest an a competiției Școala Zero Waste.

Câştigători din Oltenia

Marii câștigători ai ediției cu numărul 5 a concursului Școala Zero Waste sunt: Premiul I și Trofeul „Școala Zero Waste“ 2017 – tablă interactivă și videoproiector oferite de partenerul proiectului, Continental Anvelope Timișoara – Școala Gimnazială „Ion I. Graure“, Bălteni, județul Olt; Premiul II – calculator și imprimantă multifuncțională – Liceul Tehnologic Turceni, județul Gorj; Premiul III – videoproiector – Școala Gimnazială „Mihai Viteazul“ Craiova, județul Dolj; mențiuni – imprimantă multifuncțională – Școala Gimnazială „Petre Sergescu“, Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți; Liceul Tehnologic Bâlteni, Structura Școala Gimnazială Nr. 1, Peșteana-Jiu Bâlteni, Gorj. Profesorii coordonatori ai primelor trei școli clasate primesc câte o tabletă din partea organizatorilor, pentru a-i ajuta în continuare în procesul educațional. Școala Zero Waste este un concurs de educație ecologică destinat tuturor elevilor din școlile cu clasele I-VIII din România. Concursul dă posibilitatea elevilor și școlilor să contribuie la protejarea mediului și reducerea poluării și în același timp să concureze pentru câștigarea premiilor puse în joc. Ajunsă la a 5-a ediție, în competiție s-au implicat 205 școli din 36 de județe și din București.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS