21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDespăgubiri întârziate pentru mașinile avariate

Despăgubiri întârziate pentru mașinile avariate

Craiovenii ale căror autoturisme au fost avariate de copaci sau crengi căzute peste ele ori distruse de avarii la conductele de utilități au de așteptat până să fie despăgubiți de primărie sau de operatori. Calea cea mai sigură pentru obținerea acestor despăgubiri este acționarea în instanță și obținerea unei hotărâri judecătorești definitive.

Lungul drum al despăgubirii proprietarilor mașinilor avariate de copacii căzuți sau de avarii la conductele de utilități trece prin comisii de analiză și prin sala de judecată. Timp în care persoanele păgubite se înarmează cu multă răbdare, fac nenumărate drumuri la Poliția Rutieră, la firmele de asigurări, întocmesc dosare, merg la service și în cele din urmă își repară mașinile pe propria cheltuială. Primăria Craiova, în speță RAADPFL (regie subordonată), acordă despăgubiri proprietarilor doar în baza unei hotărâri judecătorești definitive.
În prezent, pe rolul instanțelor judecătorești, RAADPFL este parte în trei dosare ce au ca obiect despăgubiri pentru daunele produse în urma căderii unor copaci (cauzate de fenomene meteorologice extreme). Până la finalizarea acestor dosare în instanță, regia ar face bine „să se decidă“ în ce condiții îi despăgubește pe craiovenii păgubiți.
În Craiova, de-a lungul timpului, mai multe autoturisme au fost avariate de copaci care s-au prăbușit peste ele. Astfel, pe 26 iunie 2014, doi copaci s-au prăbușit, avariind șase autoturisme. Pe 17 august 2016, patru mașini au fost distruse de copacii doborâți de o furtună, iar în noiembrie 2016, alte șase autoturisme au fost avariate de copaci căzuți sau de acoperișurile unor blocuri care au fost luate de furtună.

RAADPFL, vântul și despăgubirile

În situația în care ați avut ghinionul ca un copac de pe domeniul public să vă distrugă mașina, trebuie să combateți toate susținerile RAADPFL, regia care se ocupă cu întreținerea spațiilor verzi din oraș, implicit cu tăierea arborilor, cum că „numărul arborilor din municipiul Craiova este foarte mare în raport cu numărul de angajați care execută lucrările“ și că „aceste căderi apar în urma unor condiții meteorologice extreme, cu vânt puternic, constituind excepții ce nu pot fi prevăzute“.
Un astfel de răspuns a primit un craiovean care a avut ghinionul să-i fie distrusă mașina în urma căderii unui copac, la începutul lunii aprilie 2017, în cartierul Brazda lui Novac. Păgubitul a fost anunțat de regie că nu va fi despăgubit. „Evenimentul în urma căruia autoturismul dumneavoastră a fost avariat a fost cauzat de fenomene meteorologice (vânt puternic) care au dus la ruperea unei crengi dintr-un copac și prăbușirea acesteia peste autoturism, aflându-se astfel în prezența unui caz de forță majoră, constituit dintr-o împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat, care nu implică vreo culpă a regiei în această situație. RAADPFL Craiova, în calitate de titular al gestiunii directe a activității de tăieri arbori, nu are vreo culpă în acest sens, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, și, în consecință, nu poate fi obligată la plata daunelor produse autoturismului dumneavoastră“, se arată în răspunsul dat de regie craioveanului păgubit. Aceasta uită că, în fapt, regia fusese anunțată de către asociația de proprietari că arborele prezintă pericol și trebuie înlăturat, și, drept urmare, se afla pe lista lucrărilor de tăieri.
Întrebată despre condi-țiile în care sunt despăgubite persoanele ale căror autoturisme sunt avariate, RAADPFL se contrazice prin răspunsul dat GdS.
„RAADPFL Craiova este operatorul economic aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Craiova care execută lucrările de tăieri de la sol a arborilor crescuți pe domeniul public și privat al municipiului Craiova. Activitatea este reglementată de HCL nr. 56/2006. Având în vedere faptul că numărul arborilor din municipiul Craiova este foarte mare în raport cu numărul de angajați care execută lucrările, asociația de proprietari informează atât în scris, cât și telefonic unitatea noastră despre existența unor arbori care ar necesita tăiere de la sol. Dacă în urma verificărilor efectuate se constată că arborii necesită tăieri de la sol, adică sunt uscați, au un grad de îmbătrânire avansată sau o stare fitosanitară precară, se execută în cel mai scurt timp posibil lucrarea. Dacă arborii prezintă doar ramuri uscate care ar pune în pericol siguranța persoanelor, se elimină prin tăiere ramurile respective. Există și cazuri în care apar căderi de arbori care prezintă o stare fitosanitară bună. În majoritatea cazurilor, aceste căderi apar în urma unor condiții meteo extreme, cu vânt puternic, constituind excepții ce nu pot fi prevăzute. În cazul în care căderile de arbori produc avarii la autoturisme sau alte bunuri, proprietarii se pot adresa instanței pentru recuperarea prejudiciului. Proprietarii autoturismelor avariate în urma căderii unor copaci pot fi despăgubiți numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive“, se arată în răspunsul transmis de RAADPFL către GdS.

CEO, de la promisiune la… despăgubire

Alt operator, alte pagube produse la începutul acestui an, când opt mașini au suferit distrugeri din cauza unei avarii produse la magistrala de căldură a orașului. Date fiind condițiile pagubelor, operatorul, Complexul Energetic Oltenia, Sucursala Termocentrale II Craiova, și-a recunoscut culpa și promite despăgubirea celor afectați.
„În timpul avariei din data de 22 ianuarie 2017 (spărtura pe conducta de termoficare din zona 1 Mai) au fost afectate unele autoturisme parcate în imediata vecinătate a zonei în care s-a produs spărtura. La nivelul SE Craiova II s-a constituit o comisie de analiză privind verificarea solicitărilor proprietarilor și a documentelor prezentate de către aceștia (facturi pro forma, constatări efectuate de către atelierele de reparații auto, documente emise de către societățile de asigurări), în vederea respectării cadrului legal privind acordarea despăgubirilor cuvenite. Ultimele solicitări pentru despăgubiri au fost primite de CE Oltenia în cursul lunii mai. CE Oltenia va acorda despăgubiri persoanelor ale căror autoturisme au fost afectate de avaria produsă în data de 22 ianuarie 2017, pe strada Dr. Ion Augustin din cartierul 1 Mai, în conformitate cu prevederile legale“, a precizat Elena Zamfir, reprezentant CEO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS