10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjS-a lucrat şi în weekend pentru redeschiderea Transalpinei

S-a lucrat şi în weekend pentru redeschiderea Transalpinei

Autorităţile vor decide astăzi data de la care se poate circula pe Transalpina, cea mai înaltă şosea montană din ţară. O comisie formată din specialişti de la Serviciile Poliţiei Rutiere din Gorj şi Vâlcea, reprezentanţi ai Drumurilor Naţionale din cele două judeţe, respectiv prefecţii de Gorj şi de Vâlcea, se va afla astăzi după-amiază în Rânca. Lucrările de pregătire a carosabilului sunt aproape finalizate şi au fost montate elementele de siguranţă şi semnele rutiere. Drumarii au lucrat în weekend pentru ca şoseaua să fie gata pentru comisia care astăzi ia decizia redeschiderii traficului rutier pe Transalpina. „La ora actuală sunt întrunite toate condiţiile pentru constituirea comisiei care poate decide deschiderea circulaţiei rutiere pe DN 67C (Transalpina). Ca urmare a deciziei directorului general al CNAIR SA, a fost efectuată revizia acestui Drum Național, iar comisia formată din reprezentanţi ai companiei şi ai Poliţiei Rutiere din judeţele Vâlcea şi Gorj se poate întruni luni, 29.05.2017, la ora 14.00. Reprezentanţii DRDP Craiova au înlăturat zăpada depusă pe carosabil, au finalizat marcajele rutiere şi au montat elementele de siguranţă şi de semnalizare deteriorate pe timpul iernii. Dacă se menţin condiţiile meteorologice actuale şi se constată că lucrările au fost realizate conform normativelor, comisia va putea decide încă de luni deschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina“, potrivit unui comunicat al CNAIR.

Pe Transalpina, în minivacanţa de Ziua Copilului

Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a declarat că Transalpina va fi disponibilă pentru turişti. „Suntem pregătiţi să redeschidem Transalpina. Vom vedea care va fi decizia comisiei. În Rânca se vor afla şi prefecţii celor două judeţe. Pot să spun că ministrul transporturilor Răzvan Cuc s-a interesat personal de lucrările de deszăpezire de pe Transalpina şi de pregătirea şoselei pentru redeschidere. A cerut la două zile materiale video cu ceea ce s-a lucrat pe Transalpina. Din fericire, ne-a ajutat şi vremea. Iată că vom putea deschide şoseaua mai devreme decât anul trecut, poate chiar de luni, dar totul depinde de recomandările comisiei. Cert este că în minivacanţa de 1 iunie şoferii vor putea circula pe şoseaua montană. Drumul arată bine după sezonul de iarnă”, a precizat Ion Tudor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS