10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNici o solicitare în Gorj pentru înscrierea în programul „Rabla 2017“

Nici o solicitare în Gorj pentru înscrierea în programul „Rabla 2017“

Ştefan Ţacu, şeful Serviciului Înmatriculări Gorj
Ştefan Ţacu, şeful Serviciului Înmatriculări Gorj

Nici o persoană nu a solicitat până acum la nivelul judeţului Gorj radierea autovehiculelor în vederea înscrierii în Programul „Rabla 2017“. Deşi programul a debutat, gorjenii nu s-au mai înghesuit ca în alţi ani la ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Gorj să se înscrie în vederea radierii din circulaţie a autoturismelor. Potrivit lui Ştefan Ţacu, şeful instituţiei, ghișeele de înmatriculări vor fi deschise în zilele de luni, marți și joi, între orele 8.30 și 16.00, iar miercurea între orele 16.00 și 18.30. Cererile vor fi verificate pe loc, iar dacă toate documentele sunt în regulă, certificatele de radiere vor fi eliberate imediat. „Nu am avut până la finalul săptămânii trecute nici o solicitare. Programul de funcţionare este în zilele de luni, marți și joi, între orele 8.30 și 16.00, iar miercurea între orele 16.00 și 18.30. Ghişeele noastre sunt deschise, iar oamenii se pot adresa pentru a se înscrie în acest program demarat de curând“, a precizat Ştefan Ţacu, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS