16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjComplexul Energetic Oltenia, profit de 250 de milioane de lei la patru luni

Complexul Energetic Oltenia, profit de 250 de milioane de lei la patru luni

Compexul Energetic Oltenia are profit la patru luni
Compexul Energetic Oltenia are profit la patru luni

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a înregistrat un profit de 250 de milioane de lei pe primele patru luni ale acestui an. Anul trecut, compania era pe pierdere, însă în perioada ianuarie – aprilie 2017 a existat o cerere crescută de energie pe cărbune. Potrivit lui Sorin Boza, directorul Complexului Energetic Oltenia, societatea pe care o conduce se pregăteşte încă de acum pentru perioada de iarnă, având în vedere că va fi nevoie de constituirea stocurilor de cărbune. Directorii de termocentrale şi cei de cariere au şi un target stabilit de către administraţie pentru a realiza până la sfârşitul anului stocuri de cărbune de un milion de tone, respectiv 700.000 de tone. Producţia totală a CEO pe acest an este de 24 de milioane de tone de cărbune. „Este o situaţie care nu a mai existat la CEO. Funcţionăm şi acum cu opt grupuri energetice şi trei sunt în reparaţii. În alte perioade similare, oamenii erau în şomaj tehnic, iar acum avem nevoie de cărbune. Acest lucru ne face să ne pregătim de acum pentru constituirea stocurilor, pentru că şi dacă va fi secetă pe vară tot grupurile pe cărbune vor fi solicitate. Eu cred că vom putea lua toate măsurile să putem constitui stocurile pentru perioada de iarnă“, a declarat Sorin Boza, directorul Complexului Energetic Oltenia.

Disponibilizaţii de la CEO au venit de completare

CEO a încheiat în ultimii trei ani pe pierdere. Din acest motiv a fost demarat un program de reorganizare şi disponibilizare de personal. În luna iunie vor pleca acasă 1.000 de salariaţi. Angajații disponibilizați în cursul anului 2017 de la Societatea Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor beneficia de măsuri de protecție socială, după ce guvernul a alocat fondurile necesare pentru plata acestora. Guvernul a aprobat alocarea sumei de 12,744 milioane de lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază cele 1.000 de persoane disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Oltenia. „În urma consultărilor cu sindicatele, s-a convenit ca în cursul acestui an să fie disponibilizați 1.000 de salariați, jumătate din numărul de concedieri prevăzut în Planul de disponibilizare 2016-2017, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 43/12.12.2016. Venitul lunar de completare se adaugă indemnizației de șomaj și se acordă în baza OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013 – 2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Potrivit OUG nr. 36/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2015, venitul lunar de completare se stabilește odată cu indemnizația de șomaj și este egal cu diferența dintre câștigul salarial individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câștigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Național de Statistică, și nivelul indemnizației de șomaj. Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferențiat, respectiv pe 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între trei ani și până la zece ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între zece ani și până la 15 ani, 22 de luni pentru salariații care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani și până la 25 ani și 24 de luni pentru salariații care au o vechime în muncă de cel puțin 25 de ani“, potrivit unui comunicat de presă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS