Drum județean cârpit după buget

Un cititor GdS ne-a sesizat în legătură cu modul în care se asfaltează Drumul Județean (DJ) 652A, care traversează comuna doljeană Cârcea și face legătura între DN 65 Craiova – Pitești și DN 6 Craiova – Caracal. Cei șase kilometri de drum sunt plombați din loc în loc, după cum cred de cuviință muncitorii, care toarnă asfaltul proaspăt peste cel existent, fără a mai freza suprafețele. De lucrări se ocupă SPLDP SA, societatea deținută de Consiliul Județean Dolj care are în administrare drumurile din județ, reprezentanții acesteia susținând că este vorba doar de reparații izolate în limita bugetului, pentru a asigura fiabilitatea drumului până la modernizarea lui în cadrul unui proiect cu fonduri europene care tocmai ce a fost depus în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă. Drumul este unul extrem de circulat, reparațiile se efectuează sub trafic, iar fisurile depășesc cu mult suprafețele acoperite de plombe.

Societatea Pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (SPLDP) care aparține Consiliului Județean Dolj a început de săptămâna trecută să repare Drumul Județean (DJ) 652A ce traversează comuna Cârcea, făcând legătura între DN 65 și DN 6. Angajații SPLDP SA au pornit cu lucrările de la intersecția cu DN 65 Craiova – Pitești, iar până miercuri trecuseră de primul kilometru, din cei șase cât are drumul. Reparațiile par însă haotice, se fac plombări din loc în loc, numai că fisurile din asfalt depășesc cu mult suprafața plombată. Drumul prezintă pe porțiuni întinse crăpături serioase peste care nu s-a turnat asfalt proaspăt, în schimb s-a turnat asfalt în afara carosabilului, direct pe pământ, pe la unele intersecții cu drumuri comunale. Situația a stârnit reacția mai multor cititori GdS, care s-au întrebat pe ce criterii toarnă muncitorii aceste plombe, cine decide unde se face o reparație, având în vedere că tot drumul are probleme, și de ce se toarnă asfaltul direct peste cel existent, fără frezarea suprafeței. Unul dintre cititori a considerat chiar aceste lucrări ca o „batjocură la adresa banului public“, muncitorii dând, în opinia sa, dovadă de amatorism.

Marți, pe 652A se lucra de zor. O echipă de muncitori mergea înainte cu turnarea emulsiei pe suprafețe deja delimitate, o alta venea în urmă cu plombarea, alți doi muncitori dirijând traficul pe timpul lucrărilor. „Facem doar reparații zonale, așa este prevăzut, pentru atât am înțeles că există buget. Dar la drumul ăsta nici nu prea știi ce să repari și ce nu. Dacă ar fi după mine, eu l-aș reface cap coadă. Este mai simplu așa și ar merge și mai repede, doar că este nevoie de foarte mulți bani. Poate pe fonduri europene să se facă așa cum trebuie“, a spus unul dintre muncitori. „Nu avem freză, pentru că nu este prevăzută reparația așa. Se toarnă asfalt doar pe unde este neapărat nevoie. Drumul arată mai rău în zona căii ferate, acolo sunt cele mai multe gropi, dar o să le astupăm“, a adăugat un altul.

Niciunul dintre muncitori nu a putut însă să precizeze cum se face alegerea porțiunilor de drum care trebuie plombate, cine ia decizia și pe ce criterii, având în vedere că tot drumul prezintă deficiențe. Aceștia s-au plâns însă de condițiile în care se lucrează din cauza traficului, drumul fiind unul intens circulat. „Suntem de câteva zile aici și abia am parcurs un kilometru de drum. Șoferii opresc până lângă noi și nu au deloc răbdare. Se lucrează greu“, a afirmat un alt muncitor.

Se repară „în funcție de sumele pe care le avem alocate“

Reprezentanții Societății Pentru Lucrări de Drumuri și Poduri spun că lucrările se fac în funcție de buget și că drumul este reparat atât cât este nevoie pentru a i se asigura fiabilitatea. „Pe acest drum se execută, de câteva zile, lucrări de reparații asfaltice pentru că, din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț și a solului argilos, aici au apărut degradări ale covorului asfaltic, iar noi suntem obligați, ca administratori ai drumurilor județene, să le asigurăm fiabilitatea. Nu se plombează din loc în loc, noi considerăm că pentru sumele pe care le avem alocate și pentru a ține în funcțiune acest drum trebuie să intervenim și să facem reparații pe suprafețele pe care considerăm că este neapărată nevoie“, a precizat directorul tehnic al SPLDP Dolj SA, Gabriel Pomacu. Acesta a mai menționat că astfel de reparații se vor face pe toată lungimea drumului, până la intersecția cu DN 6 Craiova – Caracal.


În ceea ce privește asfaltul turnat direct pe pământ, pe la intersecțiile cu drumurile comunale, cei de la SPLDP susțin că, cel mai probabil, acel asfalt a reprezentat surplusul care oricum se arunca: „Probabil că acea mixtură a rămas și au preferat să o toarne acolo, să mai astupe vreo groapă, decât să o arunce, pentru că o dată răcită ea nu mai poate fi folosită“. Societatea Pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri Dolj SA are ca acționar unic județul Dolj, este controlată de consiliul județean, are în administrare o rețea de 46 de drumuri județene, în lungime de 1.101 km, și are în sarcină întreținerea periodică a întregii reţele.

Cum va arăta drumul după modernizarea cu fonduri europene

Drumul județean care traversează comuna Cârcea este prins pentru modernizare în proiectul „Eforturi comune pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere în zona transfrontalieră“, cu o valoare estimată de 9.512.000 de euro, proiect întocmit în colaborare cu autorități locale din Bulgaria, în care partea Doljului este de 5.512.000 de euro, potrivit informațiilor furnizate de CJ Dolj. Până când proiectul va fi declarat eligibil și va primi finanțare europeană nerambursabilă va mai dura însă, așa că pe DJ 652A se va circula în aceleași condiții.

Există însă un proiect de modernizare a DJ 652A, care apare și pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj și în care se precizează că drumul necesită modernizare „prin adoptarea unui sistem rutier de tip elastic, având în componență straturi de asfalt, piatră spartă și pietruirea existentă“. Drumul modernizat ar trebui să aibă, conform caietelor de sarcini deja întocmite, mai multe straturi: 5 cm beton asfaltic cu criblură, 7 cm binder de criblură, 20 cm strat de piatră spartă, 10 cm pietruirea existentă cu piatră spartă și 20 cm de balast. Potrivit proiectului, DJ 652A modernizat este prevăzut cu rigole și șanțuri din pământ, cu două benzi de încadrare de 25 cm și cu acostamente de 75 cm, lățimea părții carosabile fiind de șase metri. Pentru sporirea siguranței traficului rutier și traficului pietonal, odată cu modernizarea drumului au mai fost prevăzute, de o parte și de alta, trotuare pentru pietoni cu lățimea de 1,50 metri, iar în zona instituțiilor publice și a obiectivelor principale din Cârcea vor fi amenajate șapte treceri de pietoni, dotate cu sisteme moderne de semnalizare.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 18 mai 2017

Actualitate

» Fermierii pot face modificări la cererile unice de plată până pe 31 mai
» Parlamentarii USR, mobilizați pentru candidatul la Primăria Craiova
» Legea prevenției, adoptată de Guvern
» Guvern: 2 iunie 2017, zi liberă pentru sectorul public
» Guvern: Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 a fost modificată
» Iohannis: Nu cred că este bine să se introducă un prag pentru abuzul în serviciu
» CNSAS a încheiat procedura de deconspirare pentru cinci informatori ai fostei Securități
» CSM – aviz favorabil pe proiectul de modificare a Codurilor penale și de procedură penală
» PNL ameninţă cu moţiune simplă, dacă puterea nu renunţă la plafonarea indemnizaţiilor pentru mame
» Ajutorul de deces pentru militari şi poliţişti cu peste 25 ani vechime, plafonat la 12 solde
» Klaus Iohannis a decorat Consiliul Concurenţei

Publireportaj

» „Euphoria” evenimentelor perfecte
» Lucian-Bernd Săuleanu, candidat independent la funcția de Primar al Municipiului Craiova, își dorește un oraș administrat „cu bun simț și competență”.
» Importanța unui logo pentru o afacere. De ce aveți nevoie de unul?

Local

» Fermă de struţi în Căzăneşti
» Expo-Flora, a XXIII-a ediție, s-a deschis oficial la Slatina

Dolj

» Lucrările la cartierul chinezesc s-ar putea relua peste două luni
» Liceele şi-au expus oferta pentru admitere
» Scad chiriile ANL
» Când e gata DN 56 Craiova – Calafat?
» La Burila-n port
» “Târgul ofertelor educaționale”.
» Eugen Negrici – doctor honoris causa
» Craiova, dezvoltare haotica

Gorj

» Doctoriţă, anchetată după ce şi-ar fi agresat copilul
» Elevii, implicaţi în lupta împotriva drogurilor
» Descinderi la oameni de afaceri, într-un dosar de evaziune fiscală
» Podul de la Lainici nu va mai fi executat în cadrul actualului proiect
» Gorj: Drum Județean închis
» Tânăr din Gorj, mort într-un accident în Germania
» Gorj: Specialiştii în asistenţă socială s-au întâlnit la Târgu Jiu
» Programul “Rabla” a debutat şi în Gorj
» Municipiul Târgu Jiu, capitala artei tradiţionale

Olt

» Olt: Formația Forțelor Navale ale SUA în Europa a susținut un concert pentru copiii de la Deveselu
» Olt: Bărbat accidentat grav, transportat cu elicopterul la București

Vâlcea

» Vâlcea: A furat o bicicletă şi a fost reţinut pentru 24 de ore
» Vâlcea: Prefectura caută soluţii în cazul alunecării de teren de la Alunu

Sport

» Meci cu miză mare pentru handbalistele de la SCM
» Luptătorii lui Silviu Obeanu au cucerit Europa
» Filieșenii vor victoria la Bradu
» Gorjenii, obligați să câștige cu ASA
» „Satelitul“, la ultimul joc al sezonului
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (19-21 mai)
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, eliminată din Cupă după un joc mizerabil
» Fotbal / Ștefan Florescu, la „Repriza de Sud”

Sanatate

» Oltenia, „campioană“ în UE la tuberculoză (II) – „Titanicul de pe munte“, locul unde se tratează de un secol bolnavii de TBC

Magazin

» Bancul zilei
» REŢETA DE WEEKEND – Spanac cu muşchi de porc
» Horoscopul de weekend
» Cum tratăm arsurile solare

Top