Noul termen pentru stadionul din Craiova: 20 iulie. Anul acesta.

DSC_0502


Compania Națională de Investiți (CNI), principalul finanțator al noului stadion din Craiova, a anunțat, la solicitarea GdS, că termenul de finalizare a lucrărilor este 20 iulie. Informația vine la nici o săptămână după vizita la stadion a șefului PSD, Liviu Dragnea, a ministrului muncii, Olguța Vasilescu, și a ministrului dezvoltării, Sevil Shaiddeh.

CNI a precizat ieri, răspunzând la o solicitare a GdS, că noul termen de finalizare a lucrărilor de construcții de la stadionul din Craiova a fost decalat pentru 20 iulie. „În cadrul Consiliului Tehnic-Economic al CNI SA din 5.05.2017 a fost aprobată prelungirea termenului de finalizare a investiției până la 20.07.2017“, se arată în răspunsul Companiei. Este al cincilea termen pe care CNI îl acordă constructorului, o asociere de firme formată din CON-A și ACI Cluj. Tot la solicitarea GdS, CNI răspundea în luna martie că lucrările ar fi trebuit finalizate pe 8 mai. Pe 10 mai, o delegație formată din președintele PSD, Liviu Dragnea, ministrul muncii, Olguța Vasilescu, și ministrul dezvoltării, Sevil Shaiddeh, a efectuat o vizită de lucru pe șantier, unde a discutat cu reprezentanții constructorului, care au promis că în luna iulie va începe recepția lucrărilor și că în toamnă stadionul va putea fi dat în folosință în funcție și de avizele care trebuie obținute. Cu aceeași ocazie, constructorul a anunțat că gazonul nu va mai fi însămânțat, așa cum prevede caietul de sarcini, ci va fi alcătuit din rulouri, fără să ofere un motiv plauzibil. Singura explicație a fost aceea că stadionul trebuie predat la timp și că soluția privind gazonul a fost aprobată fără probleme.

De ce au întârziat lucrările

În solicitarea adresată CNI, GdS a întrebat de ce Compania a anunțat atât de multe termene la interval de circa două luni în loc să anunțe unul realist. „Decalarea termenului de finalizare a lucrărilor de execuție s-a realizat prin acte succesive, deoarece situațiile ce au generat și au stat la baza justificării unei decalări de termen nu au operat dintr-o dată, ele fiind cauze care au intervenit în momente diferite pe parcursul derulării lucrărilor la obiectivul de investiții, fără culpa vreuneia dintre părțile contractante“, a răspuns CNI. Constructorul s-a plâns de-a lungul timpului că pânza freatică a fost foarte ridicată, ceea ce a îngreunat lucrările, deși proiectul a beneficiat de un studiu geotehnic în care se spunea că situația nu prezintă dificultăți majore. GdS a întrebat și care este motivul noii amânări. CNI a spus că de vină sunt un cablu de alimentare cu energie electrică și executarea unor lucrări la puțurile și drenurile de desecare. „Sistarea lucrărilor în zona peluzei sud și a tribunei a doua, impusă de distribuitorul de energie electrică zonal (…) prin adresa din 10.03.2017, cauza fiind cablul de alimentare cu energie electrică care traversează amplasamentul. În momentul realizării proiectului tehnic în vederea obținerii autorizației de construire, avizul ISU a fost condiționat de realizarea unui inel perimetral care să asigure fluidizarea evacuării spectatorilor. Prin urmare, SC Distribuție Energie Oltenia SA a solicitat efectuarea unui studiu de coexistență între instalațiile și elementele de structură proiectate și cablul LES 110KV, care va fi analizat în vederea aprobării de către comisia CTE, DEO pentru emiterea unui nou aviz de amplasament. Următorii pași vor fi realizarea unui proiect pentru devierea cablului și execuția efectivă a lucrărilor“, se arată în răspunsul CNI, care amintește apoi și de puțurile de desecare ca motiv pentru decalarea termenului. „Executarea lucrărilor necesare realizării puțurilor și drenului de asecare din zona peluzei nord și a tribunei a doua, ca urmare a finalizării proiectului tehnic faza PT/DDE (Proiect Tehnic/Detalii de Execuție – n.r.) urmare a finalizării studiului de inundabilitate“, mai spune CNI.


CNI, în urmă cu plățile, constructorul – în urmă cu termenul

Compania a precizat că valoarea inițială a contractului nu a fost suplimentată până în prezent și că gradul de execuție a lucrărilor este de aproximativ 85%, iar cel al plăților de aproximativ 60%. „În situația depășirii termenului de execuție a lucrărilor, asumat de către ambele părți contractante, din culpa antreprenorului, achizitorul, în speță CNI, are dreptul de a solicita penalități de întârziere prin utilizarea clauzelor precizate expres în cuprinsul contractului încheiat de către părți. În situația depășirii culpabile a duratei de execuție se pot percepe penalități de 0,1% pe zi din valoarea restului de executat (…) CNI nu va aplica penalități de întârziere în situația în care termenul de finalizare a execuției lucrărilor asumat de către cele două părți este respectat“, concluzionează CNI. Graba constructorului de a finaliza la termen chiar și prin montarea de rulouri în loc de gazon însămânțat arată că CNI este posibil să-și fi pierdut răbdarea. 20 iulie este a patra amânare și al cincilea termen de finalizare comunicat oficial.



Comenteaza acum

Alte stiri

29 septembrie 2017

Primăria plătește mai mult pentru stadionul din Craiova

Primăria Craiova se vede nevoită să scoată mai mulți bani din bugetul local pentru cofinanțarea lucrărilor de la stadionul de fotbal, după ce Compania Națională de Investiții, principalul finanțator, a suplimentat cu 6,4 milioane de euro ...

Sumarul ediției de marţi, 16 mai 2017

Actualitate

» Termen prelungit pentru fermierii care au produs legume în solarii
» USR şi PNL au contestat la Curtea Constituţională proiectul Legii executării pedepselor
» Trei români, răniţi într-un accident produs pe o autostradă din Austria
» Fostul deputat Dan Bordeianu, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare
» CE acuză Ungaria, Polonia și Austria că nu și-au respectat obligațiile privind cotele de refugiați
» Ministrul Sănătăţii susţine că s-a rezolvat problema crizei de vaccin antirujeolic
» Legea RCA trece de Parlament: Asiguraţii pot fi despăgubiţi, indiferent de service-ul unde merg
» Miron Cozma, audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul Mineriadei
» APIA prelungeşte termenul de depunere a cererilor de subvenţii pentru servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor
» Franța: Anunțarea noii echipe guvernamentale a fost amânată o zi pentru a se verifica ”situația fiscală” a miniștrilor
» Atenţionare de călătorie în Grecia, din cauza grevei controlorilor de trafic aerian
» Traficul pe podul Olt din Slatina este restricţiont, din cauza unei noi gropi apărute în asfalt
» Trump spune că are ”dreptul” să împărtășească informații cu Rusia
» Legea RCA trece de Parlament: Asiguraţii pot fi despăgubiţi, indiferent de service-ul unde merg, se introduce tariful de referinţă, iar poliţa se poate face şi pe o lună
» Noi contravenţii silvice, adoptate de Camera Deputaţilor: Amendă până la 15.000 lei pentru transportul fără avize şi confiscarea lemnelor
» Director Forțele Aeriene: România nu are un Cod aerian, în timp ce terorismul ia amploare pe plan mondial
» Portalul instanţelor de judecată nu funcţionează momentan: Nu este un atac informatic. Avem o problema de stocare a datelor
» DNA cere instanței arest la domiciliu pentru arhiepiscopul Teodosie

Publireportaj

» Centrul Medical de Îngrijiri Paliative „Sf. Elena“, unicul de acest tip din Oltenia
» Evenimente Ideale, afacerea unde arta își găsește locul
» Pe 21 mai se sărbătoreşte Ziua Comunei Castranova

Local

» Primarul din Perieți, control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru delapidare și fals intelectual

Dolj

» Mecanic auto, arestat pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
» Un lup a fost abandonat în Parcul „Romanescu“
» Racordarea la sistemul de apă și canalizare de la Cârcea – luna viitoare
» „Mălaiul Electoral“ – umflat cu o paranghelie de 65.000 de euro
» Guvernul a pus cruce autostrăzii Craiova – Pitești
» Decenii de așteptare pentru o lopată de asfalt
» S-a dat startul înscrierilor pentru examenul de titularizare
» Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova participă la două festivaluri de teatru din ţară
» Hoţ din Vâlcea, prins la Craiova
» Craiova: Un lup a fost capturat de pe aleile din Parcul Nicolae Romanescu
» APIA Dolj: Numărul fermierilor care au depus cererea unică de plată a scăzut, însă suprafața solicitată la plată a crescut
» Craiova: Copii de 12 şi 14 ani, prinşi în timp ce vindeau ţigări de contrabandă

Gorj

» Casa de Cultură a Sindicatelor ar putea fi administrată de primărie
» Viorel David şi Denisa Tâlvescu au devenit Cetăţeni de Onoare
» Gorj: Zeci de gospodării inundate
» Gorj: Brutărie mistuită de flăcări
» Gorj: S-au tras la sorţi preşedinţii BEC Târgu Jiu şi Drăguţeşti

Olt

» Olt: Cereri la APIA pentru aproximativ 317.000 hectare

Mehedinţi

» Mehedinţi: A furat 14.000 de lei dintr-o maşină accidentată şi a fugit din ţară

Vâlcea

» Vâlcea: Două familii, evacuate ca urmare a alunecării de teren de la Alunu

Sport

» Dublu succes pentru Alex Coman la un turneu internațional
» Daniel Mogoșanu: Lupta pentru finală rămâne deschisă
» SCM a scăpat de CSM București în semifinalele Cupei
» Fotbal / Liga a IV-a Dolj, etapa a 6-a din play-off și play-out
» Handbal (f): SCM Craiova va întâlni CSM Bistrița în semifinalele Cupei României

Sanatate

» Oltenia, „campioană“ în UE la tuberculoză (I) – Maria, tânăra care a luptat până la capăt şi a învins boala

Educatie

» Se anunţă concurenţă acerbă la examenul de titularizare

Magazin

» Mehedinţi: 9 migranţi sirieni şi irakieni, înghesuiţi într-o singură maşină, au fost descoperiţi de poliţiştii din Rogova

Top