8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCampanie de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor

Campanie de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor

Primăria Rovinari şi Asociaţia Pro Animals Târgu Jiu au început o campanie de sterilizare a câinilor şi pisicilor de companie din oraş. Pe lângă sterilizare, are loc şi o acţiune de microcipare a animalelor respective. Locuitorii oraşului nu vor trebui să achite vreo taxă în schimbul serviciilor respective, ci doar să se programeze la medicii veterinari ai Asociaţiei Pro Animals. „Ca stăpân de câine ai trei obligaţii majore: 1. să prezinți câinele la medicul veterinar pentru microcipare (microciparea câinilor este obligatorie în România); 2. să prezinți câinele la medicul veterinar pentru efectuarea vaccinării antirabice și a deparazitărilor periodice (vaccinarea contra rabiei a câinilor și pisicilor în vârstă de peste trei luni este obligatorie în România și trebuie efectuată anual); 3. să prezinți câinele la medicul veterinar pentru sterilizare până cel târziu la data de 31 mai 2017 (este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și a metișilor acestora, excepție făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 258/2013). Câinii neidentificați şi neînregistrați aflați în spațiile publice sunt considerați câini fără stăpân şi sunt tratați conform prevederilor legislației specifice în vigoare. Ca deținător de câine, ești obligat ca la ieșirea cu acesta în spațiile publice să ai asupra ta carnetul de sănătate al câinelui. Înregistrarea în RECS (Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân) este făcută exclusiv de medicul veterinar și ai obligația de a-l notifica pe acesta, în termen de șapte zile, asupra evenimentelor referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariție, furt, donație, moarte. La găsirea unui câine pierdut, persoanele care l-au găsit au obligația de a anunța, după caz şi/sau proximitate, cea mai apropiată secție de poliție sau serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân înființat la nivelul unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază a fost găsit câinele, în vederea depistării şi anunțării proprietarului“, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Rovinari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS