8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSituaţie alarmantă în Dolj - Sute de copii, neglijaţi şi abuzaţi

Situaţie alarmantă în Dolj – Sute de copii, neglijaţi şi abuzaţi

Abuzurile asupra copiilor au atins cote alarmante în judeţul Dolj. Potrivit unui raport prezentat de Organizaţia Salvaţi Copiii şi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Dolj, rata de victimizare a copiilor la nivelul judeţului este semnificativ mai mare decât cea la nivel naţional, cunoscând o tendinţă ascendentă: de la 27,8 % în 2011, la 56,6 % în 2015. Cele mai frecvente situaţii de încălcare a drepturilor copilului în cadrul familiei sunt neglijarea, abuzul emoţional şi abuzul fizic.

50 de specialişti din sistemul educaţional şi din cadrul DGASPC Dolj, împreună cu reprezentanţi ai Organizaţiei Salvaţi Copiii, Centrului de Consultanţă Estonian, Universităţii din Burgos şi Institutului de Cercetare Polibienestar (Universitatea din Valencia – Spania), precum și ai sistemului de protecție a copilului din Olanda s-au întâlnit ieri la Craiova pentru a dezbate fenomenul abuzurilor asupra copiilor. Este un proiect internaţional derulat de Organizația Salvaţi Copiii – „Fără pedeapsă – Educaţie fără violenţă“. Conform statisticilor publicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), peste 90% dintre situaţiile de abuz, neglijare, exploatare a copilului se produc în familie, iar aproape un sfert dintre copiii victime ale unor forme de violenţă ajung în sistemul de protecţie specială. Studiile arată că multe dintre cazurile de copii victime ale violenţei în familie nu ajung să fie raportate autorităţilor, astfel că, în realitate, fenomenul este mult mai extins decât o arată statisticile oficiale. „Analizând datele privind numărul de cazuri de copii victime ale unor forme de violenţă care au ajuns în evidenţa DGASPC Dolj se remarcă o creştere de peste 70% în 2012, comparativ cu 2011. În Dolj, principala formă de violenţă asupra copilului care a condus la creşterea numărului total de cazuri este neglijarea. În fiecare din ultimii cinci ani, cazurile de neglijare au reprezentat peste trei sferturi din totalul cazurilor din evidenţa noastră. Cazurile de abuz emoţional au cunoscut şi ele o creştere semnificativă, de la 26% în 2011, la 91% în 2015, în timp ce numărul de copii abuzaţi fizic a fluctuat între 30-40 de cazuri pe an“, a spus Claudia Măciucă, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, în cadrul DGASPC Dolj.

22 de minori au probleme cu legea

În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2016, la nivelul DGASPC Dolj s-au aflat în lucru 290 de cazuri, dintre care şapte copii neglijaţi, zece copii abuzaţi emoţional, șapte copii abuzaţi fizic și alții abuzaţi sexual. Cazurile de abuz fizic şi emoţional au provenit în mai mare măsură din mediul urban, în timp ce cazurile de copii neglijaţi înregistrează o pondere mai mare în mediul rural. Din totalul acestora, 22 de copii sunt implicaţi în procese penale. „Cei mai importanţi factori favorizanţi ai violenţei soldate cu pedeapsa fizică sunt: sărăcia, nivelul scăzut de educaţie, consumul de alcool, droguri, bolile psihice. Fenomenul este mult mai frecvent în zonele cu grad ridicat de sărăcie. De asemenea, sunt zone în care persistă mentalitatea tradiţională conform căreia «bătaia este ruptă din rai» şi este tot mai des folosită ca mijloc de corecţie şi educaţie“, a completat Claudia Măciucă.
Deşi câteva ţări au pus în aplicare legi naţionale în scopul de a răspunde diferitelor recomandări şi declaraţiilor internaţionale care cer eliminarea pedepsei corporale aplicate copiilor, sub orice formă, încă există mari provocări de înfruntat pentru a garanta demnitatea şi respectarea drepturilor tuturor copiilor. „La finalul acestor întâlniri, dar şi după prezentarea rapoartelor de analiză din fiecare ţară participantă, se va întocmi un ghid de bune practici care să fie folosit la nivel internaţional“, a completat reprezentantul DGASPC Dolj.
Ana Jurado a prezentat situaţia abuzului din ţara pe care a reprezentat-o, Spania, susţinând că este nevoie de reguli extrem de stricte pentru a controla acest fenomen: „În Spania există norme şi reguli extrem de stricte pentru protejarea copiilor. Aceştia sunt protejaţi atât de lege, cât şi de sistemul social. Este important ca astfel de cazuri să fie atent monitorizate, este nevoie de specialişti foarte bine pregătiţi. În România, din păcate, fenomenul violenţei este des întâlnit pentru că sistemul este permisiv“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS