5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAccident produs de un tânăr fără permis, care a condus un Volvo neînmatriculat

Accident produs de un tânăr fără permis, care a condus un Volvo neînmatriculat

Un tânăr de 25 de ani a fost rănit grav în urma accidentului provocat de gorjeanul de  37 de ani
Un tânăr de 25 de ani a fost rănit grav în urma accidentului provocat de gorjeanul de 37 de ania

Un bărbat de 37 de ani, din comuna gorjeană Mătăsari, a fost reținut duminică dimineață de polițiștii din Filiași, care îl acuză de comiterea a patru infracțiuni. Acesta a condus un autoturism neînmatriculat deși nu are permis, a provocat un grav accident de circulaţie în localitatea doljeană Răcarii de Sus, după care a fugit.
Sâmbătă noapte, în jurul orei 24.00, polițiștii doljeni au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, pe DE 70, în localitatea Răcarii de Sus, s-a produs un accident de circulaţie, iar șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului.
La faţa locului au plecat polițiști din cadrul Poliţiei Filiaşi și de la Serviciul Rutier Dolj, care au găsit abandonat un autoturism Volvo de culoare alb. După primele verificări, oamenii legii au stabilit că autoturismul circula dinspre Craiova către Filiaşi, iar în Răcarii de Sus, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcţiei de mers, a lovit un autoturism parcat pe partea dreaptă şi un pieton, pe Alexandru Cioroianu, de 25 de ani, care se afla pe marginea șoselei. În urma accidentului, pietonul a fost rănit grav și a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgență Craiova.
Polițiștii doljeni au început cercetările pentru identificarea persoanei care a condus autoturismul abandonat la locul accidentului, iar în scurt timp au stabilit că la volan s-a aflat Valentin Popescu, de 37 de ani, din comuna Mătăsari, județul Gorj.
Acesta din urmă a fost ridicat de polițiști de la domiciliul său din Mătăsari. Ulterior, polițiștii doljeni au stabilit că bărbatul nu avea permis de conducere, iar autoturismul Volvo nu era înmatriculat în circulație.
De asemenea, oamenii legii au stabilit că Popescu cumpărase mașina din Craiova pentru a o dezmembra, iar în momentul accidentului se îndrepta către Mătăsari. După audieri, Valentin Popescu a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie dus la instanța de judecată cu propunere de arestare preventivă. Gorjeanul este acuzat de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis și conducerea unui autoturism neînmatriculat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS