17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConstructorii nu găsesc muncitori pentru lucrările la cele două blocuri tip ANL

Constructorii nu găsesc muncitori pentru lucrările la cele două blocuri tip ANL

Lucrările avansează în ritm rapid pe șantierul ANL din zona Narciselor, însă constructorul se confruntă cu o situație neobișnuită. Ar mai avea nevoie de 15 muncitori, dar nu sunt persoane interesate.
Primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, a fost prezent ieri pe șantier pentru a vedea stadiul lucrărilor, iar constructorul a făcut apel la persoanele din Gorj care au nevoie de joburi să vină să ocupe locurile de muncă disponibile.
În zona Narciselor se construiesc două blocuri noi care vor avea câte 12 garsoniere și opt apartamente. Termenul de finalizare a lucrărilor este 1 octombrie. „Am fost pe șantierul ANL din zona Narciselor, acolo unde se construiesc două blocuri cu câte 12 garsoniere și opt apartamente. Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, dar constructorul mi-a spus că are nevoie urgentă de încă 15 muncitori. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată, atât pentru calificați, cât și pentru necalificați, iar salariul ajunge până la 1.800 de lei. Am primit asigurări că aceste blocuri vor fi gata până la 1 octombrie și astfel spre sfârșitul anului să repartizăm și aceste spații locative“, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar din Târgu Jiu. Autorităţile locale vor lua legătura cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, pentru a identifica persoane care doresc să lucreze pe şantierul celor două blocuri tip ANL, din cartierul Narciselor, din Târgu Jiu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS