10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimăria le oferă locuinţe medicilor de la SJU

Primăria le oferă locuinţe medicilor de la SJU

Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu
Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu va oferi locuinţe medicilor care profesează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu şi care provin din alte localităţi. În şedinţa de ieri a Consiliului Local Târgu Jiu a fost aprobat un proiect de hotărâre privind repartizarea apartamentelor numerele 1 și 2 din blocul 2, din strada Lotrului. Destinația apartamentelor va fi în mod exclusiv pentru locuințe de serviciu pentru personalul medical de specialitate aflat în relații contractuale cu Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, Tiberiu Tătaru, a declarat că mai mulţi medici din alte judeţe vor să vină să profeseze la unitatea medicală din Târgu Jiu şi a ajuns la un acord cu primăria pentru repartizarea unor locuinţe de serviciu în blocurile ANL sau în alte imobile administrate de municipalitate. Lipsa unei locuinţe îi descurajează pe medici să vină la Târgu Jiu pentru a ocupa specialităţile unde Spitalul Judeţean de Urgenţă înregistrează deficit de personal. „Este o măsură bună, care ne ajută foarte mult să atragem cadre medicale pentru secţiile cu deficit sau unde nu avem deloc. Este un ajutor mare pentru noi pentru că, în momentul în care le spunem că primesc şi locuinţă de serviciu, deja 99% sunt convinși să se mute la Târgu Jiu. Idealul nostru este ca pe viitor să avem o scară de bloc pentru medici sau, de ce nu, chiar un bloc. Este nevoie de cadre bine calificate. Sunt bolnavi care nu îşi permit să meargă la spitale din afara judeţului“, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Totodată, consilierii locali au mai alocat ieri de la bugetul local suma de 120.000 de lei pentru dotări și amenajări spații la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS