21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDN 66 Târgu Jiu - Ţânţăreni, şoseaua morţii

DN 66 Târgu Jiu – Ţânţăreni, şoseaua morţii

DN 66 este cel mai intens circulat drum din Gorj
DN 66 este cel mai intens circulat drum din Gorj

Zeci de persoane îşi pierd an de an viaţa pe şoselele din Gorj. Fie că este vorba de drumuri naţionale, judeţene sau locale, accidentele rutiere grave continuă să reprezinte evenimente nelipsite din statisticile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj. Potrivit datelor furnizate de IPJ Gorj, Serviciul Poliţie Rutieră, în cursul anului trecut au avut loc în judeţ 125 de accidente rutiere grave. Acestea s-au soldat cu 29 de decese. Alte câteva sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au scăpat cu viaţă din accidentele rutiere în care au fost implicate ca pasageri, conducători auto sau pietoni. Conform poliţiştilor gorjeni, 41% din accidentele rutiere grave au avut loc pe drumurile naţionale. Şoseaua cu cea mai mare rată a mortalităţii din evenimente rutiere este Drumul Naţional 66 – Drumul European 79.

11 morţi pe DN 66 Târgu Jiu – Ţânţăreni

Statistica arată că din cele 29 de decese provocate de accidente rutiere pe parcursul anului trecut, 11 s-au produs pe DN 66 pe tronsonul Târgu Jiu – Rovinari – Ţânţăreni. Numărul mare al morţilor pe şoseaua respectivă este explicat de poliţişti prin faptul că este cel mai tranzitat tronson de drum din judeţ, fiind principala arteră rutieră. De asemenea, drumul traversează foarte multe localităţi, deşi este unul de viteză, fiind un Drum European. „Noi nu avem puncte negre pe harta judeţului, însă cele mai multe decese pe o şosea, anul trecut, s-au produs pe DN 66, între municipiul Târgu Jiu şi Ţânţăreni. Este, practic, tronsonul dintre reşedinţa judeţului şi ieşirea din Gorj către Dolj. Este un drum intens circulat şi 11 persoane au murit anul trecut în urma unor evenimente rutiere care au avut loc pe DN 66 Târgu Jiu – Ţânţăreni. Principalele cauze ale accidentelor rutiere produse pe DN 66 Târgu Jiu – Ţânţăreni au fost: indisciplina pietonilor, viteza neadaptată la condiţiile de drum, abateri comise de biciclişti şi neacordarea de prioritate pentru pietoni“, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS