8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIntrările în orașul Craiova, transformate în gropi de gunoi

Intrările în orașul Craiova, transformate în gropi de gunoi

De ani de zile, cele mai multe dintre intrările în oraşul Craiova sunt adevărate depozite de gunoaie. De o parte și de alta a drumurilor de acces în oraș sunt aruncate mizerii de tot felul, moloz, cadavre de animale, resturi vegetale, cartoane și plastice. Acestea se întind din marginea drumului până în zonele verzi sau terenurile agricole din vecinătate.

Fie că este vorba de intrarea în Craiova venind dinspre localitatea doljeană Breasta, până în podul de peste Jiu, de intrarea din Bariera Vâlcii dinspre localitatea Mischii, înainte de centura ocolitoare a orașului sau de intrarea dinspre localitatea Bucovăț, în apropierea drumului de acces către depozitul de gunoi al orașului, imaginile surprinse la porțile de intrare în municipiu par să-ți spună „Bine ai venit în orașul gunoaielor!“.
Înainte de a ajunge la Adăpostul de la Breasta, la mică distanță de podul de peste Jiu, de o parte și alta a drumului județean, gunoiul este aruncat în grămezi, în spatele parapeților care delimitează carosabilul de terenurile agricole. După arbuști care formează o lizieră la marginea drumului se află o groapă de gunoi în toată regula. Peste toată mizeria persistă mirosul urât de hoit, iar în crengile copacilor din apropiere flutură pungile de plastic, purtate de vânt. Multe dintre deșeuri, cartoane, haine vechi, cauciucuri de mașini, moloz sunt abandonate până spre terenurile agricole, împrăștiate prin culturile agricole.
Alt loc, același peisaj. Este vorba de drumul care pleacă din centura Craiovei spre Bulzești. Aici, molozul este adus cu mașinile sau căruțele și aruncat pe câmp, iar pungile cu resturi, sticlele din plastic, carcasele de electrocasnice, cartoanele, multe dintre ele sunt aruncate direct din mașinile aflate în mers. „Multă mizerie. Vin noaptea și aruncă gunoiul pe câmp. Ajung animalele să pască plastic, nu iarbă“, striga un cioban care își păștea turma pe izlazul din apropiere.

Gunoi, gunoi și iar gunoi

La intrarea dinspre localitatea Bucovăț, de-a lungul drumului care duce spre depozitul de gunoi al orașului, mizeria este depozitată în cantități mult mai mari decât în alte zone. Înainte de a intra pe podul care traversează râul Jiu, pe marginea Drumului Județean 552 și a străzii care duce la EcoSud te întâmpină cadavre de animale, bălegar, moloz, încălțăminte și haine vechi, resturi de mobilier și componente de mașini. Peste tot mișună câinii, care își caută înfometați hrana printre resturi, probabil și ei abandonați aici de stăpâni indolenți. Locuitori ai orașului, dar și din localitățile rurale învecinate fără bun-simț vin aici și aruncă gunoiul din portbagajul sau remorcile mașinilor.
Nici intrarea în Craiova dinspre localitatea Podari, pe DN 56, nu a scăpat de mizerii. Imaginea canalului colector este degradantă. Până și terenul aparținând Aerodromului este acoperit, în zona dinspre drum, cu diverse deșeuri.
Reprezentanții SC Salubritate Craiova SRL spun că angajații săi pot interveni doar pe domeniul public. „Terenurile vor fi identificate de lucrătorii Serviciului Corp Control, din cadrul societății noastre, din datele colectate aceștia urmând să stabilească și care este regimul juridic al suprafețelor, respectiv dacă se află pe teritoriul Craiovei, dacă se află în domeniul public al municipiului sau sunt proprietăți private. De la debutul campaniei de identificare a terenurilor insalubre și neîmprejmuite aflate pe teritoriul municipiului Craiova, lucrătorii Serviciului Corp Control au depistat 35 de astfel de terenuri aflate în proprietate privată. Deținătorii identificați au fost somați să procedeze la salubrizarea și împrejmuirea terenurilor și, în cazurile în care proprietarii nu au fost identificați, au fost întocmite adrese către Direcția de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Craiova pentru identificarea proprietarilor. Cinci dintre proprietarii somați s-au conformat deja somațiilor transmise și au procedat la salubrizarea și îngrădirea suprafețelor deținute. De asemenea, lucrătorii noștri au intervenit cu utilaje și au salubrizat terenuri aflate în domeniul public al municipiului în locuri precum strada Deceneu (de unde a fost ridicată o cantitate de 182 de tone de moloz), strada Brestei – zona Macarale și strada Fermierului“, a precizat Cristina Ghenea, purtător de cuvânt al SC Salubritate Craiova SRL.

Să avem răbdare

În timp ce la marginea orașului sunt munți de gunoie, reprezentanții Gărzii de Mediu ne îndeamnă „să mai avem răbdare“.
„În fiecare an noi ne ducem către primării, din Craiova și din localitățile limitrofe, și îi avertizăm că trebuie să debaraseze aceste gunoaie de pe domeniul public. Ei curăță acele zone, dar la un interval scurt de timp, oamenii se duc și aruncă iar. Trebuie să se asigure către populație acele servici complete de colectare, prelucrare și tratare a deșeurilor. Până când nu se înființează acel Masterplan, lucrurile se vor prezenta așa cum le vedem astăzi. Trebuie să mai avem răbdare, dar trebuie să ne și implicăm. Garda de Mediu face controale și trasează măsuri să se facă în locurile acestea curățenie. În aceste zone trebuie să intervină autoritatea locală în cazul în care nu este identificat cel care aruncă gunoiul“, a declarat Gheorghe Călinoiu, comisar-şef la Comisariatul Judeţean de Mediu Dolj.
Pe lângă Garda de Mediu, un rol în depistarea și amendarea celor care aruncă gunoiul pe domeniu public îl are și Poliția Locală. Aceasta, împreună cu angajații Salubrității, desfășoară în comun activități în vederea identificării persoanelor care aruncă gunoiul pe domeniul public. „Poliția Locală a Municipiului Craiova constată faptele contravenționale și, pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de Hotărârea Consiliului Local (HCL) al Municipiului Craiova nr. 319/2009 modificată prin HCL nr. 279/2011, urmează procedura legală de identificare a proprietarilor terenurilor respective, cărora le pune în vedere să respecte prevederile legale în vigoare în ceea ce privește salubrizarea și împrejmuirea proprietăților. Trebuie avut în vedere că majoritatea terenurilor aflate în zonele menționate constituie proprietăți private și, ca atare, proprietarii acestora au obligații stabilite de actele normative în vigoare. Mai mult, în urma acțiunilor pe care polițiștii locali le-au întreprins în vederea identificării persoanelor care nu respectă normele de conviețuire socială și aruncă gunoi menajer și nemenajer pe terenuri proprietate a Municipiului Craiova au fost aplicate, în ultimele șase luni, 63 de sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse și identificate la fața locului“, a precizat Octavian Mateescu, directorul Poliției Locale Craiova.

Amenzi

Conform HCL nr. 319/2009, aruncarea gunoiului pe domeniul public este contravenție și este sancționată cu amenzi cuprinse între 300 și 700 de lei, pentru persoane fizice și 700 și 1.500 de lei pentru persoane juridice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS