Defileul Jiului va fi din nou blocat pentru lucrări

Defileul Jiului: Drumarii se pregătesc din nou de lucrări în Defileul Jiului
Autori


Şi în aceast an, Defileul Jiului urmează să fie blocat temporar pentru efectuarea de lucrări la Drumul Naţional 66. Conducerea Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, şi-a propus ca în acest an să inaugureze două tronsoane de drum. Este vorba de DN 66, pe tronsoanele Rovinari – Bumbeşti-Jiu şi Defileul Jiului. Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale a declarat că în Defileul Jiului se va putea circula pe asfalt de la un capăt la celălalt şi vor mai rămâne de executat podul şi parcarea de la Lainici. Dacă nu se va reuşi, va fi dată în folosinţă doar şoseaua. Pentru pod trebuie rezolvată problema cu obştea care deţine terenul, iar pentru parcarea de la Mănăstirea Lainici este necesar un studiu de impact pentru Parcul Naţional „Defileul Jiului“.

Parcare în Parcul Naţional


Ion Tudor a mai declarat că şi în această vară circulaţia rutieră în Defileul Jiului va fi întreruptă periodic pentru efectuarea de lucrări. „Avem în acest an două termene de finalizare a lucrărilor pentru DN 66. Vizat este tronsonul Rovinari – Bumbeşti-Jiu. Drumul este gata şi, practic, mare lucru constructorul nu mai are de făcut, astfel încât anul acesta va fi inaugurat. Avem, de asemenea, lucrări în Defileul Jiului. În mod cert acestea se vor realiza cu întreruperea traficului rutier. Mai ales în zona Mănăstirii Lainci se vor face derocări cu explozibili şi e clar că în perioada respectivă nu se va putea trece prin zonă. Este prevăzută în proiect o parcare mare în zona mănăstirii. Rămâne să se lămurească specialiştii când pot fi declanşate lucrările de amenajare la parcare. Şi cu podul trebuie să parcurgem câteva proceduri pentru a prelua terenul de la Obştea care-l deţine. În mod sigur se va circula pe asfalt de la un capăt la altul în Defileul Jiului şi vedem ce se va întâmpla cu cele două obiective“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.



Comenteaza acum

Alte stiri

7 decembrie 2017

Lucrări pe Autostrada A1 Deva – Sibiu

Pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, se vor executa, astăzi, până la ora 17.00, lucrări de reparaţii asupra carosabilului, astfel: – pe benzile unu şi de urgenţă ale sensului de mers Deva – Sibiu, pe următoarele tronsoane ...

Sumarul ediției de miercuri, 22 martie 2017

Actualitate

» Contorizare individuală prin apometre cu citire la distanță
» MAE: Două persoane de cetățenie română – rănite în atacurile de la Londra
» ANA: Consumul experimental de droguri în rândul elevilor de 16 ani, sub media europeană
» Parlamentul scoțian suspendă dezbaterile cu privire la referendumumul de independență, după atacul de la Londra
» Numărul insolvențelor, al suspendărilor și al dizolvărilor de firme, în scădere,
» Mai multe persoane au fost rănite după deraierea unui tren în Elveţia
» UPDATE – Londra: Un bărbat a intrat cu maşina în mulţimea de pe Podul Westminster şi apoi în gardul Parlamentului. Doi morţi şi mai mulţi răniţi în urma atacului
» Iohannis: Nu mă grăbesc să fac o nominalizare la SIE
» Ucraina interzice intrarea reprezentantei Rusiei la Eurovision
» Bodog: Guvernul a abrogat HG privind calculul prețurilor la medicamente
» CFR SA are prevăzute în buget cheltuieli de natură salarială de 995,503 milioane de lei, în creștere cu 22,91%
» România va candida pentru a găzdui sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, aflat în prezent în Londra, după Brexit
» Site-ul web al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are probleme de afişare
» CFR SA anunţă că activitatea feroviară a fost reluată în regionalele Bucureşti, Craiova, CF Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa
» Preşedintele ANP: Vrem să grăbim operaţiile, transplant pulmonar se va face aproape sigur la Sfânta Maria
» Pronunțarea privind eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu, amânată până pe 29 martie

Local

» Povestea pompierului care a ajuns la „Românii au talent“
» Ex-şeful poliţiei, „fabricat“ prefect peste noapte
» Poet dat în judecată de o primărie pentru postările pe facebook
» Şomajul este la cote alarmante în Mehedinţi

Dolj

» Doi angajați ai Centrului de Transfuzie, după gratii pentru luare de mită
» Fostă funcționară la poștă, condamnată cu suspendare
» Greva CFR Infrastructură a dat peste cap programul călătorilor
» Ce investiții dezvoltă doljenii care accesează fonduri pe PNDR
» Managerii de școli, limitați la orele plătite suplimentar
» Chef Nico Lontras: Mi-aș dori să aud mai des de șalăul de Dunăre, în locul celui de Nil
» Cine-a lăsat stâlpu-n drum?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Expoziţie de fotografie etnografica
» Ziua Internaţională a Poeziei
» Haos provocat de Greva la CFR
» Craiova: Patru străzi rămân temporar fără gaze în data de 23 martie
» Craiova: “Monstrul nisipurilor”, proiectul câştigător al concursului organizat de Teatrul Naţional “Marin Sorescu”

Gorj

» Peste 700 de elevi şi profesori, la Olimpiada naţională de fizică de la Târgu Jiu
» Percheziţii în Gorj într-un dosar de contrabandă cu ţigări
» Gorj: Bărbatul care s-a aruncat în Jiu a fost găsit de pompieri
» Fostul şef al AJOFM Gorj vrea să scape de controlul judiciar
» Gorj: Un elev riscă să îşi piardă un picior şi are nevoie de ajutorul semenilor
» Americanii au vizitat Termocentrala Rovinari
» “Ziua Porţilor Deschise”, la IPJ Gorj

Vâlcea

» Vâlcea: Prinşi la furat de cărbune
» Vâlcea: Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru înşelăciune
» Vâlcea: Un bărbat din Berislăveşti şi-a dat foc de supărare. Poliţistului care a sărit să-l salveze i-a luat foc părul

Sport

» Victor Naicu: Trebuie să intrăm în normal cât mai repede
» Valentina Ardean Elisei, nerăbdătoare să joace din nou
» Voleibaliştii craioveni, la a doua înfrângere în play-off

Educatie

» Profesorii restructurați se salvează cu activitatea extrașcolară
» Povești de succes din „Școala olimpicilor“

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top