22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljChiul și eliminări şi la simularea examenului de matematică

Chiul și eliminări şi la simularea examenului de matematică

Simularea examenelor naționale a continuat, ieri, pentru elevii de clasa a VIII-a cu proba scrisă la matematică, iar pentru liceeni cu proba obligatorie a profilului, cei de la uman susținând examen la istorie, iar cei de la real și tehnologic, la matematică. La această evaluare, în Dolj a crescut prezența în rândul elevilor la clasa a VIII-a, dar a scăzut la liceu. În plus, șase liceeni au fost eliminați pentru că au păstrat telefoanele mobile asupra lor. 

Pentru elevii de clasa a VIII-a, ieri s-a încheiat simularea evaluării naționale, cu proba scrisă la matematică, la care prezența a fost mai mare decât la proba anterioară. „Dacă luni, la proba scrisă de limba și literatura română, la clasa a VIII-a prezența era de 88%, la matematică a ajuns la 90%. Am avut și școli unde prezența a fost de 100%, cum ar fi Colegiul «Carol I», Școala Gimnazială «Mircea Eliade», Școala Gimnazială «Sfântul Gheorghe» din Craiova, dar și la Școala Gimnazială Perișor, Școala Gimnazială Bulzești, Școala Gimnazială «Eliza Opran» din Ișalnița. Am avut însă și școli cu prezență mai scăzută, la Cerăt, Bistreț și Negoi“, a precizat inspectorul școlar Nicoleta Lițoiu.
Pentru liceeni, ieri s-a derulat simularea probei obligatorii a profilului, la matematică sau istorie, dar au fost mai puțini în săli. „La clasa a XI-a, prezența a fost de 74%, iar la clasa a XII-a – 76,5%. Nici la această probă nu au lipsit evenimentele neplăcute. Am avut doi eliminați, la clasa a XI-a, de la Liceul «Matei Basarab» din Craiova, și patru eliminați la clasa a XII-a, din care unul de la Colegiul Tehnic Energetic, altul de la Colegiul Tehnic «Constantin Brâncuși» și doi de la Liceul «George Bibescu». Toți au avut asupra lor telefoanele mobile“, a mai spus inspectorul școlar Nicoleta Lițoiu.

Subiectele pentru clasele a IX-a și a X-a, greu de rezolvat

În ceea ce privește subiectele, opiniile elevilor au fost împărțite. „Au fost subiecte destul de grele“, a spus Alexandru Frunză, elev în clasa a VIII-a la Liceul „Tudor Arghezi“ din Craiova. „Am avut exerciții de algebră, dar și cerințe de geometrie, cum ar fi să calculăm ariile diverselor figuri geometrice. Subiectele au fost de nivel mediu“, a spus Andrei Țuțu. Și liceenii au declarat că s-au descurcat la examenul de matematică, dar mai mult la cerințele din programa anului școlar în curs. „La prima parte, am avut subiecte din programa claselor a IX-a și a X-a. Mi s-au părut mai dificile pentru că nu am repetat. Am rezolvat însă subiectele II și III. A fost bine. Am simțit și emoția examenului și voi mai avea emoții până văd rezultatul“, a spus Oana Trandafir, elevă în clasa a XI-a. Liceenii de la profilul uman au susținut simularea la istorie, iar pe lângă textele la prima vedere, la clasa a XI-a li s-a cerut să realizeze un eseu despre România contemporană, iar la clasa a XII-a au avut un eseu despre autonomii locale și instituții centrale.

La liceu, programa pentru matematică este prea stufoasă

Având în vedere că, de cele mai multe ori, matematica este disciplina la care elevii întâmpină dificultăți, am analizat subiectele cu un profesor de specialitate, Cristian Chiser de la Colegiul Național „Elena Cuza“ din Craiova. Cadrul didactic a apreciat că „pentru elevii de clasa a VIII-a, subiectele au respectat tematica propusă de minister. Pot fi considerate subiecte obișnuite pentru un elev care și-a parcurs materia“. Pentru liceeni, simularea a fost dificilă dacă nu au fost autodidacți. „La clasa a XI-a au fost cerințe și din programa claselor a IX-a și a X-a. Este foarte greu să acoperim prin recapitulări la clasă și programa anilor anteriori“, a precizat dascălul. De altfel, profesorul Cristian Chiser a precizat că programa pentru matematică la liceu este foarte stufoasă și elevii îi fac cu greu față. „La gimnaziu s-a scos din materie mai mult, iar la liceu chiar s-au inclus noi capitole. Și elevii buni, la un moment dat, parcă înoată prin ea. Ar trebui revizuită, dar nu s-au făcut astfel de propuneri“, a subliniat profesorul Cristian Chiser.
Simularea examenelor naționale se derulează și azi pentru liceenii de clasa a XII-a, cu proba la alegere din aria profilului. Rezultatele simulărilor vor fi publicate pe 31 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS