8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Arena minciunilor

Finalizarea lucrărilor la noul stadion din Craiova a fost amânată din nou. Este pentru a treia oară când constructorii și Compania Națională de Investiții, cea care finanțează proiectul, nu respectă termenul de execuție în ciuda declarațiilor optimiste ale fostului primar Olguța Vasilescu, care insista că nu vor fi întârzieri, deși realitatea o contrazicea flagrant. Într-un răspuns trimis la insistențele GdS (în fiecare zi lucrătoare, timp de șapte zile), CNI a anunțat că noul termen este 8 mai. Desigur, 2017, ce credeați?

Ce au în comun următoarele date: 21 noiembrie 2016, februarie 2017 și 9 martie 2017? Toate au fost la timpul lor termene de finalizare a lucrărilor la stadionul de 55 de milioane de euro din Craiova, termene anunțate oficial de primărie și de Compania Națională de Investiții. Și mai au ceva în comun: nu au fost respectate. Nici când realitatea arăta că stadionul este imposibil de finalizat la datele anunțate, oficialii primăriei de atunci o țineau morțiș că termenele vor fi respectate. În iulie 2016, GdS prezenta discrepanțele majore dintre stadiul de atunci al lucrărilor, declarațiile reprezentanților Primăriei Craiova și prevederile din caietul de sarcini. În ciuda faptului că șantierul era în mare întârziere față de graficul de execuție din caietul de sarcini, oficialii primăriei continuau să susțină că totul este în parametri și că doar gazonul nu va fi gata la timp, deoarece are nevoie de două luni pentru a se prinde. În realitate, nu gazonul era problema. CNI anunța că, la sfârșitul lunii iunie 2016, gradul de realizare a stadionului era de 35%, iar cel de decontare a plăților către constructori, de 20%. La scurt timp, Compania comunica decalarea termenului inițial de 21 noiembrie. „Decalarea termenului de finalizare pentru obiectivul menționat (stadion «Oblemenco» – n.r.) este posibilă cu respectarea prevederilor legale, respectiv contractuale. Lucrările de execuție pot fi decalate din cauza condițiilor meteo nefavorabile din luna ianuarie (2016 – n.r.), justificate, conform legii, cu buletinul meteo, cu modificarea graficului de execuție în concordanță cu noul termen comunicat și aprobat pentru luna februarie 2017. O astfel de solicitare privind decalarea termenului de finalizare a lucrărilor s-a făcut de către asocierea SC CON-A – SC ACI CLUJ SA – SC NISAL SRL – SC DICĂ ȘI ȚIGĂNAȘ birou de proiectare SRL“, spunea CNI în iulie 2016. Deci, vremea rea din ianuarie 2016 era de vină pentru prima întârziere. Conform caietului de sarcini, în august 2016 trebuia deja montat acoperișul, iar în septembrie trebuia montată structura exterioară și finalizată mobilarea interioară și infrastructura pentru amenajări exterioare. În octombrie 2016 ar fi trebuit finalizată și procedura de instalare a sistemului pentru gazon.

Din februarie în martie

Noiembrie 2016 a trecut, a venit februarie 2017, iar stadionul era departe de a se afla la stadiul de montare a gazonului. GdS a revenit cu întrebări la CNI. Compania a anunțat atunci o nouă amânare din cauza unor infiltrații de apă constatate în zona peluzei și a tribunei a doua. Noul termen a fost anunțat: 9 martie. „Referitor la obiectivul de investiţii «Construire Complex Sportiv Craiova – Stadion de fotbal în municipiul Craiova», vă comunicăm că termenul de finalizare a lucrărilor este 9.03.2017. Decalarea a fost aprobată în Consiliul Tehnico Economic al CNI, urmare a faptului că s-au constatat infiltraţii de apă în zona peluzei 2 şi a tribunei 2. În vederea găsirii unei soluţii, s-a solicitat şi aprobat o decalare a termenului de 20 de zile pentru montarea de piezometre (aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor – n.r.) şi colectarea datelor tehnice. Ulterior, aceste date vor fi interpretate şi procesate pentru găsirea soluţiei tehnice. Având în vedere decalarea termenului pentru 9.03.2017, considerăm că nu se vor putea organiza competiţii începând cu luna martie 2017. Gazonul care va fi montat poate fi folosit după aproximativ două luni de la instalare“, spunea CNI în răspunsul trimis în ianuarie 2017. Conform declarațiilor repetate ale edililor, în februarie – martie 2017, iubitorii de sport ar fi trebuit să se bucure de inaugurarea, în Bănie, a unui stadion de cinci stele. „Așa cum am tot anunțat, construcția stadionului va fi finalizată la sfârșitul anului (2016 – n.r.), iar suprafața de joc va fi gata în februarie – martie 2017, când va fi făcută și recepția. Nu este nimic schimbat față de ceea ce am anunțat deja. Nu se poate pune gazonul mai repede, având în vedere că macaralele nu pot fi scoase din mijlocul construcției până la finalizarea ei“, scria fostul primar Olguța Vasilescu pe pagina sa de Facebook, pe data de 7 iulie 2016. Și încă două declarații: „Cu stadionul de fotbal nu sunt probleme. În mod sigur, undeva prin luna martie (2017 – n.r.) vom putea să ne bucurăm de el, pentru că gazonul trebuie aşteptat să se prindă“ – septembrie 2016. „Construcția avansează foarte bine și suntem foarte mulțumiți de ritmul lucrărilor. Noi sperăm ca termenul final să fie luna februarie a anului viitor, pe partea de construcție, desigur. În ceea ce privește partea de gazon, cum o da Dumnezeu să crească“ – octombrie 2016. În ianuarie 2017, Olguța Vasilescu preciza, într-o conferință de presă organizată ad-hoc în cadrul unei „vizite de lucru“, că stadionul este finalizat în proporție de peste 80%. Procentele diferă în funcție de tipul de lucrări. CNI spunea că „gradul de execuţie a lucrărilor la 31.12.2016 se prezintă astfel: lucrări de infrastructură – 95% (ansamblul elementelor care susțin partea principală a unei construcții, care o fixează de teren și care transmite acesteia forțele – n.r.), lucrări de suprastructură – 75% (totalitatea elementelor care formează partea utilă a unei construcții – n.r.), lucrări de instalaţii – 55%, lucrări de arhitectură – 40% şi lucrări de amenajări exterioare – 10%“.

Nu i-a priit nici Mărțișorul

Implacabil a venit și 9 martie 2017, iar stadionul nici vorbă să se apropie de finalizare. Dat fiind interesul public uriaș pentru această investiție și a speranțelor că echipa de fotbal a Craiovei ar putea juca meciurile din cupele europene pe noua arenă, GdS a revenit cu întrebări la CNI. Posibil, sătulă să tot anunțe amânări, CNI a adoptat politica struțului și nu a răspuns inițial la solicitare. Jurnaliștii au sunat zilnic la Biroul de Presă, de unde au aflat că răspunsul, ba este în lucru, ba a ajuns pe masa directorului la semnat. Jenați, la un moment dat, reprezentanții Biroului de Presă ne-au spus că nu știu ce să mai facă și că așteaptă și ei. Minunea s-a întâmplat ieri, 16 martie, când a venit și răspunsul. Scurt, fără detalii, dar purtător al unei informații neplăcute: noul termen de finalizare este acum 8 mai. Motivul: a fost frig astă-iarnă. „În cadrul Consiliului Tehnico Economic al CNI a fost aprobată prelungirea termenului de finalizare a investiției până la 8.05.2017. Executantul a solicitat, conform normativelor în vigoare, prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor, cu perioada de sistare pe timp friguros. Până la momentul de față, valoarea contractului inițial nu a fost suplimentată“, se arată în răspuns. Termenul de 8 mai se apropie de perioada anunțată de fostul primar, actual ministru al muncii, Olguța Vasilescu, după meciul dintre CSU și Gaz Metan, care a dus echipa Craiovei în play-off. Vasilescu spunea atunci că stadionul va fi gata în două luni și că nu mai este mult de lucru. Nu numai infiltrațiile de la peluză și tribună despre care nimeni nu spune dacă au fost rezolvate au dus la întârzieri, ci și problemele descoperite de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). Într-un răspuns trimis GdS, ISC vorbește despre un proces-verbal de control din 3 februarie 2017, în care s-au constatat abateri de la limitele maxime admise în privința armăturilor și a armărilor, probleme care au fost deja rezolvate. ISC nu amintește de nici o infiltrație la tribuna și peluza a doua, informație dezvăluită de CNI în răspunsurile anterioare către GdS.
Va fi respectat termenul de 8 mai? La cum arată lucrările, nici vorbă. Iar asta ne duce la următoarele întrebări: Care este logica anunțării unor termene nerealiste și a amânărilor din două în două luni pentru un proiect foarte bun și necesar Craiovei, cum este stadionul de fotbal? De ce să te umpli de ridicol ca primar, ministru sau ce-o mai fi și să fii acuzat că minți când cel mai cinstit ar fi să recunoști întârzierea? De ce să nu ai o discuție deschisă cu constructorii și să anunți, de exemplu, că stadionul va fi gata peste un an? Nimeni nu-ți contestă, ca fost primar, meritul de a fi adus investiția la Craiova, dar toți te judecă atunci când minți pe față.

O discuție la firul ierbii

O discuție foarte importantă este cea legată de gazonul care va fi montat pe stadion în contextul experienței nefericite cu cel de pe Arena Națională. CNI vorbește despre un termen de două luni de la instalare după care gazonul poate fi folosit. Să nu știe CNI prevederile din caietul de sarcini pe care tot ea l-a întocmit? Documentul arată că gazonul are nevoie nu de două, ci de șase luni de acomodare, timp în care el trebuie menținut în condiții optime, controlat prin sistemul de iluminat ce permite fotosinteza și sistemul de irigare“. Același caiet de sarcini detaliază cum trebuie îngrijit gazonul: „În cele șase luni necesare gazonului pentru a ajunge la maturitate trebuie să se întreprindă operațiuni zilnice de mentenanță, iar instalațiile de iluminare trebuie să fie prezente și funcționale de la momentul răsăririi gazonului. Temperatura de germinare la sol trebuie să fie 12-15 grade Celsius, de aceea se recomandă perioadele de primăvară și toamnă ca fiind optime pentru însămânțare“. Dacă nu va fi respectat termenul de șase luni, nu riscăm să distrugem gazonul așa cum a fost cel de pe Arena Națională?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS