24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPovestea unui bibliotecar nonconformist

Povestea unui bibliotecar nonconformist

Luminiţa Ivănescu şi copiii de la atelier
Luminiţa Ivănescu şi copiii de la atelier

Să-i aduci pe cei mici pe calea lecturii pare pentru mulți părinți un demers aproape imposibil, dar pentru bibliotecarul Luminița Ivănescu e o joacă. Sala audio-video a Bibliotecii Județene „Ion Minulescu“ din Slatina a devenit atelierul preferat al puștilor din oraș și locul unde minunile scrise se împletesc fericit cu cele meșteșugite.

Imaginea clasică a bibliotecarului care te privește grav pe deasupra ochelarilor, înmânându-ți volumul solicitat, nu are nimic de-a face cu persoana din fața noastră. Luminița Ivănescu are 47 de ani și de aproape 20 lucrează la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu“ din Slatina, însă în mijlocul copiilor pare că și-a găsit menirea. Sala audio-video e plină de viață, de pe la orele prânzului până după-amiază târziu. Părinții și-au stricat programul de lucru, copiii nu mai au timp nici de masă după cursuri, vor „la Lumi“ să facă alte și alte minunății, să afle și să citească lucruri noi. Ascultă povești, modelează, răsucesc, pictează, învață lucruri pe care nimeni nu prea mai are răbdare să li le explice.
La Sala audio-video, lectura este o bucurie, poveștile sunt de descoperit. Nebunia a început cu activitatea „Cărțile într-un alt format“, în săptămâna „Școala Altfel“, cu vreo șase ani în urmă, iar Luminița Ivănescu a realizat pe de o parte cât de mare este nevoia celor mici de a învăța lucruri noi într-un sistem non-formal, iar pe de alta, poate, cât de mult i s-ar fi potrivit cariera didactică, căreia i-a dedicat doar puțini ani din viață.

De la bio-chimie, la construcții

Secţia Engleză, cu d-na Patt (donatoare de carte engleză) şi Elena Vlădescu anul 2004
Secţia Engleză, cu d-na Patt (donatoare de carte engleză) şi Elena Vlădescu anul 2004

A absolvit în anii comunismului cel mai bun liceu din oraș, „Radu Greceanu“, și o aștepta, teoretic, o carieră de laborant. „Prima probă de relaționare cu publicul, să spun așa, am dat-o, cred, în liceu, în timpul perioadei de practică. Trebuia să recoltăm probe de sânge, iar pacienții să nu știe că noi suntem elevi. Ei, și un pacient și-a dat seama, s-a revoltat puțin, dar totul s-a terminat cu bine, am reușit să-l calmez“, povestește Luminița Ivănescu.
Anii au trecut, a terminat liceul și, din nefericire, în acel an nu a fost admisă la facultate, la Famacie, unde concurau 30 de candidați pe loc, mai mulți decât la Medicină. Pentru că a vrut să-și câștige banii singură, a mers la post (terminase liceul cu o calificare, ca toți liceenii din acea perioadă), la o întreprindere de construcții, în laborator. Doar că nici cariera de laborant n-a durat mult. A venit Revoluția, au început disponibilizările, iar în laborator au rămas absolvenții de chimie industrială.
A venit apoi scurta carieră de dascăl suplinitor, la o școală de țară, unde „ferestrele“ le petrecea în biblioteca din sat, citind sau făcând conversație cu o fostă colegă de liceu, ajunsă bibliotecar. Printr-o fericită întâmplare chiar i s-a oferit un post de bibliotecar, pe care l-a refuzat, convinsă că-și va continua cariera în învățământ.
„Ca suplinitor, dădeam examen în fiecare an și urma ședința publică pentru repartizare. Ei, și la repartizare erau criteriile clare, dar mai era și sistemul de pile și relații. Mi-am dat seama că n-am șanse și am renunțat“, povestește bibliotecara.
În 1998, când au apărut mai multe posturi libere, a ajuns la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu“, s-a înscris la facultate și a fost printre primii bibliotecari cu „acte în regulă“. A urmat activitatea în Secția Tehnică, apoi în Secția Carte pentru copii și în cea de Carte în limba engleză, toate experiențe extraordinare, doar că ce se întâmplă astăzi în Secția Audio-video i se potrivește, de departe, cel mai bine.

Semnul de carte, o poveste croșetată

În atelier
În atelier

Activitatea la sala audio-video este astăzi intensă, un adevărat atelier de creație, însă n-a fost dintotdeauna așa. La început, singurii care îi treceau pragul erau o mână de vârstnici nostalgici și dornici de muzică de calitate sau de filme documentare. După care, își amintește Luminița Ivănescu, au început să vină copiii cu părinți plecați în străinătate care cereau lecțiile în format audio, să învețe spaniola. Când secția a fost dotată și cu calculatoare, a urmat nebunia accesului la lumea nesfârșită a internetului. „Până când am văzut că cei mici folosesc aceste calculatoare pentru jocuri, și atunci am spus «stop». Folosim altfel calculatorul, iar pe copii trebuie să-i readucem în lumea cărților“, povestește bibliotecara.
Și a reușit de la prima încercare, în Săptămâna „Școa­la Altfel“, copiii, școlari mici și preșcolari în special, fiind cuceriți. Poveștile văzute au fost însoțite de un puzzle cu elemente de dificultate. Elevii mai mari au învăţat să croşeteze semne inedite de carte, cu ajutorul voluntarelor Clubului Soroptimist.

Povești din aluat sărat

De la puzzle și croșetat s-a trecut aproape firesc la altceva, pentru că era nevoie de elemente de noutate. „Mi-am amintit ce făceam noi în școală, ce ne plăcea să facem, am început să studiez pe internet fel de fel de tehnici. Așa am aflat rețeta aluatului sărat, iar ce a ieșit din mâna copiilor nu mai e cazul să spun, lucrările lor vorbesc de la sine“, amintește bibliotecara de experiența începută vara trecută, în vacanță.
Povestea aluatului sărat a început să fie spusă în cadrul Atelierelor de vacanță. Copiii care frecventau „Școala de vacanță“ sau „Grădinița de vacanță“ (anumite unități școlare din oraș au organizat programe diverse pentru copii, pe timpul vacanței de vară) au ajuns cu profesorii lor la bibliotecă, iar experiența lor cu „Lumi și Moni“ (Monica Udrescu este colega alături de care a desfășurat atelierul de modelat aluat sărat) a continuat și după ce programul de la școală s-a încheiat. Copiii au început să vină la 8.00 dimineața și să se lase greu duși acasă după orele prânzului. Din mâinile lor s-au născut coliba iepurașului, rame foto, lumea marină, harta țării, tablouri nemaivăzute etc., toate legate de o poveste citită sau ascultată. Au învățat când a apărut scrisul, unde, când a apărut hârtia, lucruri aparent simple, dar pe care nu le găsesc în cărțile citite în primii ani de școală.

Firul tors din… șervețele

Colegele Luminiţei „torc“ firul de hârtie
Colegele Luminiţei „torc“ firul de hârtie

În martie, copiii care continuă să vină la bibliotecă au învățat să răsucească… șervețele, după ce, tot răsucind hârtia, realizaseră tablourile-mozaic. Din șervețele le-au făcut mamelor coșulețe cu flori. Același șervețel răsucit va sta la baza lucrărilor pe care le pregătesc de Paște. „Vrem să lucrăm filigranul, am făcut noi primele încercări și le va fi ușor și copiilor, care au învățat deja tehnica“, spune Luminița, în timp ce alte două colege „torc“ firul pe care îl vor folosi la viitoarele lucrări. Vor face ouă de Paște, vor realiza cuiburi de păsări, vor desăvârși lista minunilor care aproape că nu mai au loc în sala transformată de multă vreme în atelier de lucru.
„Copiilor le place și descoperă prin joc biblioteca. Mergem în fiecare secție, le arătăm ce se întâmplă acolo, activitatea nu se oprește în această sală și nici planurile noastre la ce facem acum. Vom face coperta veche de carte, folosind o tehnică astăzi foarte puțin uzitată, linografia. Încă ne gândim despre ce va fi cartea fiecăruia, la conținut mai lucrăm“, mai spune bibliotecara, care simte că și-a găsit menirea atunci când cei mici, lucrând de zor, vin cu tirul de întrebări și împreună caută răspunsurile citind.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS