6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrima împădurire, un eșec în Mehedinți

Prima împădurire, un eșec în Mehedinți

Terenuri nisipoase la Burila Mare
Terenuri nisipoase la Burila Mare

Doar doi proprietari de teren din Mehedinţi au solicitat de la APIA bani în cadrul Măsurii 8.1, Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite“. Numărul solicitărilor ar fi mult mai mare, dar când aud că trebuie să facă investiţia cu fonduri proprii şi abia apoi statul va face decontul, oamenii renunţă pentru că nu au banii necesari.

În sudul judeţului Mehedinţi, 20.000 de hectare de suprafeţe agricole sunt transformate în teren arid. Efectele încălzirii globale, ignoranţa celor care au distrus perdelele de protecţie după anii ‘90 se văd acum, când pe mai bine de 10% din cele 190.000 de hectare din întreaga suprafaţă arabilă nu mai creşte aproape nimic. Reîmpădurirea acestor suprafeţe ar fi singura soluţie pentru ca nisipurile să nu se extindă, iar terenurile respective să aibă din nou eficienţă. „Măsura este foarte bună, pentru că, dacă vorbim de zona de sud a judeţului, o zonă aridă, nisipoasă, unde mii de hectare sunt necultivate pentru că sunt neproductive, împădurirea ar fi cel mai bun lucru, benefică şi pentu a opri extinderea nisipurilor, dar şi pentru climă. Şi în zona de nord au fost defrişări masive, iar acolo ar trebui refăcute suprafeţele forestiere. Cu aceşti bani, oamenii ar putea să facă aceste proiecte“, a declarat Cornel Stroescu, unul dintre cei mai mari cultivatori de teren din zona de sud a judeţului. Şi într-adevăr, când au auzit de schema de ajutor de sat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea unor suprafeţe împădurite“, mulţi dintre proprietarii de teren din Mehedinţi care deţin suprafeţe pe care cresc doar ciulini sau nu sunt productive din cauza terenului nisipos şi a aridităţii, s-au bucurat. Un sprijin financiar de la stat pentru înfiinţarea de perdele de protecţie în calea nisipurilor sau pentru transformarea terenurilor infertile în oaze verzi ar fi fost o măsură de excepţie. Numai că, atunci când au aflat că întreaga investiţie ar trebui făcută cu resurse proprii, iar statul va deconta apoi investiţia, oamenii au renunţat. Unul dintre cei care s-au interesat în ce condiţii poate lua banii pentru împădurire este Laurenţiu Ionescu. Bărbatul are şase hectare de teren, nu în sudul judeţului, ci în zona central-nordică, mai precis în satul Crăguieşti. Pe terenul respectiv, pe care odinioară au fost plantaţii de pomi fructiferi, distruse între timp, acum cresc doar mărăcini. „Am fost şi m-am interesat la APIA. Şase hectare aş împăduri, dar nu am bani pentru asta. Să ne dea banii înainte, să putem să facem proiectele, să pregătim terenul, să putem cumpăra puieţii şi să plătim forţa de muncă. De unde să scoată fermierul român, decapitalizat, circa 30.000 de lei, atât cât am aflat că ar costa investiţia pe un hectar de pădure? Eu nu am bani să investesc, pentru ca apoi să-i recuperez peste cine ştie cât timp de la stat“, spune nemulţumit bărbatul.

Dune de nisip în sudul Mehedințiului
Dune de nisip în sudul Mehedințiului

Interes mare, dosare puţine

Că numărul celor care se interesează de Măsura 8.1 este mare confirmă şi reprezentanţii APIA. Numai că, deşi intenţii au fost multe, concret, până la această dată au fost înregistrate numai două dosare în care proprietarii de terenuri solicită acordarea subvenţiei, iar suprafaţa pentru care au solicitat finanţare este de 17,5 hectare. „Avem foarte multe persoane interesate, dar noi aşteptăm să se şi concretizeze solicitările dumnealor. Până la această dată am primit doar două dosare, care au fost înaintate spre verificare, pentru a stabili dacă întrunesc condiţiile necesare acordării finanţării. Condiţiile pentru a accesa această măsură sunt următoarele: trebuie să deţină minimum un hectar de teren pentru pădure şi 0,5 hectare pentru plantarea de perdele forestiere, suprafeţe pentru care trebuie să prezinte documente de proprietate sau de drept de folosinţă, pentru o perioadă de 12 ani. Este o măsură care presupune un proiect, se face cu un proiectant specializat, şi va fi depus la APIA, în ultimă instanţă, pentru a fi evaluat. Investiţia se face pe cheltuiala solicitanţilor, urmând ca apoi să se deconteze sută la sută cheltuielile eligibile, iar ulterior, timp de 12 ani, vor primi o primă anuală, la care se va adăuga pentru cei care au avut terenul declarat anterior două campanii la APIA, o sumă de bani pentru despăgubire, ca şi pierdere de venit“, a declarat Veronica Lungu, purtătorul de cuvânt al APIA Mehedinţi.
Conform informaţiilor deţinute până acum, subvenţia ar fi în primul an de până în 2.000 de euro, apoi ea ar scădea la 1.400-1.500 de euro în cel de-al doilea an, urmând să se reducă vertiginos spre anul 12, la circa 200 de euro. Proprietarii de suprafeţe agricole care deţin resursele necesare înfiinţării unei plantaţii forestiere şi doresc să aplice pentru această măsură o mai pot face în această campanie până la 31 martie 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS