Elevul craiovean acuzat de propagandă jihadistă, la judecată

Elevul craiovean a fost ridicat de anchetatori pe 8 decembrie 2016, la un an după ce fusese acuzat de promovarea propagandei grupării teroriste Stat Islamic (Foto: arhiva GdS)
Elevul craiovean a fost ridicat de anchetatori pe 8 decembrie 2016, la un an după ce fusese acuzat de promovarea propagandei grupării teroriste Stat Islamic (Foto: arhiva GdS)


Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr craiovean de 18 ani, acuzat că a participat la activitățile de instruire desfășurate pe internet de organizația teroristă Stat Islamic. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, în prezent fiind în procedură de cameră preliminară.

Ancheta în cazul elevului craiovean Constantin Luigi Boicea a început în luna decembrie 2015, pe când acesta avea 17 ani. Atunci a fost acuzat de promovarea mesajului fundamentalist islamic, iar după ce a fost audiat, Boicea a fost eliberat și pus sub control judiciar. Pe 8 decembrie, anul trecut, anchetatorii bucureșteni l-au ridicat din nou pe elevul craiovean, de data acesta acuzațiile fiind mult mai grave. „Pe întreaga perioadă a controlului judiciar, inculpatul a încălcat în mod sistematic obligația instituită în sarcina sa, inclusiv după 24.09.2016, când a devenit major, continuând să acceseze site-uri de propagandă și instruire a viitorilor combatanți aparținând organizației teroriste Stat Islamic și încercând să intre în contact cu lideri ori reprezentanți ai respectivei organizații teroriste în satisfacerea dorinței manifeste de a obține sprijin logistic și financiar pentru săvârșirea unui act de terorism“, au precizat anchetatorii.

De asemenea, procurorii DIICOT au mai reținut că, începând cu anul 2015, același Constantin Luigi Boicea a participat la activitățile de instruire desfășurate în mediul on-line de organizația teroristă Stat Islamic, fie că s-a interesat de modul de asamblare și funcționare a armelor de foc și a dispozitivelor explozive, fie de pregătirea psihologică a viitorilor combatanți pentru săvârșirea unor acte de terorism. Procurorii DIICOT au mai reținut și că „Boicea Luigi Constantin a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă, prin postarea în mediul on-line, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând acțiuni armate violente și de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic“.

După ce a fost audiat și a petrecut o noapte în arest, pe 9 decembrie, elevul craiovean a fost dus la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar magistrații bucureșteni au admis cererea procurorilor.

Judecat pentru încălcarea legii privind combaterea terorismului

După încheierea anchetei, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a elevului craiovean, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova. Dosarul este în procedură de cameră preliminară, primul termen de judecată fiind stabilit de magistrații craioveni pentru 15 martie. Pe 24 februarie, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu formulată de Boicea. De asemenea, instanța hotărât să mențină măsura arestului preventiv față de inculpat. Hotărârea Curții de Apel Craiova poate fi contestată la Curtea Supremă. Potrivit reprezentanților Penitenciarului Craiova, Constantin Luigi Boicea a fost transferat din arestul IPJ Dolj în penitenciar pe 1 februarie.


Infracțiunile

În decembrie 2015, Constantin Luigi Boicea a fost acuzat de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracțiuni de terorism, infracțiune care se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la trei ani.

După un an, procurorii DIICOT au dispus, față de același inculpat, începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de participare la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel și munițiilor în scopul comiterii unui act de terorism. Această infracțiune se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani. Ambele infracțiuni sunt prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

2 octombrie 2017

Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul din Las Vegas

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat astăzi atacul din Las Vegas (SUA), soldat cu cel puțin 50 de morți și peste 400 de răniți, precizând că autorul se convertise la islam în urmă cu câteva luni, relatează Reuters.„Autorul ...

Sumarul ediției de miercuri, 8 martie 2017

Actualitate

» Greve şi proteste în întreaga lume cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii
» E.ON ceruse o majorare cu 74% a tarifelor de distribuţie şi cu 40% a celor de furnizare, însă ANRE a refuzat
» Iohannis reacţionează dur la declaraţia adoptată de Parlament: “O formă de presiune”
» Numărul persoanelor fizice cu restanțe la bănci și IFN-uri a crescut la 648.873, în ianuarie
» Fost director în Ministerul Tineretului, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu
» Proiect de micşorare a chiriilor ANL, pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării Regionale
» SRI îşi retrage ofiţerii din DGAF, parte a ANAF
» Acțiune feministă la Ministerul Justiției pentru susținerea a victimelor violenței domestice
» Cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe Richter în județul Buzău
» Guvernul a stabilit numărul de paturi din rețeaua de spitale pentru care se vor deconta serviciile medicale
» Instanța supremă dispune începerea judecării pe fond în dosarul lui Oprea
» Programele derulate de Reprezentanța UNICEF în România vor continua în perioada 2018-2022
» Varșovia cere UE să respingă noua candidatură a lui Donald Tusk la președinția Consiliului European
» Craiova: Persoanele vârstnice, felicitate de poliţişti

Publireportaj

» CJ Gorj va promova tradițiile locale la Târgul de Turism al Olteniei
» De 8 Martie – Elevii Liceului „Voltaire“ au dăruit „Un sourire et des fleurs“
» Vino în Centrul Comercial Auchan Craiovița și fă cunoștință cu EA!

Local

» Masa caldă mai aşteaptă la Liceul din Lădeşti
» Parchetul Vâlcea a clasat dosarul de la Centrul Măciuca: Bolnavi legaţi doar pentru fotografie?
» Un român a salvat, prin moartea sa, cinci vieți

Dolj

» Casa de Pensii Dolj distribuie, astăzi, bilete de tratament „la foc automat“
» Mii de elevi din Dolj intră în febra simulărilor pentru examene
» Taxa care îi „pedepsește“ pe craioveni – o afacere urât mirositoare
» Apă potabilă doar la cișmelele din rețeaua publică
» Doljul, codaş la depunerea de cereri pentru subvenţii
» OFICIAL: Guvernul nu se grăbește cu anticipatele la Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Joyeux printemps
» Craiova, cu primar interimar până în 2020?
» Craiova: Şoferiţele, “amendate” cu flori şi felicitări
» Craiova: Se întrerupe furnizarea gazului pe trei străzi, în data de 9 martie
» Craiova: Fântânile Olteniei la Muzeul Olteniei
» Craiova: Premiera piesei “Nu-nţeleg ce se întâmplă”, pe 11 martie
» Craiovean reținut pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere

Gorj

» Un poliţist care aspira la şefia Poliţiei Ciuperceni a primit nota 2,80
» Bătrână de 101 ani, premiată de autorităţile din Târgu Jiu
» Investiţii de 1,3 milioane de lei, la UCB
» Autorităţile vor reţea de gaze la Novaci şi Rânca

Olt

» Olt: Incendiu în Slatina. Un copil bolnav, rămas singur acasă, salvat de pompieri
» Momente artistice prilejuite de sărbătoarea Mărțișorului, la Centrul Social din Grădinari – Olt

Mehedinţi

» Mehedinţi: Un poliţist băut a provocat un accident de circulaţie

Sport

» CSO şi-a propus reabilitarea cu liderul
» Mihai Bigea vrea să ia medalie și la Mondiale
» Alb-albaștrii se gândesc la Astra cu zâmbetul pe buze

Sanatate

» Spitalul de Boli Infecțioase a redeschis Terapia Intensivă
» Fundația Gazeta de Sud, sprijin pentru pacienți

Educatie

» Universitatea din Craiova va înființa noi programe de studii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Programul Colours Cinema Craiova pentru perioada 10-16 martie

Top