8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPorsche Cayenne furat din Finlanda, descoperit la frontiera Calafat

Porsche Cayenne furat din Finlanda, descoperit la frontiera Calafat

Maşina care era furată costă în jur de 20.000 de euro
Maşina care era furată costă în jur de 20.000 de euro

Un bărbat, de 38 de ani, a vrut să intre, ieri, în România, pe la frontiera de la Calafat, la volanul unui autoturism marca Porsche Cayenne, care figura în baza de date a poliţiştilor de la vamă ca fiind furată. La volanul autoturismului de lux, în valoare de 20.000 de euro, se afla Marinel M. În urma verificărilor făcute de poliţiştii de frontieră, aceştia şi-au dat seama că autoturismul cu numere de înamtriculare finlandeze, fabricat în anul 2007, figurează ca bun căutat pentru confiscare, iar alerta fusese introdusă de autorităţile din Finlanda, pe 1 martie. Bărbatul care conducea bolidul furat a declarat că a achiziționat mașina de la un prieten din Spania, în contul unei datorii, fără să ştie că ar fi furată. „Polițiștii de frontieră au luat măsura indisponibilizării autoturismului şi l-au introdus în camera de corpuri delicte. În continuare, se vor face toate demersurile necesare pentru informarea autorităţilor finlandeze cu privire la acest autoturism“, a declarat Dănuţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al Punctului de Trecere a Frontierei Calafat.
După ce i s-au luat mai multe declaraţii cu privire la modul în care maşina a ajuns în posesia lui, oamenii legii su hotărât că bărbatul va fi cercetat în libertate pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS