24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj29.000 de lei, prețul a două vieți la Spitalul „Filantropia“ Craiova

29.000 de lei, prețul a două vieți la Spitalul „Filantropia“ Craiova

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj a constatat ieri că în cazul incidentului de la Spitalul „Filantropia“ nu au fost respectate o serie de proceduri şi a dat amenzi în cuantum de 29.000 de lei ( 25.000 de lei – Spitalul „Filantropia”, câte 1.000 de lei – medicul de gardă şi cele cele trei asistente implicate în procesul transuzional)

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj a constatat mai multe nereguli în legătură cu procedurile privind transfuzia sanguină în cadrul Spitalului Municipal „Filantropia“ Craiova. Mai exact, inspectorii DSP Dolj au depistat că documentele medicale erau incomplete, nu conțineau acordul bolnavului de a primi transfuzie sau nu aveau menționate ora la care a început și ora la care s-a finalizat transfuzia. Ca urmare, spitalul a fost amendat cu 25.000 de lei. Amendă au primit și medicul de gardă, dar și asistenții implicați în incident. Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, spune că încălcarea procedurilor transfuzionale este o faptă foarte gravă. Cei patru pacienți care se aflau în Secția de Terapie Intensivă au fost externați.

În urma morții a doi pacienți, la sfârșitul săptămânii trecute, la Spitalul Municipal „Filantropia“ Craiova rămân multe anchete în derulare și întrebări la care încă se așteaptă răspunsuri. Prima anchetă finalizată este cea a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj. Verificările au scos la lumină mai multe nereguli care s-au petrecut vineri după-amiază, în momentul în care 12 pacienți au fost transfuzați, doi dintre ei au murit, iar patru au ajuns în Secția de Terapie Intensivă.
Inspectorii DSP au urmărit dacă în cadrul spitalului există sau nu proceduri privind transfuziile sanguine. Răspunsul a fost că există, dar că multe dintre ele au fost încălcate. Raportul a fost transmis și la Ministerul Sănătății. „Noi am urmărit dacă spitalul avea proceduri în ceea ce privește transfuziile sanguine, proceduri care să fie aliniate cu legislația în vigoare. De asemenea, am confruntat înscrisurile legate de cei șase pacienți care au avut reacții adverse, adică foile de observație, documentele, fișele din unitatea de transfuzie și etichetele de pe pungi. Am vrut să vedem dacă ceea ce s-a solicitat în foaie bate cu ceea ce s-a trecut în fișa de la Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS) a spitalului și cu ceea ce scria pe pungă. S-a constatat că fiecare pacient a primit sângele care trebuia. Însă au fost găsite o serie de nereguli în respectarea acestor proceduri. Una destul de importantă a fost că, deși comisia de hemovigilență a spitalului a recomandat ca transfuziile să se facă în intervalul orar 8.00 – 13.00, atunci când în secție era prezent medicul curant, aceste transfuzii s-au făcut după-amiaza, nefiind prezent medicul curant“, explică dr. Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

„Nu era completată ora de început și de sfârșit a transfuziei“

Grav este că asistentele care au efectuat transfuziile pacienţilor nu au respectat protocoalele medicale. În foile de observații și în fișele de transfuzii au fost găsite o serie de rubrici necompletate, începând cu acceptul bolnavului de primire a transfuziei. „Nu era completată nici ora de început și de sfârșit a transfuziei, nu erau date despre starea de politransfuzat a bolnavului, adică dacă mai primise sau nu anterior sânge“, adaugă dr. Ștefan Popescu.
Pentru aceste nereguli,
inspectorii DSP de la Inspecția Sanitară de Stat au amendat ieri-dimineață unitatea medicală cu 25.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor de transfuzie sanguină și cu câte 1.000 de lei medicul de gardă și asistenta de la Unitatea de Transfuzie Sanguină și asistentele din Secția de Hematologie. „În declarațiile luate, personalul medical a spus că a respectat întocmai procedurile. Ridică însă un semn de întrebare faptul că rubrici importante din fișe nu au fost completate“, precizează dr. Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

„Procedurile nu s-au putut respecta din cauza volumului mare de muncă“

Dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“, spune că au fost constatate câteva nereguli și în legătură cu numărul mare de pacienți din Clinica de Hematologie, dar că acest lucru era cunoscut având în vedere că acestei secții se adresează un număr foarte mare de pacienți. Conducerea explică faptul că volumul mare de muncă împiedică, totodată, completarea corectă și în totalitate a actelor medicale care trebuie întocmite pentru orice manevră medicală. În Clinica de Hematologie, în tura de după-amiază și de noapte lucrează doar două asistente la 40 de pacienți. „Au fost vicii de întocmire a actelor implicate în procedura de transfuzie. Nu s-a constatat însă că s-a făcut administrare greșită de sânge. Au fost date sancțiuni contravenționale atât spitalului pentru nerespectarea procedurilor de lucru, cât și celor care au fost implicați în caz. Procedurile nu s-au putut respecta din cauza volumului mare de muncă. Birocrația este foarte mare și este greu ca în timp real să le completezi. Probabil s-a mai întâmplat și în alte situații acest lucru, dar pentru că nu au fost cazuri sesizate sau probleme reale apărute s-a mers mai departe“, a precizat dr. Lorena Dijmărescu.

„Așteptăm următoarele rapoarte“

Ancheta internă a spitalului continuă și, acolo unde sunt vicii de procedură, protocoalele medicale vor fi reformulate, a menționat conducerea spitalului. „În ancheta spitalului încă sunt luate declarații. Legătura cu cauza decesului nu a fost stabilită. Așteptăm raportul medicinei legale, care va spune acest lucru. Pentru noi, semnele de întrebare au fost legate de concomitența numărului de cazuri. Practic primul control care s-a încheiat este cel al DSP-ului, care nu a constatat erori de tehnică medicală, ci doar erori de protocol. Mai departe așteptăm următoarele rapoarte“, adaugă dr. Lorena Dijmărescu.

„Există probe posttransfuzionale care deocamdată sunt probe medico-legale“

Pungile de sânge rămase în urma transfuziei celor șase pacienți implicați în incident au fost ridicate sub însemnul de probe. „Există niște probe posttransfuzionale care deocamdată sunt probe medico-legale. Sunt sigilate, au venit organele competente și le-au luat“, a spus dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova.
Ieri a fost finalizată și evaluarea făcută în Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova. „Noi am făcut anchetă în centru legat de calitatea produselor pe care le-am livrat și nu există nici o îndoială. Am verificat grupele de sânge din nou, am verificat cu colectivul de la UTS din spital probele pe care ei le-au luat de la pacienți și grupele noastre și corespund. Din punctul nostru de vedere nu a fost nici o problemă legată de calitatea produselor care au plecat din Centru. Ce s-a administrat este altă discuție. O parte din sângele pe care l-am trimis vineri la spital a venit de la Târgu Jiu. Este vorba de concentratul trombocitar, dar macroscopic probele erau corespunzătoare și nu este prima dată când ei aduc la noi“, a explicat dr. Adriana Turculeanu.

„Încălcarea procedurilor transfuzionale este o faptă foarte gravă“

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, spune că asociația le poate oferi celor patru pacienți afectați de incidentul petrecut la Spitalul „Filantropia“ sprijin juridic, dacă aceștia îl solicită. De asemenea, acesta susține că orice abatere de la protocoalele privind donarea şi transfuzia sanguină poate duce la afecţiuni grave ale pacienţilor transfuzionați, cu risc vital sau cu afectarea stării de sănătate, pe termen scurt sau pe termen lung, inclusiv cazuri în care unele simptomatologii sau efecte secundare apar în timp. „Încălcarea procedurilor transfuzionale de către personalul medical din toate palierele profesionale este o faptă foarte gravă, având în vedere consecinţele în cazul celor mai mici erori/greşeli/neglijențe. Sunt foarte importante procedurile de donare a sângelui, de trasabilitate, de prelucrare a sângelui brut, de depozitare/conservare, monitorizarea calităţii derivatelor sanguine, respectarea termenelor de valabilitate pe fiecare derivat sanguin, a procedurilor de distrugere a derivatelor cu termen depăşit de utilizare, proceduri aplicate de către Centrele Regionale sau Judeţene de Transfuzie Sanguină. De asemenea, trebuie respectate procedurile de preluare de către unităţile de transfuzie din spitale, transportul şi depozitarea în UTS-uri, investigaţiile medicale specifice şi prescrierea transfuziei de către medicul de specialitate, preluarea de către secţiile care efectuează transfuzia, aclimatizarea produsului transfuzional, a verificării compatibilităţii cu pacientul, atât la comandarea produsului, cât şi la patul pacientului înainte de începerea operaţiunilor de transfuzie“, atrage atenția Vasile Barbu.
Extrem de importantă este și respectarea regulii care privește obţinerea consimțământului informat al pacientului. „Este importantă întocmirea formalităţilor transfuzionale, inclusiv obţinerea consimțământului informat al pacientului, cu toate procedurile sale, monitorizarea atât în timpul transfuziei, cât şi posttransfuzie, de către medicul hematolog sau medicul de gardă competent şi alte proceduri de detaliu în actul transfuzional“, conchide președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Cei patru pacienți de la Terapie Intensivă au fost externați

Potrivit Agerpres, și Filiala Dolj a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașe-lor și Asistenților Medicali (OAMGMAMR) din România a demarat o anchetă după cazul de la Spitalul Municipal „Filantropia“. Președintele OAMGMAMR Dolj, Viorel Gavrilescu, a declarat ieri, pentru Agerpres, că în cursul zilei de luni a înaintat o adresă către unitatea spitalicească prin care a solicitat date despre asistenți implicați și despre măsurile întreprinse la nivelul comisiei de etică a spitalului.
Cei patru pacienți care au fost transferați în Secția de Terapie Intensivă au fost externați. Unul dintre ei a dorit să își continue tratamentul la București, iar ceilalți trei sunt în afara oricărui pericol și vor reveni la spital în momentul în care au nevoie de tratament și control de specialitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS