17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDecese în urma unor reacții posttransfuzionale la Spitalul „Filantropia“

Decese în urma unor reacții posttransfuzionale la Spitalul „Filantropia“

Doi oameni au murit. Alți patru se află internați în Secția de Terapie Intensivă. Totul, în urma unor transfuzii de sânge efectuate la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova la sfârșitul săptămânii trecute. Conducerea unității sanitare a sesizat poliția pentru că medicul de gardă a consemnat în foaia medicală: posibil accident posttransfuzional. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Reprezentanţii unității sanitare nu s-au lămurit ce s-a întâmplat, dar vor să afle dacă evenimentul ascunde o disfuncționalitate gravă de spital, de sistem. În schimb, Vasile Barbu, reprezentantul Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, susține că problema ar fi apărut deoarece sângele ar fi fost decongelat de către asistenta medicală în chiuveta cu apă fierbinte.

Alertă în sistemul medical! Un șir de anchete și multe întrebări la care se așteaptă răspunsuri. Situația apărută la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova este fără precedent în România. Doi pacienți, o femeie de 81 de ani și un bărbat de 67 de ani, au decedat vineri seară, în urma unor transfuzii de sânge efectuate în Clinica de Hematologie a unității medicale. Alți patru au prezentat reacții posttransfuzionale: frisoane, durere epigastrică, dureri lombare, sindrom febril, și au fost transferați de urgență la Secția de Terapie Intensivă pentru monitorizare specială.
Au trecut trei zile de la incident și în continuare există multe întrebări fără răspuns legate de cauzele acestui incident tragic. Conducerea spitalului spune că, în cadrul unității, sunt mai multe anchete în desfășurare tocmai pentru că există suspiciunea că s-ar fi putut întâmpla ceva în neregulă. „Niciodată nu au mai apărut reacții posttransfuzionale într-o perioadă atât de scurtă la un număr așa de mare de pacienți. Vrem să vedem dacă este o verigă slabă care trebuie îndreptată. Nu putem să trecem peste un astfel de eveniment care poate să ascundă o disfuncționalitate gravă de spital, de sistem“, a precizat dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“.

„S-a constituit o comisie de anchetă internă pentru a derula firul acțiuni“

Totul a început vineri după-amiază, atunci când cele două asistente de pe Secția de Hematologie a spitalului au început să pregătească sângele și pacienții pentru transfuzie. În total, 12 bolnavi au primit transfuzii, iar la şase dintre aceştia au apărut reacţii adverse. Doi au murit după câteva ore de la administrare.
Transfuzia a fost efectuată de două asistente care aveau și obligația să verifice integritatea unităților de transfuzie și să identifice pacienții corect. Conducerea spitalului susține că una dintre asistente era debutantă și lucra în tura a doua, supervizată de o asistentă cu vechime. Pentru că pe Secția de Hematologie nu există linie de gardă, cel care răspunde de activitatea din această secție este medicul care asigură garda la nivel de spital pe medicină internă.
În jurul orei 18.30, s-a început transfuzia pentru pacienți. La scurt timp, însă, au apărut reacțiile adverse. Primul pacient a decedat în jurul orei 23.00, iar cel de-al doilea la ora 2.00 noaptea. „S-a constituit o comisie de anchetă internă pentru a derula firul acțiuni. Este în derulare și un control al DSP, prin inspectori de sănătate, și de la Ministerul Sănătății (MS) pentru a se vedea dacă este doar o concomitență nefericită sau sunt niște cauze care ar putea fi remediate. Cei patru pacienți sunt bine. Cererea de sânge pentru transfuzii este făcută de către medic, iar transfuzia în sine este efectuată de două asistente care verifică integritatea unităților de transfuzie și identifică pacienții corect. Toți pacienții au fost transfuzați în același timp. O transfuzie poate să dureze și patru ore. În acest caz au fost întrerupte mai devreme din cauza apariției reacțiilor posttransfer. Unele pungi au mers până la un sfert, altele jumătate“, adaugă dr. Dijmărescu.

„Protocolul spitalului spune că sângele trebuie administrat dimineața“

Deși protocolul spitalului spune că sângele trebuie administrat dimineața, între orele 8.00 și 13.00, sub supravegherea medicului curant, vineri nu s-a întâmplat așa. Nu este însă pentru prima dată când se face rabat de la protocol. Care sunt explicațiile conducerii spitalului? „Sângele, fiind vorba de cantități foarte mari și știți foarte bine că este o criză de produse biologice în toată România, vine într-adevăr în momentul în care este. Protocolul spitalului spune că sângele trebuie administrat dimineața, între orele 8.00 – 13.00, sub supravegherea medicului curant, însă tocmai pentru a nu priva pacienții de o pungă de sânge care le poate fi vitală s-a hotărât, cu asumarea unor responsabilități, ca medicul de gardă care rămâne în spital să supervizeze aceste transfuzii. Vineri la ora 17.30 a fost eliberat sângele din punctul de transfuzie, și undeva la ora 18.30 s-a început administrarea“, spune directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“.

„Este o practică criminală, numai o persoană inconștientă poate să facă așa ceva“

Reprezentanții pacienților au luat atitudine față de situația petrecută la Spitalul Municipal „Filantropia“. Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, face acuzații grave. „Erau pacienți cu probleme, pierduseră masă sanguină. Problema a apărut din cauza unor transfuzii sanguine viciate de procedura incorectă de aclimatizare a sângelui înainte de transfuzare. Sângele a fost decongelat de către o asistentă medicală în chiuveta cu apă fierbinte. Practic, a fost încălzit foarte rău, două dintre pungi erau vizibil alterate“, a declarat Vasile Barbu. În replică, conducerea spitalului spune că „sunt supoziții“.
Altă problemă ridicată de reprezentanții pacienților este modul în care sângele este transportat și pregătit pentru administrare. „Sângele vine congelat de la Centru. Trebuie adus în anumite recipiente pentru că nu trebuie să ia contact în mod brusc cu temperaturi ridicate. Dacă iei sângele de la temperatura de minus 12 grade Celsius și îl duci afară imediat, deja se produce degradare pe partea de contact a pungii cu aerul. El trebuie transportat în izolatoare termice și trebuie introdus într-un aparat special pentru decongelare și aclimatizare și așa este adus în timp la temperatura de 36 de grade Celsius. Nu se grăbește procedura. Am avut situații în care sângele a fost băgat în cuptorul cu microunde și pacientul atunci a murit. Se pune pe radiatoare sau a fost pus în cratița de la bucătăria spitalului în care pungile erau puse cu apă fierbinte. Este o practică criminală, numai o persoană inconștientă poate să facă așa ceva“, atrage atenția Vasile Barbu.

„Pot apărea și erori umane, și materiale“

Conducerea spitalului spune că în unitatea medicală există aparatul termostat pentru decongelarea sângelui și că angajații susțin că și-au făcut treaba conform protocolului. „Pot apărea și erori umane, și materiale. Aceste modificări au survenit și la o schimbare de tură. Sunt mai mulți oameni care au fost implicați. Doctorul de gardă a fost chemat de asistente în momentul în care au început să apară reacțiile posttransfuzionale, el a constatat și a luat atitudine legat de ceea ce trebuia făcut pentru o monitorizare a acestor pacienți. Mai mult este greu de spus. Așteptăm rezultatul anchetei. Asistentele spun că au făcut verificările de vigoare, că au verificat și la patul bolnavului, că au montat transfuziile și apoi ele au ieșit din tură“, adaugă dr. Lorena Dijmărescu.

„În procesul de transfuzie intervin mai multe verigi“

Sângele necesar pacienților care suferă de afecțiuni hematologice este trimis de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova. Conducerea Centrului susține însă că „nu este însă posibil ca sângele să fi plecat din centru cu probleme“. Cu toate acestea, și aici se face o evaluare a modului în care s-au întâmplat lucrurile vineri. „Avem numai niște ipoteze. În procesul de transfuzie intervin mai multe verigi, începând de la Centrul de Transfuzie și până în secția unde i se administrează pacientului. Noi facem o evaluare a unităților de sânge: de unde au provenit, dacă mai avem în stoc?! Facem evaluare legată de modul în care trebuie să procedăm în momentul în care se întâmplă astfel de situații. Eu cred că nu este o problemă cu sângele care a plecat de la noi din centru pentru că există foarte multe etape pe care noi le parcurgem până când validăm o unitate de sânge“, explică dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova.

„Avem condiții de conservare la temperatura adecvată“

Pe o pungă de sânge este trecută de mai multe ori grupa de sânge, iar acesta trece prin mai multe examene biologice care au menirea să îi ateste calitatea în cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova. „Din momentul recoltării începem determinarea grupei, după care se face o primă etichetare. După aceea se validează sângele, ceea ce înseamnă că acesta trece prin mai multe examene biologice care au menirea să îi ateste calitatea. Apoi se etichetează cu data expirării, cu toate caracteristicile încă o dată. Pe o pungă este trecută de mai multe ori grupa de sânge. Noi avem condiții de conservare la temperatura adecvată, echipamentele noastre sunt monitorizate. Avem o evidență foarte clară. Știm data la care au intrat produsele, data la care expiră“, adaugă dr. Adriana Turculeanu.
Legat de ora la care sângele ajunge din Centrul Regional de Transfuzie la spital, conducerea centrului susține că „este persoană trimisă de la spital și așteaptă cam o jumătate de oră și le dăm sângele. Solicitarea de sânge a fost făcută după-amiază. De la noi au mers acolo toate cele 12 unități. Trebuie văzut dacă toate erau recoltate de la noi sau unele au venit și din alte centre pentru că noi ne mai ajutăm. Trombocitele, care reprezintă un produs foarte sensibil, se mai trimit între centre. Nu știm de ce doar șase din cei 12 pacienți au avut probleme“, completează dr. Turculeanu.

„Trebuie ca cineva să răspundă cu adevărat de ce s-a întâmplat“

Totodată, reprezentanții Centrului Regional susțin că ceea ce ține de ei este prepararea sângelui. Pregătirea înainte de administrare ține însă de secție și de Unitatea de Transfuzie Sanguină a spitalului. „Unitatea din spital verifică încă o dată ce unitate de sânge trebuie să fie distribuită pe secție. Trebuie să facă și un examen macroscopic și să se verifice încă o dată toate înregistrările legate de vârstă, de grupa de sânge, de temperatură. După aceea și personalul din secție trebuie să mai verifice o dată și să aibă răbdare să controleze temperatura produsului, adică să nu îl ia din frigider și să îl ducă repede să îl administreze. Ei știu însă aceste lucruri. În acest caz, trebuie ca cineva să răspundă cu adevărat de ce s-a întâmplat“, precizează dr. Adriana Turculeanu.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj (DSP) s-au aflat ieri la Spitalul „Filantropia“ pentru efectuarea anchetei. „Se verifică dacă s-au respectat procedurile. S-au făcut copii după foile de observație. Deocamdată, nu avem rezultatele anchetei“, a precizat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt în cadrul DSP Dolj.

Cauza preliminară a decesului: infarct miocardic și insuficiență respiratorie

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au precizat că, în cursul zilei de ieri, dosarul deschis în urma unei sesizări depuse sâmbătă de Spitalul Municipal „Filantropia“ a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Este vorba de un dosar de moarte suspectă, cercetările vizând condițiile în care au decedat doi pacienți internați la Spitalul Municipal „Filantropia“, o pacientă de 81 de ani, din Craiova, și de un pacient de 67 de ani, din localitatea Vânju Mare, Mehedinți.
Tot ieri, polițiștii doljeni au primit concluziile preliminare ale medicilor legiști în ceea ce privește decesul celor doi pacienți. În documentele medicale se precizează că, atât femeia de 81 de ani, cât și bărbatul de 67 de ani au decedat în urma unui infarct miocardic și a insuficienței respiratorii.

Spitalul a sistat efectuarea de transfuzii sanguine

Ieri, conducerea Spitalului „Filantropia“ din Craiova a anunţat că a sistat efectuarea de transfuzii sanguine pentru cazurile grave şi sunt acoperite doar urgenţele majore până la finalizarea anchetei. „S-au sistat transfuziile de sânge. Se administrează sânge doar pentru urgențele majore. Cei pentru care s-a sistat sunt pacienți care fac transfuzie de ani de zile și care sunt echilibrați. Nu se întâmplă nimic dacă nu primesc transfuzia“, explică dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS