10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAjutorul de deces a crescut semnificativ

Ajutorul de deces a crescut semnificativ

De la data de 20 februarie, ajutorul de deces care se acordă rudelor persoanei asigurate care a decedat ajunge la 3.131 de lei, deoarece acesta corespunde nivelului salariului mediu brut pe economie. S-a ajuns la această sumă după ce s-a aprobat Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2017.
Până la 20 februarie, ajutorul de deces care se plătea prin intermediul Casei Județene de Pensii (CJP) Dolj era de 2.681 de lei. Acest lucru înseamnă că sprijinul respectiv de la stat a crescut cu 450 de lei față de luna anterioară.
„În cazul în care persoanele asigurate au decedat de pe data 20 de februarie încoace, atunci se acordă rudelor un ajutor de deces de 3.131 de lei. În cazul decesului unui membru al familiei persoanei asigurate, adică a soțului, soției sau a copilului aflat în îngrijire, atunci ajutorul de deces este de 1.566 de lei, tot începând cu data de 20 februarie 2017“, a declarat pentru GdS, directoarea Casei Județene de Pensii Dolj, Daniela Licu.
Persoanele cărora le decedează un membru al familiei trebuie să meargă la CJP Dolj cu certificatul de deces în original și cu acte de identitate din care să reiasă gradul de rudenie cu persoana decedată, iar în cazul rudelor mai îndepărtate se pot cere chiar documente care să ateste că persoana care vrea să încaseze ajutorul de deces a suportat cheltuielile de înmormântare. În general, ajutorul de deces se plătește în aceeași zi în care se depune și se aprobă cererea, însă pot fi situații în care banii nu sunt suficienți pentru a se achita în aceeași zi, iar beneficiarii ajutorului de deces mai trebuie să aștepte o zi sau două, în funcție de numărul de cereri din ziua respectivă (cea a depunerii actului) și de disponibilitățile bănești din contul CJP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS