Oltenii, campioni la consumul de pâine și alcool

Autori


Potrivit ultimelor statistici oficiale, consumul de băuturi alcoolice a crescut în Oltenia în 2016, față de 2015, el fiind mai mare chiar în comparație cu media pe țară. În același interval, oltenii sunt campioni la consumul de pâine, însă mănâncă mai puține produse de bază decât în anul anterior. Iată despre ce cantități este vorba.

În ultimii ani, oltenii și-au schimbat obiceiurile de consum. Locuitorii din Oltenia mănâncă mai multă pâine decât media pe țară, mai puține fructe și legume, dar sunt fruntași la consumul de băuturi alcoolice.

Directoarea executivă a Direcției Județene de Statistică Dolj, Carmen Ispas, a precizat, la emisiunea „Economia Sudului“ de la Alege TV, că în regiunea Sud-Vest Oltenia 42,8% din cheltuielile de consum sunt alocate pentru mărfurile nealimentare, 31,4% pentru consumul alimentar și pentru băuturi și 25,8% pentru plata serviciilor.

Potrivit datelor de la Direcția Județeană de Statistică (DJS) Dolj, în trimestrul al treilea din 2016, locuitorii din regiunea Sud-Vest Oltenia au consumat, în medie, pe lună, într-o gospodărie, 9,68 kg de pâine și produse de franzelărie, mai mult decât media pe țară, care a fost de 8,26 kg de pâine pe lună, pe gospodărie. Totuși, consumul de pâine în medie, în Oltenia, este mai mic decât în 2015. Cu alte cuvinte, oltenii consumă mai puțină pâine decât în anul anterior, dar mult mai multă decât cei din restul ţării, depășind cu 1,41 kg pe lună consumul mediu de pâine pe țară. Nu același lucru se poate spune despre consumul de lapte, care este mai mic în Oltenia cu 1,3 litri față de consumul mediu lunar al unei familii, pe țară. Oltenii au consumat 2,87 litri de lapte pe lună, în timp ce media pe țară este de 4,17 litri de lapte. Doar la consumul de brânzeturi se situează locuitorii Olteniei foarte aproape de nivelul pe țară, respectiv undeva la 1,02 kg pe lună. Și consumul de carne a fost în creștere în 2016 față de 2015, când era de 2,25 kg carne pe lună. În 2016, urcase la 3,2 kg carne pe lună, ceva mai puțin decât consumul mediu de carne pe țară, care era de 3,54 kg pe lună de fiecare gospodărie.

În schimb, oltenii de­pășesc media pe țară la consumul de băuturi alcoolice. La nivelul țării, consumul mediu de băuturi alcoolice al unei gospodării este de 2,55 litri pe lună, în timp ce oltenii consumă, în medie, 3,44 litri pe lună, adică mai mult cu 0,87 litri față de media pe țară. Cel mai mare consum raportat de olteni către Statistică este cel de bere, de 1,31 litri pe lună, în creștere față de 2015, când era de 1,07 litri pe lună. Și consumul de vin a crescut în județele Olteniei, dar a scăzut ușor cel de țuică și rachiuri naturale.

Oltenii consumă mai puține fructe și legume decât media pe țară

De la începutul lui 2015 și până în toamna lui 2016, populația din Oltenia a început să consume mult mai multe legume decât de obicei. De la 1,97 kg legume la începutul lui 2015, oltenii au ajuns la un consum mediu de 5,10 kg pe gospodărie, pe lună, în toamna lui 2016. Totuși, deși în regiunea noastră se produc foarte multe legume, consumul de astfel de produse în Oltenia este sub media pe țară, care este de 6,18 kg pe lună, de gospodărie. În ce privește cartofii, ei mănâncă 1,94 kg pe lună, în scădere față de 2015 (2,09 kg), și se situează sub media pe țară (2,08 kg pe lună). Consumul de fructe a scăzut simțitor în 2016 față de 2015, adică 1,92 kg fructe pe lună în 2016, față de 2,7 kg pe lună, în 2015, în timp ce media pe țară este de 2,62 kg.


Mai mulți bani chel­­tuiți pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, impozite și taxe

Din totalul cheltuielilor totale medii lunare de 2.258 de lei pe o gospodărie din Oltenia, ponderea cheltuielilor de consum în totalul cheltuielilor de la nivelul regiunii este cea mai mare. Astfel, oltenii cheltuiesc cei mai mulți bani pentru mărfuri nealimentare, pe care au plătit 596 de lei pe lună în 2016 (datele sunt din trimestrul III), în creștere față de 2011, când cheltuiseră 397 de lei pe lună pentru astfel de mărfuri. Directorul executiv al DJS Dolj, Carmen Ispas, a precizat că locuitorii regiunii cheltuiesc mai mulți bani pe îmbrăcăminte și încălțăminte decât în 2011. De asemenea, au crescut cheltuielile cu bunuri de folosință îndelungată. Oltenii plăteau, la finalul lui 2016, fix 437 de lei pe lună pe alimente, în creștere față de 2011, când își cumpărau alimente și băuturi de 390 de lei pe lună, în medie. Cheltuielile de 437 de lei din 2016 pe care le-au efectuat oltenii pe alimente și băuturi sunt sub media pe țară, care era de 533 de lei pe lună în momentul la care s-a efectuat statistica.

Și pentru servicii s-au plătit mai mulți bani în 2016 față de 2011, în regiunea Sud-Vest Oltenia, respectiv 359 de lei, față de 319 lei în 2011.

Populația Olteniei a scos, în 2016, mai mulți bani din buzunar pentru impozite și taxe, față de acum cinci ani. Astfel, în perioada din 2016 analizată de Statistică, oltenii au cheltuit 417 lei pe lună, în medie, pe impozite și taxe, sumă aproape dublă față de cea pe care au cheltuit-o în medie locuitorii Olteniei în 2011 și care a fost de 284 de lei pe lună, în medie, pe fiecare gospodărie.

Pe lângă cheltuielile bă­nești ale gospodăriilor, acestea mai consumă și din resurse proprii, adică produse din gospodării (carne, lapte, ouă, brânză, legume, fructe, băuturi alcoolice și altele), ce dețin o pondere de circa 18% din totalul consumului. Astfel, oltenii consumă din propria producție de 283 de lei pe lună, mai mult decât media pe țară, care este de 225 de lei pe lună.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 21 februarie 2017

Actualitate

» Franţa: Trei bărbați au fost arestați, fiind bănuiți că pregăteau un atac terorist
» Guvernul Bavariei a aprobat un proiect de lege privind interzicerea vălului islamic integral
» Legea graţierii, dezbătută din nou la comisia juridică, fără decizie
» Miercuri, termen în dosarul în care Kovesi a dat în judecată Antena 3
» Tudorel Toader, rectorul Universității ”Al. I. Cuza”, ar putea fi propus ministru al Justiției (surse)
» Chirițoiu despre investigația privind prețul carburanților: Amenda maximă este 10% din cifra de afaceri
» Gripa aviară, depistată la încă două păsări de pe un lac din Bucureşti
» Şeful radioului public participă la dezbateri parlamentare fără probleme, deşi are soluţie definitivă de incompatibilitate
» Grindeanu confirmă că ministrul Pavel Năstase vrea o nouă lege a educaţiei
» Inundaţii puternice în sudul Spaniei
» Legea graţierii este dezbătută la această oră în Comisia juridică a Senatului
» Armata irakiană bombardează aeroportul din Mosul pentru a-l elibera de sub controlul jihadiştilor
» R. Moldova: Dodon vrea alegeri anticipate şi puterea de a dizolvă parlamentul
» Camera Deputaţilor a aprobat OUG 14 şi legea de respingere a OUG 13

Local

» Impozite de 500% pentru cine îşi lasă casa în paragină
» Un nou termen în dosarul penal al preşedintelui CJ Olt

Dolj

» A început războiul pe taxa de salubrizare din Craiova
» „Nunta însângerată“, pe scena Naţionalului craiovean
» Începe revoluția în firmele și regiile primăriei și ale CJ Dolj
» Străzi lăsate în beznă șase nopți la rând
» Multe parcări de pe Calea Bucureşti arată ca după război
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Salariile nete din Oltenia, sub media pe țară
» Craiova: Intrarea într-un bloc aflat în Brazda lui Novac, blocată de un tavan care s-a lăsat
» Carpen pe urmele comunei Apele Vii
» Nunta însângerată la Craiova
» Calea Bucureşti, ca după război
» Dolj: Peste 200 de sancţiuni, aplicate transportatorilor de marfă şi persoane
» Craiova: Antropologul Vintilă Mihăilescu vine la „Întâlnirile SpectActor”
» VIDEO Craiovenii, în stradă împotriva corupţiei!
» Dolj: Angajata unui magazin este cercetată pentru delapidare

Gorj

» Cetăţenii care au înjurat Poliţia Locală pe Facebook au scăpat fără amendă
» Gradul de reciclare a deşeurilor în Gorj este de 5%
» Depozitul ecologic de la Târgu Jiu va fi extins

Olt

» Olt: Circulaţie îngreunată pe DN64 Slatina – Caracal din cauza acumulărilor de apă pe carosabil

Mehedinţi

» Mehedinţi: Incendiu la o casă de locuit din Dîrvari
» Mehedinţi: Alcoolemie record pentru un şofer de tir

Vâlcea

» Armă şi muniţie deţinute fără drept în Râmnicu Vâlcea
» Vâlcea: Accident rutier pe DN7, la Căciulata

Sport

» Cinci medalii pentru pugiliștii olteni la Campionatul Naţional U22
» AJF Dolj resuscitează fotbalul de sală
» Fotbal / Liga Campionilor, optimi de finală (tur)
» Fotbal / Pandurul Yasin Hamed, convocat la România U18
» Fotbal / Andrei Ivan, dorit și de ruși
» Fotbal / Marcel Popescu: Soarta lui Dinamo e în mâinile Craiovei
» Box / Lucian Bute promite că îi va produce lui Alvarez prima înfrângere din cariera profesionistă

Sanatate

» Top Gel și Fundația Gazeta de Sud, donație pentru Chirurgia Toracică

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Program Colours Cinema în săptămâna 24 februarie – 2 martie

Top