5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjOlimpiada jocurilor sportive de iarnă a avut loc la Rânca

Olimpiada jocurilor sportive de iarnă a avut loc la Rânca

Zona turistică Rânca, din judeţul Gorj, a găzduit joi Olimpiada jocurilor sportive de iarnă, etapa interjudețeană, pentru copiii cu dizabilităţi. Au participat zeci de copii din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. Elevii au provenit de la Centrele de Educație Incluzivă, fiecare școală participând la această competiție cu câte patru elevi. Concursul a avut șapte probe, iar participanţii au fost premiaţi cu diplome, cupe şi medalii, precum şi cu dulciuri. „Cheltuielile pentru aceste jocuri au fost suportate din bugetele proprii ale centrelor de educație incluzivă, dar și din sponsorizări. Anul trecut a fost organizată prima ediție a acestui concurs, iar de anul viitor competiția ar urma să fie organizată la nivel național. De la noi au participat patru elevi. A fost vorba de şapte probe de concurs, extrem de simple: aruncarea bulgărilor de zăpadă la ţintă, concurs de sănii, alergare prin zăpadă, construirea oamenilor de zăpadă şi altele. Este al doilea an când organizăm. Anul acesta a fost o competiţie interjudeţeană. Obiectivul concursului este acela de socializare, incluziune socială, dezvoltarea unor abilităţi fizice și psihice, participarea la competiţii“, a spus Nicu Baiu, directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu. În urma desfăşurării celor şapte probe, primul loc a fost ocupat de judeţul Gorj, locul al doilea de judeţul Mehedinţi şi locul al treilea de elevii din Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS